Linkuri accesibilitate

CSM revine la examinarea cererilor de demisie a celor 15 de judecători din curțile de apel


Membrii CSM la una din ședințele plenare.
Membrii CSM la una din ședințele plenare.

După ce a amânat examinarea cererilor de demisie celor 15 judecători ale curților de apel, Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) a introdus acest subiect în ordinea de zi pentru ședința din 10 decembrie.

12 judecători de la Curtea de Apel Bălți au scris cereri de demisie. Împreună cu ei din sistem vor să plece doi magistrați de la Curtea de Apel Cahul și unul - de la Curtea de Apel Comrat.

Judecătorii au formulat cererile de demisie în contextul că toți magistrații celor trei curți de apel urmează să treacă prin procedura de vetting ( evaluarea integrității etice și financiare de o comisie specială, formată din trei experți naționali și trei experți internaționali).

Potrivit legii, cei care nu vor să fie evaluați, pot demisiona în 20 de zile după ce au fost notificați că începe vettingul lor. Pe 28 noiembrie comisia vetting a precizat că urma să verifice averile și interesele a 23 de judecători din cele trei curți de apel, însă doar opt magistrați au acceptat să treacă evaluarea.

Cererile de demisie celor 15 judecători urmau să fie examinate în ședința CSM din 2 decembrie, însă la propunerea președintelui CSM, Sergiu Caraman, subiectul a fost scos de pe ordinea de zi. Tot în ședința din 2 decembrie membrii CSM au anunțat concurs pentru transferul temporar a judecătorilor la Curțile de Apel Bălți, Cahul și Comrat.

După acceptarea cererilor de demisie, la Curtea de Apel Bălți vor rămâne trei judecători care vor trece vettingul și patru judecători care sunt transferați acolo temporar din alte instanțe. Încă un judecător este suspendat din funcție după ce nu a promovat vettingul, fiind candidat la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

La Curtea de Apel Comrat și Curtea de Apel Cahul vor rămâne câte trei judecători.

Plecările de la Curtea de Apel Chișinău, Procuratura Anticorupție și CSJ

Pe 12 aprilie 2024 comisia vetting a anunțat că începe verificarea a judecătorilor de la Curtea de Apel Chișinău. În acest context 20 din 40 judecători din aceasta instanță au plecat din sistem. După aceasta CSM a transferat acolo temporar șapte judecători din instanțele de fond.

Pe 13 noiembrie 2024 CSM a publicat rezultatele concursului pentru funcțiile de judecători la curțile de apel Chișinău și Bălți. CSM a ales 10 judecători, care pot fi numiți la Curtea de Apel Chișinău și doi - la Curtea de Apel Bălți. Însă, potrivit legii, și judecătorii noi urmează să treacă vettingul.

Trei dintre acești 12 judecători anterior au promovat vettingul s-au prevettingul și deja au fost propuși președintei Maia Sandu pentru numire în funcții.

În iunie 2024 comisia a început și vettingul celor de la Procuratura Anticorupție. Atunci 10 procurori au decis să plece din sistem, iar 38 au rămas să lucreze. Pe lângă ei vor fi evaluați încă cel puțin 20 de procurori care au activat în instituția dată temporar, iar acum lucrează în alte procuraturi.

Valul de demisii în sistemul de justiție a început în februarie 2023, când 20 din cei 25 judecători ai Curții Supreme de Justiție (CSJ) au plecat din sistem. Ulterior încă doi magistrați au renunțat la funcții după ce au primit notificări că vor fi evaluați. Din cei trei judecători care au rămas la CSJ doar una a promovat evaluarea, iar alți doi au picat testul integrității și pot fi demiși din funcții.

La moment la CSJ activează opt judecători, dintre care patru au fost numiți în funcții după ce au promovat vettingul, iar restul sunt transferați temporar. Pe 12 noiembrie 2024 CSM a mai anunțat un concurs pentru suplinirea funcțiilor vacante la CSJ. Toți pretendenții vor fi evaluați de comisia vetting. Încă două judecătoare de la CSJ, Aliona Miron și Veronica Puica, nu participă la examinarea dosarelor deoarece activează în CSM și Curtea Constituțională. După expirarea mandatelor ele se vor putea întoarce la CSJ.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG