Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

14:09 30.1.2014

Pârghia lui Putin

Fostul premier Mikola Azarov îi cedează locul lui Serhi Arbuzov, 29 ianuarie, 2014
Fostul premier Mikola Azarov îi cedează locul lui Serhi Arbuzov, 29 ianuarie, 2014

Premierul interimar (si fost vice-premier) Serhi Arbuzov își exprimă speranța că Rusia va plăti rapid a doua tranșă de 2 miliarde de dolari, din totalul de 15 promise.
La Bruxelles, săptămâna asta, Putin anunțase că împrumutul nu va fi condiționat de compoziția viitorului guvern, deși unii responsabili ruși, precum ministrul economiei Aleksei Uliukaev, făcuseră la Moscova remarci contrarii.
Ingrijoarea lui Arbuzov, al cărui guvern interimar e falimentar, arată că pârghia lui Putin funcționează.
21:04 30.1.2014

Ianukovici cere „mai multă înțelegere”, dar acuză opoziția

Manifestanti astazi pe Maidan, 30 ianuarie 2014.
Manifestanti astazi pe Maidan, 30 ianuarie 2014.

Ianukovici a dat vina astăzi pe opozanți pentru eșecul negocierilor in vederea incetării crizei. Guvernul și-a îndeplinit angajamentele - a spus el - în vreme ce opoziția continuă să se arate inflexibilă.
Miile de protestatari care continuă sa ocupe centrul capitalei au respins deja oferta de amnistie condiționată propusă de parlament şi continuă să ceară demisia preşedintelui Victor Ianukovici şi alegeri generale anticipate, precum şi amendamente la Constituţie.
Ianukovici însuși a recunoscut mai devreme că autoritățile ar trebui să aibă „mai multă înțelegere” pentru cererile populației.
09:41 31.1.2014

Activistul Bulatov torturat și „răstignit”


Activistul răpit pe 23 ianuarie Dmitri Bultavo a fost regăsit bătut și torturat într-un sat în afara capitalei, Kiev.
Bulatov spune că a fost torturat de oameni cu accent rusesc.
Bulatov are o ureche tăiată și urme de lovituri si cuțit pe corp. El povestește că la un moment dat totționarii chiar l-au „răstignit”.
Un alt activist, Iuri Verbițki, a fost de asemenea răpit și găsit găsit mort pe 21 ianuarie într-o pădure. Fusese de asemenea torturat și abandonat murise probabil de frig.
11:18 31.1.2014

Putin nu își respectă promisiunea făcută Ucrainei


Putin a cerut apropiaților săi să aștepte înainte de a continua acordarea de tranșe din împrumutul promis Ucrainei până în momentul in care un nou guvern se va forma la Kiev.

Este exact opusul a ceea ce Putin spusese săptămâna aceasta la Bruxelles și anume că imprumutul oferit Ucrainei nu va depinde de cine va forma viitorul guvern:

„Noi nu ne vom schimba poziția chiar daca vine opoziţia la putere. E vorba de un împrumut comercial, nu politic. Noi aveam legături comerciale cu Ucraina și când Timoșenko era la putere.”

Iată însă că de la Moscova lucrurile se văd altfel decât de la Bruxelles.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG