Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

18:44 19.12.2013

Europenii mențin mâna întinsă spre Kiev

Toți oficialii UE repetă că oferta făcută Ucrainei e în continuare pe masă… Astfel, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, in marginea summitului UE care se ține la Bruxelles:
La întrebarea cum să ne purtăm acum cu o țară care a ales să ia bani de la Federația Rusă și care a acceptat să primească gaz ieftin, eu răspund că asta e pentru un an sau pînă in 2015. E nevoie însă de o strategie pe termen lung, iar strategia pe termen lung e, sînt convins, mai bine cu noi decât fără noi, și asta e ceea ce oferim.
---
23:42 19.12.2013

Eliberarea lui Hodorkovski... O nouă tiflă către UE




Eliberându-l discreționar pe Hodorkovski (și accesoriu pe fetele din Pussy Riot), Putin le arată europenilor cine e șeful... Cât au încercat oficialii UE să obțină eliberarea Iuliei Timoșenko și li s-a răspuns că justiția ucraineană e suverană și nu ne putem amesteca acolo...

---
10:10 20.12.2013

FMI reduce împrumuturile către Ucraina

Fondul Monetar Internațional a anunțat că va reduce împrumuturile către Ucraina, din pricina absenței reformelor impuse.
Fondul cere Ucrainei să întărească sectorul bancar, să ridice prețul energiei și să coboare rata schimbului. FMI acuză guvernul de la Kiev că prin măsurile sale haotice a contribuit la adâncirea recesiunii.
Ucraina a primit promisiunea unui bailout de 15 miliarde de dolari de la Rusia. In 2011, FMI înghețase un credit standby de 15 miliarde de dolari după ce guvernul refuzase să ridice prețul energiei.
--
15:53 20.12.2013

Echilibristică diplomatică made in UE...


Van Rompuy si Barroso cu Ianukovici in februarie la Bruxelles.
Van Rompuy si Barroso cu Ianukovici in februarie la Bruxelles.

La Bruxelles, liderii UE au cautat să arate severitate astăzi față de Ucraina, lăsând în același timp ușa deschisă unei semnări ulterioare a acordului.
- „Sprijinim protestele pașnice din Ucraina”, a spus președintele Consiliului UE Herman Van Rompuy. „Toți liderii UE sînt îngrijorați de situație.”
„Europa e pe termen lung”, le-a transmis el ucrainenilor, îndemnându-i să nu se lase amăgiți de „calcule pe termen scurt și de presiuni din afară”.
La rândul lui, președintele Comisiei UE, Jose Manuel Barroso a recunoscut că nu mai avea loc continuarea dialogului cu Ianukovici și guvernul, deoarece aceia „nu doreau decât asta: un dialog fără rezultate”.
Cu toate astea, ca într-un soi de echilibristică diplomatică, oferta UE rămâne valabila... în mare parte pentru a nu dezamăgi opoziția de la Kiev.
---

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG