Linkuri accesibilitate

Un bărbat rănit în așteptarea îngrijirilor medicale după bombardamentele ruse în orașul Ciuguiv din estul Ucrainei, 24 februarie, 2022
Un bărbat rănit în așteptarea îngrijirilor medicale după bombardamentele ruse în orașul Ciuguiv din estul Ucrainei, 24 februarie, 2022

Rusia a invadat Ucraina | 392 bombardamente. 137 de persoane ucise, 316 răniți.

În zorii zilei de 24 februarie, armata rusă a atacat Ucraina la ordinul președintelui rus Vladimir Putin. S-a relatat despre atacuri aeriene în cel puțin 25 de orașe, inclusiv Kiev, Harkov, Mariupol, Odesa.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat bilanțul în victime omenești după o zi de invazie rusească: 137 de morți și 316 răniți.

Conducerea Republicii Moldova a condamnat atacul Rusiei asupra Ucrainei, numit de președinta Maia Sandu „încălcare flagrantă a legilor internaționale”, exprimând disponibilitatea Moldovei de a primi refugiați. În seara zilei de joi, Parlamentul a declarat starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile.

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat că situația din Zona de Securitate este „stabilă și controlată” și că autoritățile de la Tiraspol nu intenționează să declare stare de urgență. Autoritățile de la Chișinău au dezmințit la rândul lor informațiile de pe rețele, că Ucraina ar fi atacată dinspre Transnistria.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a condamnat atacul rusesc din Ucraina, numindu-l „neprovocat și nejustificat”, și a promis că Rusia va trebui să dea socoteală în fața comunității internaționale. „Putin va fi un paria al scenei internaționale”, a spus Biden, numindu-l „tiran” cu „aspirații imperiale”. Biden a spus că ambițiile lui Putin merg dincolo de Ucraina, întrucât el vrea să „refacă” Uniunea Sovietică.

07:58 24.2.2022

Marea Britanie și Germania au condamnat incursiunea militară a Rusiei în Ucraina. „Sunt consternat de evenimentele îngrozitoare din Ucraina și am vorbit cu președintele Zelenski pentru a discuta pașii următori. Președintele Putin a ales calea vărsării de sânge și a distrugerii prin lansarea acestui atac neprovocat asupra Ucrainei. Marea Britanie și aliații noștri vor răspunde în mod decisiv”, a transmis Boris Johnson, premierul britanic, pe Twitter.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a spus operațiunea militară rusă din Ucraina este „o încălcare flagrantă” a dreptului internațional într-o „zi neagră” pentru Europa.

„Germania condamnă în termenii cei mai fermi acest act lipsit de scrupule al președintelui Putin. Solidaritatea noastră se îndreaptă către Ucraina și poporul său”, a adăugat Olaf Scholz.

07:47 24.2.2022

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu situația din Ucraina, au spus Europei Libere surse informate.

07:36 24.2.2022

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Jens Stoltenberg a condamnat ferm atacul „nesăbuit” al Rusiei contra Ucrainei. Într-o postare pe Twitter, Stoltenberg spune că acest atac „pune în pericol nenumărate vieți ale civililor, este o gravă încălcare a legislației internaționale și o serioasă amenințare la adresa securității euro-atlantice. Aliații NATO se vor întâlni pentru decide cum vor aborda această nouă agresiune a Rusiei, a mai spus secretarul general al NATO în mesajul spu d epe Twitter.

07:26 24.2.2022

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite António Guterres îndeamnă Federația Rusă să-și retragă armata din Ucraina pentru a preveni un „cel mai urât război de la începutul secolului în Europa”. Guterres a spus că acest conflict trebuie oprit imediat. „În seara asta, am un singur lucru de spus, din adâncul inimii mele. Președinte Putin, oprește trupele tale din atacul contra Ucranei. Dă o șansă păcii. Prea mulși oameni au murit deja.”

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG