Linkuri accesibilitate

Un bărbat rănit în așteptarea îngrijirilor medicale după bombardamentele ruse în orașul Ciuguiv din estul Ucrainei, 24 februarie, 2022
Un bărbat rănit în așteptarea îngrijirilor medicale după bombardamentele ruse în orașul Ciuguiv din estul Ucrainei, 24 februarie, 2022

Rusia a invadat Ucraina | 392 bombardamente. 137 de persoane ucise, 316 răniți.

În zorii zilei de 24 februarie, armata rusă a atacat Ucraina la ordinul președintelui rus Vladimir Putin. S-a relatat despre atacuri aeriene în cel puțin 25 de orașe, inclusiv Kiev, Harkov, Mariupol, Odesa.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat bilanțul în victime omenești după o zi de invazie rusească: 137 de morți și 316 răniți.

Conducerea Republicii Moldova a condamnat atacul Rusiei asupra Ucrainei, numit de președinta Maia Sandu „încălcare flagrantă a legilor internaționale”, exprimând disponibilitatea Moldovei de a primi refugiați. În seara zilei de joi, Parlamentul a declarat starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile.

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat că situația din Zona de Securitate este „stabilă și controlată” și că autoritățile de la Tiraspol nu intenționează să declare stare de urgență. Autoritățile de la Chișinău au dezmințit la rândul lor informațiile de pe rețele, că Ucraina ar fi atacată dinspre Transnistria.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a condamnat atacul rusesc din Ucraina, numindu-l „neprovocat și nejustificat”, și a promis că Rusia va trebui să dea socoteală în fața comunității internaționale. „Putin va fi un paria al scenei internaționale”, a spus Biden, numindu-l „tiran” cu „aspirații imperiale”. Biden a spus că ambițiile lui Putin merg dincolo de Ucraina, întrucât el vrea să „refacă” Uniunea Sovietică.

04:21 24.2.2022

Rada de la Kiev aprobă introducerea stării de urgență

Rada Supremă de la Kiev a aprobat miercuri, seara târziu, decretul președintelui Volodimir Zelenski privind introducerea stării de urgență, începând cu 24 februarie, în legătură cu escaladarea agresiunii rusești împotriva Ucrainei.

XS
SM
MD
LG