Linkuri accesibilitate

Cristina Cornescu: Cetățenii R. Moldova sunt tot mai abătuți, mai dezamăgiți și cu mâna pe valize


Cristina Cornescu e născută la 19 mai 1981 în Chișinău. Este licențiată în informatică la Universitatea Tehnică a Moldovei, masterat în Business și Administrarea Afacerilor la Academia de Studii Economice. A alternat avtivitatea în organizații neguvernamentale (Children Emergency Relief International, Hilfswerk Austria) cu cea de afaceri (PricewaterhouseCoopers și, momentan, Orange Systems). În perioada celui de-al treilea concediu de maternitate și-a încercat pasiunea pentru jurnalism învățând la Școala de Studii Avansate în Jurnalism scriind ulterior pentru Ziarul de Gardă și fiind stagiară la Radio Europa Liberă.

Luni

37,7° Celsius este febra care mă trezește. Mă doare un pic gâtul, tot corpul şi, cel mai mult, spatele în zona lombară, cum ar veni rinichii. Apelez la prima oră medicul de familie. Este în concediu. Zic că am febră şi sun responsabil, după cum se aude în difuzoare. Asistenta îmi zice să sun după 14.00 când va fi celălalt medic suplinitor. Nici o alarmare.

La ora 14.00, doctorița responsabilă îmi zice că cei suspecți de covid tre să se adreseze doar după sectorul locuinței la moment, conform procedurii. Mi-a luat 30 min să aflu de la instituții medicale cum să-mi găsesc clinica. Dau de doctor.

Îmi zice că până pe 26.08 toate testele de #covid distribuite lor sunt repartizate, iar apoi vin sărbătorile şi nu ştie cum vor derula lucrurile, pt că vor fi medici de gardă. Vin sărbătorile la moldoveni! Se consultă cu managerul şi revine: "Nu aveți semne de covid: rinoree, pierderea mirosului/gustului, cojunctivită, nas înfundat sau dificultăți de respirație. Durerea lombară arată a pielonefrită acută. Sunați-vă medicul inițial."

Vine tatăl să îmi ia copiii: "Ce, ai dat de covid, dacă îl luai aşa uşor?", imi trage mâța pe spinare!

Hai că-i cu stângul, zic! Sun iarăşi medicul nr.1. Povestesc. "S-a spălat frumos pe mâini", zice doctorița 1 despre doctorița 2. Am convenit doar ca un membru de familie sănătos să ducă urina la testare spre dimineață pt a exclude boala rinichilor. "Dacă vi se face rău, sunați la urgență, dar probabilitatea este mare să înhățați covid, dacă mergeți la triere."

Jumătate de zi în discuții telefonice şi băut lichide. 38,8, nu pot nici sta culcată, nici să merg, nici să şed locului. Mă doare tot trupul, am frisoane. Beau antipiretic. Urmează prima noapte de posibil covid.

Marți

Mă trezesc dimineață amorțită la spate, înțeleg că e ceva mai rău cu rinichii sau poate coloana. Urmează să colectez urina. Rezultatele vor fi abia pe la 13.00.

E prea mult de aşteptat doar pt un test şi înțeleg că trebuie să activizez planul 2. Dacă până acum am urmat recomandările generale ale autorităților, iar soluțiile oarecum întârzie, acum mă văd nevoită să mă salvez sigur pe căi indirecte. O sun pe mama. Mama - звонок другу! Vi-i cunoscută calea?

Plec la spital la internare non-covid...

Ştiu la cine să mă adresez, iar când aud de febră, vor să-mi facă cale întoarsă spre sector covid. Insist frumos să-mi completeze fişa şi să-mi verifice urina şi sângele şi să vadă măcar tabloul. Îmi dă termometrul şi, mare îndurare, am 36,5 - de spaimă, cred.

Aştept rezultatele. Sus-jos-mers, jos-sus-mers. Alături, o femeie însărcinată în 32 săpt., transportată de la alt spital, aşteaptă cam tot atât să fie consultată de un urolog. Asistenta însoţitoare se revoltă că se plânge administrației de atâta aşteptare. Gravida intră în veceu să vomite. Urgențele aduc la fiecare 10' preponderent bătrâni slăbiți, gârboviți purtați spre internare în scaun cu rotile. Ín Zona verde, doi medici cărunți de peste 70 de ani, nu glumă, care lucrează zilnic, le ascultă offul. Moldova e îmbătrânită!

S-a făcut ora unu şi doctrorița 1 mă anunță la telefon că urina are 70 leucocite. Enorm. Înțeleg că am mers pe pista corectă. După nașteri şi creștere de copii, înțelegi simptome, termeni medicali și poți face previziuni. Între timp testele de aici confirmă infecția urinară. Sunt internată și aștept consultația și tratamentul medicului de profil. Febra s-a ridicat. Primesc prima perfuzie. Mi-au prelevat probe la covid. Așteptare!

Miercuri

Astăzi trag concluziile celor petrecute luni şi marți adresând întrebări retorice, așa cum îmi place.

Din comentariile prietenilor pe retelele sociale la postările de la spital, reieșea că, în starea mea critică de sănătate, trebuia să merg neapărat la spitale private, ori să consult un 'doctor al meu' sau să nu dea Domnul să ajung vreodată pe acolo.

Ce înțeleg de aici? Că oamenii în R. Moldova mimează fericirea sperând că viața lor este asigurată...

Vă întreb prieteni, cetățeni ai Moldovei, dacă într-o zi pierdeți cunoștința în stradă și nu ai cum să contactezi 'doctorul tău' sau ești pe un traseu de țară și dă unul în tine cu mașina și te duce urgența la spitalul din Fundurii Vechi? Sau, și mai dureros, dacă copilului tău, plecat într-o excursie de 'descoperă țara' cu colegii i se face rău sau își fracturează piciorul, iar deplasarea sa spre capitală i-ar pune starea piciorului sub pericol și e nevoit să-l opereze doctorul din Șoldănești, ce ai face? Dar dacă acel 'doctor al tău' se află în vacanță, departe, pe litoral, și nu a dorit să activeze serviciile roaming? Dacă e și el bolnav la pat? Dacă... dacă...

Poate bani vei avea să te recuperezi cumva apoi la alt doctor. Dar stresul te-ar da jos de pe picioare.Ți-ar mânca sănătatea într-o zi cât într-un an!

Această cvasi-asigurare e volatilă și șubredă. Ea doar aduce cvasi-fericire într-un cvasi-stat.

Câți dintre voi ați vrea să fiți liberi de planuri b, c, de cumătri și de acel звонок другу (apel către prieten)? Cine?

Joi

E prima Zi a Independenței când un pat de spital mă separă de familie și prieteni. Să fie starea mea o exemplificare a unei Moldove devenită independentă de oamenii săi, separați pe alte țărmuri de familiile lor și totuși dependentă de remitențele lor sau de ajutoarele europene, americane, japoneze sau "Erdogane"?

Cu atâta ardoare vorbește Președintele despre statalitatea Republicii Moldova, de parcă subiectul ar fi unul care ar întregi mărul discordiei, în timp ce cetățenii ei sunt tot mai abătuți, mai dezamăgiți și cu mâna pe valize.

De ce oare?


De Ziua Independenței primul mesaj care mi-a apărut când am deschis telefonul a fost cel al ambssadorului SUA în R. Moldova. Reprezentativ, ce să zic, pentru că sună de acasă, în română perfectă, menționând sănătatea democrației: „Chiar dacă rămânem concentrați pe sănătatea celor dragi, nu trebuie să uităm și de sănătatea democrației Republicii Moldova. Liderii RM trebuie să continue lucrul pentru dezvoltarea unor instituții guvernamentale independente, combaterea corupției și protejarea drepturilor și libertăților omului”, îndeamnă ambasadorul.

Deci cheia ar fi sănătatea democrației, mai mult decât statalitatea în sine?! Să trăiți, dle ambasador Dereck J. Hogan!

Vineri

Frunzăresc rețelele sociale. Mă opresc asupra postării Ecaterinei Moga, expertă în educație și doctor în psihologie, cu titlul "Ce înseamnă sa fii proactiv?" în care zice aşa: „Vezi vreo propunere de la Minister care nu îți convine? Nu reacționa, ACȚIONEAZĂ! Vino cu propuneri constructive. E ușor să critici, dar mai greu e sa găsești soluții. E situație de pandemie și tuturor le este greu. Nu REACȚIONA! Căutăm soluții cum să facem ca lucrurile să meargă bine, acționează.

Sărbătorim independența... ne e greu... Facem alegeri înțelepte în toamană! Să fim proactivi!


Pe de o parte, încurajez gândirea critică și nesupunerea oarbă nedreptăților și prostirii. De alta, mă mustră gândirea pesimistă și lamentabilă specifică popoarelor post sovietice, care doar reacționează și mai puțin acționează.
Deci, la mai multă acțiune și cât mai puține reacții pripite, răutăcioase, exprimate la mânie, iar pentru aceste gânduri, mulțumesc dnei Moga.

Mulțumesc, tati, pentru grija ta de a-mi trage mâța pe spinare, dar vreau să te dezamăgesc plăcut întrucât covid-ul m-a trecut cu vederea. Testul a ieșit negativ. Laus Deo!

La mulți ani îți doresc țara mea! Mai este loc de mult bine!

Revenirea la microfon îți dă fiori și, pentru aceasta, îți mulțumesc Radio Europa Libera!

Rămâi cu bine, ultima săptămână a verii!

XS
SM
MD
LG