O cotitură bruscă spre Rusia

În anul 2013, guvernul ucrainean părea ferm hotărât să semneze un acord de asociere și de liber schimb cu UE, la summitul Parteneriatului estic de la Vilnius.

Dar, cu mai puțin de o lună înaintea reuniunii, pe 9 noiembrie, președintele rus, Vladimir Putin, și președintele ucrainean, Viktor Ianukovici, s-au întâlnit la Moscova. După cum a relatat presa aproape un an mai târziu, Putin i-a promis președintelui ucrainean numeroase beneficii economice, inclusiv o reducere a prețului gazelor, dacă refuza să semneze acordul cu UE. În caz contrar, președintele rus a amenințat că va începe un război comercial care va distruge economia ucraineană.

Ministrul suedez de externe, Carl Bildt, a condamnat, la 20 noiembrie, presiunile Rusiei asupra Ucrainei, scriind pe Twitter-ul său: „Se pare că Rusia sporește radical presiunile asupra Ucrainei. Politică brutală de amenințări și constrângere. Caută supunere”.

Președinta Lituaniei, Dalia Gribauskaite, a cărei țară deținea președinția rotativă a UE, a promis într-un interviu pentru AFP că Europa va ajuta Ucraina să facă față presiunilor din partea „țărilor terțe” după semnarea acordului de asociere.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că UE face „presiuni nejustificate” asupra țărilor din Parteneriatul estic pentru a semna acordul de asociere.

În cele din urmă, la 21 noiembrie 2013, guvernul ucrainean condus de Mikola Azarov a decis să suspende procesul de pregătire pentru semnarea acordului de asociere cu UE, motivând decizia prin „interese de securitate națională a Ucrainei”. Totodată, guvernul ucrainean a dispus „restabilirea unui dialog activ cu Federația Rusă și cu alte țări din Uniunea Vamală, precum și cu statele membre ale Comunității Statelor Independente, în vederea relansării legăturilor comerciale și economice, pentru a păstra și consolida, prin eforturi comune, potențialul economic al statului”.

În seara zilei de 21 noiembrie, jurnaliști, activiști civici și studenți nemulțumiți de faptul că statul respinge integrarea europeană au început să se adune în Piața Independenței din Kiev. Pe rețelele sociale a apărut hashtag-ul #Euromaidan.

O săptămână mai târziu, la 29 noiembrie, președintele ucrainean Viktor Ianukovici a refuzat să semneze acordul de asociere cu UE la summitul de la Vilnius. Lucrurile au devenit clare: autoritățile ucrainene au ales direcția către Rusia mai degrabă decât spre Europa.

Euromaidanul, „Suta cerească” și fuga lui Ianukovici

În seara zilei de 29 noiembrie, mulți oameni s-au adunat în centrul Kievului, în dezacord cu schimbarea bruscă a politicii statului. Autocare cu trupe speciale Berkut au venit în capitală din alte regiuni.

În noaptea de 30 noiembrie, forțele de ordine au dispersat studenții din Piața Independenței, sub pretextul că doreau să elibereze locul pentru un brad de Anul Nou. Apropo, din 2014, principalul pom de Crăciun al țării este amplasat în Piața Sofia din Kiev.

A doua zi, protestele din centrul Kievului au izbucnit cu o vigoare reînnoită și n-au mai contenit - ucrainenii cereau demisia guvernului și alegeri anticipate.

Timp de trei luni, în centrul capitalei ucrainene au apărut nu numai corturi, ci și baricade, care au fost periodic luate cu asalt de Berkut, în timp ce protestatarii au ocupat clădirea administrației de stat a orașului Kiev, au demolat monumentul lui Lenin și au incendiat autobuzele forțelor de ordine.

La sfârșitul lunii februarie 2014, revoluția din Ucraina a atins punctul culminant.

La 18 februarie, în Piața Independenței au început cele mai ample ciocniri între protestatari și forțele de ordine. Casa Sindicatelor a fost incendiată. Forțele speciale au fost deschis focul asupra protestatarilor. Totodată, în plenul Radei Supreme, opoziția a cerut revenirea la forma de guvernământ parlamentar-prezidențială și restaurarea Constituției din 2004.

În trei zile, mai mult de o sută de oameni au fost împușcați pe străzile din Kiev. Mai târziu, ei au fost numiți „Suta cerească”.

În timp ce atenția lumii era concentrată asupra evenimentelor din Ucraina, orașul rus Soci găzduia Jocurile Olimpice de iarnă, care urmau să se încheie la 23 februarie.

În același timp, presa occidentală scria deja că, după încheierea Jocurilor Olimpice, Rusia ar putea interveni mai activ în politica ucraineană și chiar să ocupe Crimeea și estul Ucrainei. Agenția Reuters a publicat o astfel de previziune, cu referire la oficiali UE de rang înalt, la 17 februarie 2014.

Pe 21 februarie, a devenit cunoscut faptul că Viktor Ianukovici a părăsit Kievul și apoi a fugit în Rusia prin Crimeea.

Iar o zi mai târziu, la 22 februarie, Rada Supremă i-a retras lui Ianukovici atribuțiile de președinte al Ucrainei. Alegerile anticipate au fost programate pentru 25 mai 2014.

În aceeași zi, Oleksandr Turcinov a preluat conducerea parlamentului ucrainean. La 23 februarie, în temeiul Constituției țării, el a devenit președinte interimar al Ucrainei.

Începutul operațiunii de „întoarcere a Crimeei”

Tot la 23 februarie, Vladimir Putin a ordonat desfășurarea unei „operațiuni” pentru „întoarcerea” Crimeei. El a evocat această dată într-un interviu din filmul „Crimeea. Drumul spre Patrie”, difuzat pe postul de televiziune „Rossia” la un an de la anexarea peninsulei.

„Situația din Ucraina a evoluat în așa fel încât am fost nevoiți să începem să lucrăm asupra întoarcerii Crimeei în Rusia, pentru că nu putem abandona acest teritoriu și oamenii care locuiesc acolo - lăsându-i la mila sorții, sub tăvălugul naționaliștilor. Am stabilit anumite sarcini, ce și cum ar trebui să facem”, a declarat Putin. Dar el a subliniat imediat că „vom face aceasta numai dacă suntem absolut convinși că este ceea ce doresc oamenii care trăiesc în Crimeea”.

În aceeași zi, la Sevastopol a avut loc un miting al „voinței populare împotriva fascismului în Ucraina”. Participanții au purtat pancarte pe care scria „Rusia, suntem abandonați, ia-ne înapoi!” și „Putin este președintele nostru”. La manifestație au luat parte câteva mii de cetățeni. Potrivit mărturiilor jurnaliștilor, mulți dintre ei erau angajați ai întreprinderii Tavrida Electric, care aparținea unui important om de afaceri, Aleksei Cealîi. Tot atunci, mulțimea a cerut ca Cealîi să fie numit „primar al poporului”. Astfel, Sevastopolul a trecut, efectiv, sub control rusesc.

Trei ani mai târziu, în februarie 2017, într-un interviu pentru TASS, Cealîi va spune că pregătirile pentru „întoarcerea” Crimeei au durat mai mulți ani.

„În 2004-2005, ne-am pregătit pentru prima oară să desfășurăm acțiuni active în legătură cu „revoluția portocalie”. Dar o bază solidă din punct de vedere juridic pentru acțiunile noastre putea apărea numai dacă exista o perioadă de anarhie, când nu mai poți rămâne în cadrul legii dacă nu ți se mai vorbește în termenii legii. Acest lucru nu s-a întâmplat în 2004-2005. Atunci a avut loc un transfer de putere aproape legitim la Kiev. O perioadă critică a urmat în 2008, în timpul războiului din Osetia de Sud. Iușcenko era președinte al Ucrainei. Flota rusă a Mării Negre lua parte la operațiune, iar când navele se întorceau la Sevastopol, baza lor principală, Iușcenko a dat ordin să nu fie lăsate să intre. A fost ceva absolut „ingenios”: o flotă militară să nu fie lăsată să intre în propria sa bază. A fost o provocare, care suna aproape ca o declarație de război. Nu voi intra în detalii, însă, de fapt, a fost foarte aproape de așa ceva. Dar ofițerii pur și simplu nu au îndrăznit să se împuște între ei, locuind în același oraș, privindu-se în ochi. Pe atunci, ne pregăteam să preluăm controlul asupra orașului. Dar nu a fost posibil. În 2014, totul s-a rezolvat, cu toate că lucrurile nu ai mers nici ele rapid în această direcție”, a declarat el, citat de TASS.

În aprilie 2014, la o conferință de presă, Vladimir Putin a spus exact contrariul: „Rusia nu a planificat niciodată anexări și nicio acțiune militară în Crimeea, niciodată. Dar, de asemenea, întotdeauna am crezut și am sperat că poporul nostru rus, cetățenii vorbitori de limbă rusă din Ucraina vor trăi în condiții politice confortabile, într-un mediu confortabil și nu vor fi oprimați sau amenințați în niciun fel. Când a apărut această situație - o situație cu posibile amenințări și persecuții - și când oamenii din Crimeea au început să spună că doresc autodeterminare, atunci, desigur, ne-am gândit la ce ar trebui să facem. Și anume în acel moment - și nu acum cinci, zece sau douăzeci de ani - s-a luat decizia de a sprijini Crimeea”.

Sevastopol - începutul ocupației. Cap de pod - Flota Mării Negre

„Sevastopol a devenit punctul de plecare al ocupației Crimeei, deoarece acolo, conform unui tratat ruso-ucraiean, se afla cartierul general al Flotei ruse a Mării Negre, echipajele navelor și infanteria marină. La 24 februarie 2014, escadrila „Olimpică” a Flotei ruse a Mării Negre (navele care au asigurat securitatea Jocurilor Olimpice de la Soci - n.r.) a luat la bord, la Novorossiisk, forțe speciale ale trupelor aeropurtate și pușcași marini cu echipament militar pentru ocuparea Crimeei și a pornit în direcția Sevastopol”, așa a descris Andri Klimenko, de la Institutul de Studii Strategice al Mării Negre, etapa de început a anexării. „La 25 februarie, o escadrilă a Flotei ruse a Mării Negre a revenit în Sevastopol - orașul fiind deja „confiscat”, practic, după încheierea Jocurilor Olimpice din Rusia - aducând acolo, din Novorossiisk, câteva mii de parașutiști înarmați.”

Faptul că Flota Mării Negre a pregătit un cap de pod pentru anexarea Crimeei și că baza din Sevastopol a fost folosită pentru a-i debarca pe „omuleții verzi” (soldați ruși în uniforme fără însemne) în Crimeea, a fost recunoscut în martie 2015 și de amiralul în retragere Igor Kasatonov, care a condus Flota Mării Negre în 1991-1992.

„Putem spune că Flota Mării Negre a pregătit un cap de pod, ofițerii știau ce se întâmplă în jur, unde se aflau unitățile ucrainene, iar scenariile pentru desfășurarea evenimentelor erau elaborate pe hărți. Adică, Flota Mării Negre a făcut față sarcinilor sale - au fost trimiși „omuleții verzi”, între 27 și 28 februarie a fost acaparat Sovietul Suprem al Crimeii”, a declarat el într-un interviu acordat RIA Novosti și a adăugat: „omuleții verzi" sunt forțele speciale ale armatei”.

Astfel, după ce a stabilit controlul asupra Sevastopolului, Rusia a obținut un cap de pod pentru a cuceri întregul teritoriu al peninsulei Crimeea.

Rezistența din Simferopol

Primul protest important față de ocuparea Crimeei a avut loc pe 23 februarie. Atunci, mii de tătari din Crimeea s-au adunat în fața clădirii Consiliului de Miniștri din Simferopol, cerând dizolvarea parlamentului și modificarea constituției locale pentru a proteja drepturile populațiilor băștinașe.

„Am simțit că situația era una extraordinară. Am convocat de urgență Mejlisul și am îndemnat din nou oamenii să vină la miting”, a afirmat Refat Ciubarov, șeful Mejlisului tătarilor din Crimeea.

La 26 februarie, în fața parlamentului din Crimeea, la Simferopol, a avut loc un miting și mai mare, la care au participat atât susținători ai mișcării pro-ruse „Unitatea Rusă” a lui Serghei Aksionov, câtși și activiști ai Mejlisului tătar din Crimeea, conduși de Mustafa Djemilev și Refat Ciubarov, care au cerut ca subiectul referendumului privind statutul Crimeei, programat pentru sesiunea parlamentară din acea zi, să nu fie luat în discuție. În cele din urmă, participanții pro-ucraineni la miting au reușit să obțină amânarea sesiunii Parlamentului din Crimeea.

În 2020, președintele Ucrainei a declarat, prin decret, ziua de 26 februarie drept Ziua rezistenței față de ocuparea Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol.

Primii „omuleți verzi” și „oameni politicoși”

Pe 27 februarie, la ora 4.30, persoane înarmate, în uniforme verzi, fără însemne de identificare (numite ulterior „omuleții verzi”), au ocupat clădirile Consiliului de Miniștri și Sovietului Suprem al Crimeei din orașul Simferopol. Aceștia nu au formulat nicio cerere și au refuzat să negocieze cu autoritățile. Centrul orașului a fost izolat de poliție, transportul a fost redirecționat. În oraș au apărut detașamente ale așa-numitelor „forțe de autoapărare”, înființate, chipurile, de localnici, pentru a răspunde unor amenințări din partea ultranaționaliștilor ucraineni la adresa populației rusofone din peninsulă.

În aceeași zi, a avut loc o sesiune extraordinară a parlamentului din Crimeea, cu tricolorul rus fluturând deja deasupra clădirii. Liderul mișcării Unitatea Rusă, Serghei Aksionov, a fost numit prim-ministru al Crimeei.

Pe istmul Perekop și în Ciongar, au fost instalate posturi ale forțelor speciale Berkut care au refuzat să urmeze ordinele Kievului. Punctul de trecere cu feribotul spre orașul Kerci a fost închis.

În următoarele două săptămâni, soldații în uniforme verzi au blocat succesiv bazele militare ucrainene și instalațiile strategice, inclusiv aerodromurile militare.

Oficialii ruși au continuat să afirme că nu există forțe militare ruse în Crimeea. De exemplu, ambasadorul Rusiei la Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat într-un interviu pentru Euronews: „Nu există niciun fel de trupe acolo, cel puțin nu trupe rusești”.

Vladimir Putin, întrebat de corespondentul Bloomberg despre faptul că uniforma „omuleților verzi” este foarte asemănătoare cu cea rusă, a răspuns: „Mergeți la un magazin din țara noastră și veți cumpăra orice uniformă de acolo”.

„Referendumul” și primele victime ale ocupației Crimeei

La 1 martie 2014, „președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Autonome Crimeea”, Serghei Aksionov, i-a cerut președintelui Federației Ruse să contribuie la „asigurarea păcii și liniștii” pe teritoriul Crimeei. În aceeași zi, Vladimir Putin a transmis Consiliului Federației o propunere de introducere a trupelor ruse pe teritoriul peninsulei. Ambele camere ale Dumei de Stat au votat în favoarea acesteia.

Mai mult, autoritățile de ocupație au oprit difuzarea televiziunii ucrainene, timpul de emisie al televiziunii din Crimeea a fost umplut cu canale de televiziune federale rusești. A fost instituit un control deplin asupra mass-mediei locale, în timp ce jurnaliștii ucraineni și străini își puneau viața în pericol, făcând fotografii și înregistrări video ale ocupării instituțiilor de stat și a instalațiilor strategice.

Cu toate acestea, activiștii pro-ucraineni au încercat în continuare să organizeze mitinguri sub sloganul „Crimeea este Ucraina”.

Cel mai mare protest a avut loc pe 8 martie - aproximativ 15 000 de persoane, în majoritate femei și copii, au străbătut drumurile din Crimeea, purtând steaguri ucrainene și ale tătarilor din Crimeea și pancarte care făceau apel la pace.

În aceeași perioadă, în Crimeea au început să dispară activiștii tătari care se opuneau ocupației ruse a peninsulei. Despre Reșat Ametov se spune că a fost prima victimă. Pe 3 martie 2014, el a ieșit în fața guvernului din Crimeea la un protest solitar împotriva așa-numitului „referendum”. Camerele video l-au filmat în Piața Lenin, în fața clădirii guvernului. Înregistrarea a surprins și momentul în care mai mulți reprezentanți ai „autoapărării” din Crimeea i-au sucit mâinile și l-au urcat într-o mașină. El a fost găsit ucis, două săptămâni mai târziu. Numeroase semne de tortură s-au putut observa pe corpul bărbatului, capul său fiind legat cu bandă adezivă, iar cătușele au fost descoperite în apropiere. Cauza morții, stabilită ulterior, a fost o lovitură de cuțit la nivelul ochilor. Cazul asasinării lui Ametov nu a fost soluționat nici până în ziua de astăzi.

În 2017, președintele ucrainean Petro Poroșenko i-a acordat lui Reșat Ametov titlul postum de Erou al Ucrainei.

Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a calificat, într-un raport, uciderea lui Ametov în Crimeea drept o execuție extrajudiciară.

De la începutul operațiunii de acaparare în forță a peninsulei și până în vara anului 2014, în Crimeea au avut loc mai mult de 20 de răpiri de rezonanță. Printre cei care s-au aflat în captivitatea forțelor de securitate și de „autoapărare” ruse s-au aflat participanți la Euromaidan care au venit în Crimeea, jurnaliști și militari ucraineni. Potrivit raportului „CrimeaSOS”, grupul armat „Autoapărarea Crimeei”, înființat cu câteva zile înainte de mitingul din 26 februarie 2014 din fața Consiliului Suprem din Crimeea, a luat parte la răpiri.

Autorii raportului spun că practica răpirilor în Crimeea este doar unul din elementele de intimidare - pentru a menține frica în rândul populației, în special în rândul tătarilor „neloiali” din Crimeea.

„Toate cazurile de răpiri comise în această perioadă au caracterul unei operațiuni planificate. Majoritatea celor răpiți au fost eliberați prin negocieri între oficialii ucraineni și ruși”, notează autorii raportului.

La 6 martie, parlamentul din Crimeea a adoptat o rezoluție privind organizarea unui referendum în Crimeea cu privire la statutul peninsulei. Locuitorii din Crimeea au fost rugați să răspundă afirmativ la una din cele două întrebări: „Sunteți în favoarea reunificării Crimeei cu Rusia ca subiect al Federației Ruse?” sau „Sunteți în favoarea revenirii la Constituția din 1992 a Republicii Crimeea și a statutului Crimeei ca parte a Ucrainei?”. Potrivit rezultatelor anunțate, mai mult de 96% dintre participanți au votat pentru includerea peninsulei în componența Rusiei. Rezultatele „referendumului” nu au fost recunoscute de Ucraina, Uniunea Europeană, SUA și numeroase alte țări din întreaga lume.

Vladimir Putin: „Militarii noștri au sprijinit forțele de autoapărare din Crimeea”

La 18 martie 2014, a fost semnat așa-numitul „Tratat privind intrarea teritoriului Republicii Crimeea și a orașului Sevastopol în componența Federației Ruse”. Documentul a fost semnat de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și de reprezentanții autorităților de ocupație Serghei Aksionov, Vladimir Konstantinov și Aleksei Cealîi.

În ajun, pe 17 aprilie 2014, la o conferință de presă, Vladimir Putin a recunoscut: „Desigur, militarii noștri s-au aflat în spatele forțelor de autoapărare din Crimeea. Ei au acționat foarte corect, dar, așa cum am spus deja, cu hotărâre și profesionalism. Altfel, era pur și simplu imposibil să organizăm referendumul în mod deschis, onest, onorabil și să ajutăm oamenii să își exprime opiniile.”

Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în martie 2014. Organizațiile internaționale au declarat anexarea Crimeei drept ilegală și au condamnat acțiunile Rusiei, în timp ce țările occidentale au impus sancțiuni economice împotriva acesteia. Kremlinul neagă anexarea peninsulei și numește aceasta drept „un act de restaurare a justiției istorice”.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te