Linkuri accesibilitate

Covid? Ne doare-n cot!


Aşadar, troleibuzele au revenit la orarul normal, au revenit şi taxatorii, de această dată cu măşti şi mănuşi. Mi-au spus cîţiva prieteni, care au urcat luni temători în troleibuze, că obligaţia de a purta măşti în transportul în comun nu e respectată. Amicii mei au văzut suficienţi indivizi fără măşti şi care nu degajau absolut nici o îngrijorare. Dimpotrivă, unii păreau încrezători şi nu se sinchiseau să sfideze distanţa socială. De altfel, asta era cam greu de respectat în troleul în care un prieten de-al meu se întorcea acasă pe la ora 18.00. Troleibuzul era plin cu oameni.

A fost şi un episod grăitor la o staţie. O jurnalistă îl întreabă pe un carabinier care stătea acolo de ce intră oamenii în troleibuze fără măşti, iar carabinierul, în loc să răspundă la întrebare, în loc să întrezărească şi un soi de responsabilitate personală, îi spune că amenzile sunt prea mici. Or amenzile sunt destul de pipărate, altceva e că nu există un mecanism prin care cerinţa primarului Ceban, aceea ca oamenii să poarte măşti în troleibuze, să fie îndeplinită. Deci această regulă rămîne pe hîrtie. Cine să-l scoată din troleibuz pe cel care urcă fără mască? Păi, nu are cine s-o facă. Aşa că troleibuzul va fi o vreme un mare pericol.

Sincer, mă gîndesc cu groază că va trebui să urc şi eu în curînd în troleibuze. Voi supravieţui oare? Voi mai scrie tablete şi romane? Asta nu e sigur.

Edilii ne spun că masca în troleibuz e obligatorie, dar nu are cine să asigure îndeplinirea acestei cerinţe. De aceea, lumea intră cu încredere fără mască. Covid? Ne doare-n cot! Noi suntem puternici ca voinicii din basmele ruse!

XS
SM
MD
LG