Corina Digore: Dle Președinte, ești mândru de țara ta? Dar voi, domnilor demnitari, judecători, procurori, cetățeni?

Născută la 17 noiembrie 1978 în Cobusca Nouă, Anenii Noi. Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, specializarea Sociologie. În 2011 este absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Drept, iar în 2013 devine magistru în Drept civil. Este sociolog și jurist. În prezent practică avocatura.

Luni

Mozart - Sonata pentru două piane în „D major K448” e melodia deșteptătorului care mă trezește și îmi amintește că e dimineață. Merg repede la geam să privesc viața acestei dimineți. Observ că nu mai este toată zăpada de ieri, doar un picuț a mai rămas. Până ies din casă mă mai apropii de vreo două ori ca să privesc în zare. De fapt, e deja o obișnuință îndelungată a familiei noastre de a face acest lucru.

Săptămâna trecută nu am fost în țară, iar la birou s-au adunat o grămadă de lucruri de făcut. Revenisem vineri în a doua jumătate a zilei pentru a participa la Gala Studenților Originari din Republica Moldova. Gala este cel mai de amploare eveniment pilotat de Diasporă pentru Diasporă, organizat independent și apolitic, nefiind doar o simplă ceremonie de apreciere a talentelor, dar o adevărată conferință a studenților de pretutindeni cu scopul de a identifica lideri și idei care pot aduce o schimbare țării noastre.

Acest eveniment a facilitat comunicarea studenților din diferite țări cu antreprenori și oameni de succes, care le pot oferi un sprijin pentru implementarea ideilor și proiectelor frumoase, încurajându-i să revină acasă, ca să implementeze experiența acumulată pentru a face împreună schimbarea pe care ne-o dorim cu toții.

Mai mult, în cadrul Galei, Membrii Forumului Absolvenților Reveniți, cei ai Ligii Studenților Români din Străinătate și Uniunea Studenților din România au semnat și proclamat împreună o alianță strategică importantă de cooperare între toți studenții români de pretutindeni. Astfel, dorind o societate mai prosperă pentru toți locuitorii celor două țări românești, o societate care să ofere posibilitatea împlinirii și desăvârșirii personale a fiecărui cetățean, o societate bine ancorată la valorile occidentale, în care cei plecați sa revină cu drag și să producă inovație și prosperitate acasă.

La birou, îmi verific în pripă agenda, semnez niște contestații scadente ce urmeză a fi trimise recomandat prin poștă. Peste 20 de minute trebuie să fiu prezentă cu clienții mei în fața notarului pentru încheierea unei tranzacții imobiliare.

Revin în birou pe la ora 14.00.

Iată, că a venit și fiul meu Ernest împreună cu Indrei Rațiu.

Indrei Rațiu este unul dintre fondatorii Centrului Rațiu pentru Democrație și a participat la evenimentul Galei Studenților Originari din Republica Moldova. A fost oaspetele casei noastre în aceste zile, ne-am îmbogățit cu un prieten prețios. Am avut o revelație.

Demult nu am mai stat la sfat cu un om atât de înțelept, iar dumnealui este acea persoană cu care nu te mai saturi să povestești. Iar orice cuvânt rostit are atâta greutate și sens.

Am reținut câteva gânduri prețioase pe care vreau să le las aici:

- Arma cea mai importantă/principală în viață sunt regulile din familie;

- Lucrul cel mai important în viață este legătura cu Dumnezeu;

- Acordă cât mai mult respect și atenție aproapelui tău și doar după Eului tău;

- Fiecare dintre noi avem ceva de iertat. Lipsa de iertare ne macină, ne distruge. Dar iertăm ceea ce putem ierta.

De fapt, în această viață nimic nu este întâmplător, iar tot ce se aseamănă cred că se adună cu siguranță. Legea atracţiei spune că tot ceea ce se întâmplă în viaţa ta, se întâmplă pentru că este atras de tine. Totul vine către tine în virtutea gândurilor tale. Devii ceea ce gândeşti în majoritatea timpului şi atragi lucrurile la care te gândeşti cel mai mult. Astfel, gândurile devin lucruri.

Părinții mei au fost și sunt patrioți desăvârșiți semănând în noi dragostea de Patrie, de aproape, de artă, de știință și frumos. Eu am o vorbă, că copiii își urmează eroii și nu părinții. Copiii nu imit rolul de părinte în sine, dar ideile lor înălțătoare de orice fel. Copilul trebuie să aibă niște eroi. Dacă acești eroi nu sunt indicați, îi găsește el. Iar dacă nu este inspirat de eroii potriviți atunci rezultatul va fi dezastruos.

Indrei Rațiu ne-a readus aminte de un mesaj extraordinar lansat de tatăl său la Geneva în 1984:

“- Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi;

- Afirmă-ți dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că ești șovin ci pentru că dorești să îi servești pe cei rămași acasă;

- Apără drepturile poporului tău în totalitatea sa. Nu regățeni, nu transilvăni, nu basarabeni, nu timoceni, nu aromâni sa megleniți. Toți suntem români;

- Ajută-ți compatrioții din mult-puținul ce îl ai. Dă-ți tainul nu îl precupeți.

- Susține instituțiile românești din diasporă, oricât de modeste sau imperfecte ar fi acestea;

- Nu critica niciodată, nici măcar prietenește pe omul care se străduiește să apere sau să promoveze cauza națională. Fă tu mai bine decât face el;

- Fii întotdeauna conștient că gelozia, invidia și calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat și slab, care nu mai are nici țară, nici poziție în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare;

- Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine".

Timpul zboară repede, e ora 17.00. Fiul meu urmează să-l însoțească pe Indrei Rațiu la Gara de Sud pentru a lua autocarul Chișinău - Cluj Napoca, pleacă acasă la Turda.

Îmi era dor să admir atât de mult pe cineva... Câtă frumusețe poate avea un om. D-apoi o țară.

Țara în care ne-am născut face parte din persoana noastră și va ramane o componentă a personalității noastre oriunde am ajunge mai târziu. A o refuza înseamnă a refuza o parte din noi, a crea un dezechilibru pentru că ne respingem pe noi înșine.

E ora 18.45. Soțul meu Eduard încă nu s-a întors la birou. De dimineață se află la Procuratura Anticorupție, deoarece a fost reținută la aeroport o clientă de-a noastră în vârstă de 70 de ani. Familia ei fiind persecutată de mai mult de trei ani de fostul regim pentru a le prelua afacerea. Întreaga familie a fost nevoită să fugă din țară.

Sună telefonul fix. E portarul. Mă anunță că a sosit Igor și Anastasia. Sunt prietenii noștri dragi de la Bruxelles. Urmează să lum cina împreună, deoarece poimâine pleacă deja în Palestina. Ne cuprindem cât pentru un an întreg. Mă bucur atât de mult să îi revăd, sunt atât de scumpi.

Între timp a venit și Ernest. Iată a ajuns și Eduard. E mâhnit rău, clienta nu a fost eliberată. Ne facem griji, clienta e în vârstă, are probleme de inimă. Oare cum va suporta această noapte?

Dar compania prietenilor e ca un elixir pentru suflet.

Marți

Sunt în drum spre birou și încerc să privesc orașul cu ochii unui turist străin, îmi imaginez cum vede el orașul sau chiar țara noastră. Și asta mi se întâmplă de fiecare dată când am oaspeți sau clienți străini. Astfel în gând, imaginar fără ca să vreau mă apuc să demolez „pristroicile", să tencuiesc, să vopsesc, să mătur străzile, să pictez zâmbetul pe fața oamenilor de pe stradă. Iar de pe panourile de publicitate dau jos politicienii și scriu niște mesaje pentru toți: „Pentru sănătatea ta, a familiei tale și a semenilor tăi: nu scuipa și arunca pe jos, suflă nasul în batistă, pune mâna la gură când tușești sau strănuți, vorbește încet, mătură sau curăță zăpada de pe trotuarul din fața proprietății tale, nu înjur etc". Cred ar fi de ajuns măcar un an. Fiind pieton e urât să faci slalom printre saliva de pe jos. Oare e atât de greu de respectat aceste reguli? Sunt sigură că atunci când mergem în străinătate nu facem aceste lucruri, deoarece știm că asemenea gesturi sunt pedepsite aspru.

În birou e o liniște nefirească, toți tac. Problema e că clienta noastră e reținută. Oare ce face, cum se simte?

Peste vreo jumătate de oră aflăm că a fost eliberată. Ce bucurie, ce bucurie. Sunt și Oameni procurori, puțini, dar sunt! Cât de importantă și scumpă este libertatea, e la același rang cu viața! Da! PREȚUL LIBERTĂȚII ESTE LIBERTATEA ÎNSUȘI!

Am de făcut și semnat o grămadă de facturi, rapoarte de activitate, e ultima zi a anului 2019. Iată că mai apare și nevoia de a face urgent niște procuri la notar pentru lichidarea unor societăți. Cam toți notarii sunt plecați deja în vacanță, nu prea găsesc pe nimeni. Dar iată că am găsit un notar și e coadă lungă. Între timp cât aștept vine colega mea Veronica cu niște plângeri să le semnez, astfel ca să reușească să le expedieze astăzi la poștă. Nu vrem să lăsăm acte nedepuse sau neîntocmite pentru anul viitor. După asta simt o ușurare, cât de important este să ai în echipă oameni responsabili în care să poți avea toată încrederea.

Au mai rămas câteva ore pentru anul 2019. Cum a fost? A fost foarte greu, chiar cel mai greu an din viața mea.

- Am început anul prin spitalul oncologic. Tata era internat la fiecare trei luni pentru chimioterapie. Cred că acolo am spus cele mai multe rugăciuni spre deosebire de cele spuse în ședințele de judecată. De fapt, de atunci îmi vine mai greu să mă rog în biserică sau să merg la biserică. Din geamul camerei de spital se vedeau înălțate cupolele aurite ale bisericii de vis-a-vis. Iar înăuntrul bisericii cred că există mai mult aur decât ace pentru perfuzii în spital. Bolnavii erau trimiși la farmacie pentru orice, ace, seringi, perfuzii, tifon, pastile...

Igiena în spital era precară. În cameră linoleum-ul era vechi și rupt, se vede sub el cum se macină cimentul. De fapt, e mai mult nisip decât ciment. Acolo se trata și moșul președintelui acestei țări, și tatăl judecătorului care nu a știut să calculeze termenul de prescripție de 3 ani (pentru el anul are 11 luni) și nici să motiveze, admițând excepția de tardivitate a părții adverse și mamele medicilor și a tuturor moldovenilor...

De fapt, mai umilitor a fost la policlinica oncologică unde trebuie să mergi doar cu programare, iar programarea unui bolnav de cancer ți-o face peste 4-6 luni. Ce rost mai are să ți-o mai facă peste atâta timp, când fiecare minut e important. Coada la medic e lungă, în policlinică e atâta lume de parcă ar fi toată Moldova acolo. Mă întreb, mai sunt oare oameni sănătoși în țara noastră? Toți care veneau întrebau unii de alții: -Cât se dă la medic? Cât să pun în cărticică?

Care e morala? Tot ce avem e suma acțiunilor noastre! Dle Președinte, ești mândru de țara ta? Dar voi domnilor demnitari, judecători, procurori, cetățeni?

- În iunie l-am pierdut pe tata. Prea devreme.

- În 2019 mi-am pus cele mai multe întrebări. De ce trăiesc? Care este sensul și scopul vieții? Cred că la un moment dat toți ni le punem.

- Tot în 2019 mi-am pierdut total încrederea în justiție. Judecătorii Curții Constituționale au încercat să ne prostească prin calcularea eronată a termenului de 3 luni. Trei instanțe de judecată până la Curtea Supremă pe un dosar al biroului nostru au admis excepția de tardivitate a părții adverse calculând eronat termenul de 3 ani. După ei ar rezulta că anul are 11 luni. Pe un alt dosar la Curtea de Apel completul de judecată mi-a spus răspicat: „D-na avocat, nu ne luați cu convențiile internaționale” (Convenția de la Haga cu privire la aspectele civile ale răpirii internaționale de copii) când întreaga cauză se baza doar pe această Convenție. E dur! Pentru că te întrebi dacă se mai merită să faci această meserie în țara businessului judecătoresc.

De multe ori mă întreb, oare acești oameni știu cum se scrie un oftat sau un urlet, o lacrimă sau un zâmbet? Oare când vor răspunde judecătorii pentru hotărârile lor?

- Din punct de vedere politic anul 2019 a fost dezastruos.

- Casa noastră de avocatură a muncit din greu, am a fost selectați în baza concursului public organizat de Parlamentul Republicii Moldova pentru a efectua consultanța juridică în materie de evaluare a modului de concesionare ÎS AEROPORTUL INTERNAȚIONAL CHIȘINĂU. Am constatat multe încălcări ale legislației și vicieri esențiale a procedurilor aplicate.

- Au fost și momente frumoase, am participat în cadrul Parlamentului European la dezbaterea problemei accesului direct al cetățenilor moldoveni și a autorităților locale la fondurile europene.

- Am început să brodez o ie tradițională.

- Am fost sănătoasă.

- Am citit cărți.

- Am avut prieteni care mi-au fost alături când îmi era greu.

- Am cunoscut oameni frumoși și valoroși.

- Am participat la întrunirile RePatriot, care este un proiect al Fundației Romanian Business Leaders - RBL. RePatriot este o platformă de inspirație și informație care își propune să faciliteze accesul diasporei la oportunitățile din țară. Construiește și oferă instrumente de sprijin, consiliere, mentorat, educație de afaceri, coalizează forţe instituţionale importante alături de personalităţi şi societatea civilă.

- Fiul meu a început să cânte la pian și să picteze. Prima lui pictură mi-a oferit-o în dar de ziua mea de naștere. E pictura lui Van Gogh - "Noaptea înstelată".

Iar la ultimile bătăi ale ceasului, vreau să spun că indiferent cum au mers lucrurile, toate fac parte din experiența de viață și toate ne fac să creștem să devenim mai maturi și de ce nu, și mai înțelepți. Vă doresc tuturor multă serenitate, pace și gratitudine pentru tot ce ne oferă viața!

La mulți ani!

Miercuri

Până la anul viitor mai sunt 366 de zile și în fiecare zi poți găsi o soluție. De fapt, călăuza mea din totdeauna a fost că: "Pentru orice problemă există o ieșire din situație".

Ce aș dori în acest an:

- Gandul meu, desigur, pleacă la toate familiile care au pierdut pe cineva drag. Dacă mai aveți privilegiul de a avea părinții în viață petreceți cu ei timp de calitate. Câteodată e de ajuns un telefon cu un simplu "Te Iubesc"! Va fi de ajuns pentru o eternitate!

- Încadrarea pe un drum ireversibil al democrației și bunăstării, în care noi, cetățenii să ne implicăm în construirea împreună a unui viitor comun mai bun în fiecare zi;

- O justiție independentă ce va trebui sa le asigure tuturor procese obiective și imparțiale, cu garantarea dreptului la apărare, accesul liber la justiție și un tribunal independent. Cu impunerea unor sancțiuni și pedepse exemplare, astfel încât această generație, dar și viitoarele, să înțeleagă că cum a fost până acum nu se mai poate;

- Să găsim puterea de a ierta. Iertarea este vitală pentru sănătatea noastră emoțională și supraviețuirea spirituală;

- Să sărbătorim succesele, dar să ne învățăm și lecțiile. Să avem maturitatea să spunem că am greșit;

- Să avem demnitate și să ținem capul sus;

- Să recunoaștem că viața este frumoasă și merită trăită în ciuda tuturor provocărilor și neînțelegerilor în perioadele de criză;

- Să avem sensibilitatea de a exprima "Am nevoie de tine" și capacitatea de a spune "Te iubesc";

Viața e plină de oportunități, să nu renunțăm niciodată!​

Joi

Îmi plac sărbătorile și știu de ce, pentru că ele ne aduc oamenii dragi acasă! Familia e locul înălțării! Ne-au venit frații acasă și e atât de frumos să fim împreună. Constat că în țară am rămas cam singuri, doar mama și noi. Toți frații mei și ai soțului meu sunt plecați în străinătate. De fapt, cam o treime din populația țării e plecată, e o tragedie națională. O generație sau două deja, nu mai știu unde e ACASĂ. Trăim marasmul veşnicei perioade de tranziţie. Avem o singură țară care ne aparține tuturor și căreia îi aparținem cu toții. Ce ne lipsește să trăim toți aici?

Dacă ne uităm în jur vedem că avem o țară frumoasă, solară cu o climă blândă, cu toate cele patru anotimpuri, cu cel mai fertil sol din lume. Parcă sună a RAI! Aici este totul de făcut și de construit. În străinătate e totul deja gata, te poți plictisi la puțin timp. Oare ce ne lipsește? Cred că știu. Ne lipsește siguranța, siguranța zilei de mâine! În străinătate, nu toți oamenii au casa lor în proprietate, mulți locuiesc cu chirie. Dar aproape toți au credite la bancă pentru casă sau afacere cu drept de rambursare de peste 20 de ani cu o rată de 1,5 %. La noi în Moldova cât este o rată la bancă, 11% sau cel puțin 9%? Iată diferența, oamenii acolo au siguranța zilei de mâine. Degeaba pot fi majorate salariile, că chiar având un salariu de 20 000 lei pe lună tot nu poți plăti o rată atât de mare la bancă. Mai sunt și alte lucruri, securitatea produselor alimentare, a apei pe care o bem, a medicinei, a educației...

De fapt, putem face tot în țara noastră, doar să vrem! Dar cum? Cred că avem nevoie de o cauză comună în care să credem cu adevărat toți și să o acceptăm ca fiind mai importantă decât obiectivele noastre individuale. Trebuie să ne unim și să începem să avem încredere unii în alții. Ura nu este o soluție.

Vineri

Azi dimineață m-am trezit devreme ca să scriu jurnalul. Eu niciodată nu am ținut un jurnal personal. Am agenda profesională unde îmi notez tot ce am de făcut: ședințe de judecată, întâlniri cu clienții, persoane, prieteni, vizite la medic, orele de sport, etc. E foarte important să știi să te organizezi. Așa reușești să ai timp pentru tot. Mai am un carnețel unde îmi scriu ideile, ca nu cumva să le uit. Am scris și aici câte ceva din el. Poate vreo dată le voi putea implementa pe toate, dar dacă nu, poate vor fi de folos copilului meu sau nepoților în viitor.

Cineva spunea că un jurnal e bine să nu aibă final. E bine să-l lași deschis, fără punct.

Îl las deschis.