În 2024, în Moldova s-au născut 23.600 de copii, cu 2% mai puțini decât în 2023. Dintre aceștia, peste 51% au fost băieți.
Femeile din sate nasc mai devreme decât cele din orașe
În 2024, vârsta medie la care o femeie a devenit mamă pentru prima dată a fost de aproape 27 de ani. La sate, mamele nasc pentru prima dată la 25 de ani, în timp ce în orașe la 29 de ani.
Cele mai multe nașteri au fost în rândul femeilor cu vârsta între 25 și 34 de ani.
Tot în 2024, aproape un copil din cinci s-a născut în afara căsătoriei. În sate, acest fenomen este mai frecvent – 23% dintre copii s-au născut în afara unei căsnicii, față de 14% în orașe.
Tot mai puțini copii merg la grădiniță, mai ales la sate
Până la sfârșitul anului 2024, în grădinițe și creșe erau înscriși puțin peste 127.000 de copii – cu aproape 2.400 mai puțini decât în anul anterior. Scăderea se simte mai tare la sate, unde numărul copiilor a scăzut cu aproape 3%.
Cei mai mulți copii din grădinițe au între 4 și 6 ani. Doar 13% sunt mai mici de 3 ani, iar copiii de 7 ani și peste sunt o raritate în aceste instituții.
Grădinițele din orașe sunt mai aglomerate – în medie, 91 de copii la 100 de locuri – la sate sunt mai goale: doar 59 de copii la 100 de locuri.
La grădiniță, sunt înscriși și 600 de copii cu deficiențe senzoriale, fizice sau comportamentale. Cei mai mulți au peste 3 ani și frecventează grădinițele preșcolare. Problemele cele mai frecvente sunt dificultățile de vorbire (30%), deficiențele de vedere (29%) și cele intelectuale (14%).
Pe lângă aceștia, mai sunt alți 300 de copii cu dizabilități și 1.700 cu cerințe educaționale speciale.
Beneficiarii de indemnizații pentru copii, în creștere
Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la începutul anului 2025, peste 35.000 de părinți au primit indemnizația unică la naștere, care a ajuns la peste 20.000 de lei. Numărul beneficiarilor a crescut cu aproape 15% față de anul anterior.
Pentru creșterea copilului până la 3 ani, 33.800 de persoane au primit lunar o indemnizație medie de 4.310 lei. În paralel, peste 64.000 de părinți sau tutori au primit câte 1.000 lei lunar pentru îngrijirea copiilor până la 2 ani.
Peste 11 mii de copii cu dizabilități au beneficiat lunar de alocații de stat, aproape jumătate dintre ei având dizabilități severe. Suma medie a fost de aproximativ 1.900 lei. Alte 5.700 de copii au primit sprijin financiar pentru că și-au pierdut întreținătorul – acești copii au primit în medie 1.490 lei lunar.
În 2024, costul minim de existență pentru un copil a fost estimat la aproape 3.000 lei pe lună – mai puțin pentru bebeluși, dar peste 3.200 lei pentru copiii mai mari.
Copiii din sate – cei mai expuși riscurilor
Potrivit datelor Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului 2024, aproape 8.000 de copii din Moldova erau înregistrați oficial ca fiind în situații de risc. Cei mai mulți – 80% – provin din mediul rural. Mai bine de jumătate dintre acești copii aveau între 7 și 15 ani, iar peste 270 erau copii cu dizabilități.
Peste 7.300 de copii au fost neglijați de părinți sau îngrijitori. Alți 324 au fost victime ale violenței, iar unii și-au pierdut părinții sau au fost abandonați. Există și cazuri în care copii trăiesc în stradă, au fugit de acasă sau au fost alungați.
Față de 2023, numărul copiilor neglijați și al celor supuși violenței a scăzut cu aproape 30%, respectiv 41%.
Majoritatea familiilor au un singur copil
Datele Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice arată că în 2024, puțin peste un sfert dintre gospodăriile din Moldova aveau copii sub 18 ani. Aproape jumătate dintre acestea aveau un singur copil, iar doar 14% aveau trei sau mai mulți. Familiile cu mulți copii sunt mai des întâlnite la sate – acolo locuiesc aproape 72% dintre gospodăriile cu trei copii sau mai mult.
Cele mai multe familii cu copii sunt formate din doi părinți, dar 1 din 10 este o familie monoparentală. În orașe, situația e și mai vizibilă: 13% față de 8% în mediul rural.
Migrația afectează în special familiile de la sat
16% dintre familiile cu copii au cel puțin un membru plecat peste hotare. În sate, acest fenomen e dublu față de orașe – aproape 23% dintre gospodării au pe cineva plecat la muncă în străinătate. Cele mai multe sunt familii cu unul sau doi copii.
Familiile cu copii au venituri mai mici și condiții mai modeste
În 2024, familiile cu copii din Moldova au avut, în medie, venituri mai mici decât cele fără copii sau de 1,3 ori mai puțin comparativ cu veniturile gospodăriilor fără copii.
O gospodărie cu copii a câștigat lunar aproximativ 4600 lei pe persoană. Iar cu cât sunt mai mulți copii, cu atât scade venitul: de la 5600 lei în familiile cu un copil, până la doar 2900 lei în cele cu trei sau mai mulți.
Venitul vine în principal din salarii (62%), dar și din remitențe (13%) și ajutoare sociale (9%).
Condiții mai bune în oraș decât la sat
Familiile cu copii din oraș au, în mare parte, acces la utilități: 99% au apă curentă și canalizare, 96% – baie în casă, iar 89% – gaz din rețea.
La sate, doar 89% au apă curentă, 81% – canalizare, 65% – baie, și mai puțin de jumătate (42%) au acces la gaz.
Mai mulți minori comit infracțiuni
Datele Ministerului Afacerilor Interne arată în 2024, numărul infracțiunilor comise de copii a crescut față de anul anterior. S-au înregistrat 493 de cazuri – adică 100 de infracțiuni la 100.000 de minori, față de 88 în 2023.
Cele mai frecvente fapte comise de minori sunt furturile (46%), urmate de pungășii, huliganism, jafuri și răpiri de mașini.
În total, 802 copii au fost implicați în infracțiuni, majoritatea având între 14 și 17 ani. Dintre aceștia, 281 au fost condamnați, iar 32 se află în detenție sau în arest preventiv.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te