Kievul afirmă că a înregistrat mici câștiguri teritoriale dar că trupele sale se confruntă cu rezistența puternică a liniilor defensive rusești.
Ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar, a scris în postările de pe Telegram din 2 iulie că 9 kilometri pătrați au fost eliberați de sub ocupația rusă în regiunea Donețk în ultima săptămână, evoluție despre care a spus că se datorează „rezultatului îmbunătățirii poziției tactice”.
În sud, scrie Maliar, au fost recuceriți, în aceeași perioadă, peste 28 de kilometri pătrați. Ea a adăugat că „atât operațiunile ofensive, cât și cele defensive sunt în curs de desfășurare în est”, „lupte grele având loc acolo acum”.
Armata rusă a raportat, de asemenea, lupte intense în zonele din jurul orașelor Bahmut, Liman, Mariinka și Avdiivka din regiunea Donețk.
RFE/RL nu poate confirma informațiile furnizate din zonele de luptă intensă de cele două părți beligerante.
În informarea sa zilnică din 3 iulie, Statul Major General ucrainean spune că au avut loc 57 de lovituri aeriene și aproximativ 60 de atacuri cu rachete împotriva pozițiilor ucrainene în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost raportate aproximativ 39 de ciocniri între trupele de infanterie. Militarii ucraineni spun că au fost doborâte trei rachete de croazieră și 13 drone de atac Shahed.
Guvernatorul din Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, informează că artileria inamică a lovit orașele Marhaneț și Nikopol în noaptea de 2 spre 3 iulie, rănind un civil și deteriorând mai multe clădiri și vehicule.
Moartea unei scriitoare
Pe 2 iulie, PEN-Club Ucraina a anunțat că scriitoarea și activista Viktoria Amelina a murit în ziua precedentă din cauza rănilor suferite la 27 iunie în timpul unui atac cu rachete rusești asupra unui restaurant din Kramatorsk.
Amelina, în vârstă de 37 de ani, se afla în restaurantul Ria Lounge împreună cu o delegație din Columbia în momentul atacului și a suferit răni care inițial nu păreau să-i pună viața în pericol.
De la invazia Rusiei din februarie 2022, Amelina a documentat, pentru organizația neguvernamentală pentru drepturile omului Truth Hounds, crimele comise de forțele rusești
Treisprezece persoane, inclusiv trei copii, au fost ucise în atacul din Kramatorsk și alte peste 60 de persoane au fost rănite.