Linkuri accesibilitate

Conținutul și imaginea Europei Libere, denaturate de concurenți electorali  


Cititorii Europei Libere Moldova ne-au informat că unele materiale și imaginea noastră sunt folosite în mod denaturat de partide, preponderent pro-ruse, sau susținători ale acestora în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.  

Vă îndemnăm să fiți vigilenți și să ne semnalați în continuare asemenea incidente în care conținutul Europei Libere este folosit în mod fraudulos precum și orice platformă sau cont care publică astfel de materiale.

Nu vă lăsați păcăliți și nu cădeți pradă dezinformării sau manipulării. Europa Liberă este o instituție de presă independentă, care practică jurnalismul profesionist și relatează faptele în mod obiectiv, fără a ceda presiunilor sau încercărilor de influență. Nu facem publicitate electorală și nu promovăm niciun candidat.

Misiunea noastră este să spunem adevărul, să promovăm valorile democratice prin furnizarea de știri corecte și necenzurate, să încurajăm schimbul de idei și dezbateri deschise în țările unde libertatea presei este amenințată iar dezinformarea este larg răspândită.

Mulțumim. Puteți urmări în continuare munca noastră pe site-ul Europei Libere și pe conturile noastre de pe YouTube, Instagram, Facebook și Tik Tok.

XS
SM
MD
LG