Ştirile presei moldovene
- Julieta Noyes, secretarul adjunct de stat american pentru populație, refugiați și migrație, a venit în Republica Moldova, citim în Newsmaker.md. Noyes a fost întâmpinată la aeroportul din Chișinău de ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova Kent Logsdon. „Doamna Secretar adjunct Noyes urmează să se întâlnească cu oficiali de stat, să viziteze un punct de trecere a frontierei la granița cu Ucraina și să afle mai multe despre sprijinul Statelor Unite pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de el”, comunică reprezentanții Ambasadei americane.
- Deputații socialiști Adrian Lebedinschi și Grigore Novac au contestat la Curtea Constituțională amendamentele la Codul Contravențional moldovenesc, votate recent de Parlament, care interzic însemnele invaziei ruse în Ucraina „Z”, „V” și panglica Sfântului Gheorghe, scrie Jurnal.md. Socialiștii consideră amendamentele ilegal întrucât, spun ei, „articolul 32 al Constituției Republicii Moldova garantează libertatea opiniei și a exprimării cetățenilor”.
- De la 1 mai, Republica Moldova şi regiunea ei transnistreană pot rămâne fără gaze din Rusia, citim în Mold-street.com. Aflăm că preşedintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a trimis o solicitare firmei Gazprom pentru prelungirea acordului din octombrie 2021, ce prevedea ca partea moldoveană să facă un audit al datoriilor până la 1 mai. De la Gazprom n-a venit nici o reacţie.
- Polițiștii de frontieră din Ucraina întăresc măsurile de securitate la granița cu Republica Belarus şi pe segmentul regiunii transnistrene a R. Moldova, în contextul situației tensionate din Ucraina după invazia rusă, citim în Ziarul de Gardă. Anunțul a fost făcut marți, 12 aprilie, de reprezentantul Poliției de Frontieră din Ucraina, Andriî Demcenko, şi e preluat de Ziarul de Gardă de pe site-ul Unian.net.
- Fostul deputat, Sergiu Sîrbu, reținut în dosarul deputaților transfugi bănuiți de îmbogățire ilicită, revine după gratii, scrie Unimedia.info. Instanța a admis recursul înaintat de procurorii anticorupție asupra deciziei primei instanțe privind plasarea în arest la domiciliu a fostului deputat pentru încă 30 de zile. Aflăm că Sergiu Sîrbu a ajuns în vizorul Autorităţii Naţionale de Integritate. Inspectorii au dispus confiscarea averii nejustificate a acestuia, în valoare de un miliard 900 de milioane de lei, în folosul statului, în cazul în care va exista și o hotărâre de judecată în acest sens.
Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore
- Pe Facebook, cele mai populare teme, potrivit aplicaţiei CrowdTangle de evaluare a impactului, sunt acelea legate de invazia Rusiei în Ucraina, dar şi de situaţia social-economică din Moldova. Citim pe Facebook că după eliberarea câtorva teritorii ucrainene de sub ocupația rusă, în spațiul public „apar tot mai multe mărturii șocante despre violurile comise de militari ruşi împotriva femeilor şi copiilor”.
- Dintr-o altă postare pe Facebook aflăm că „Primarul Constanței s-a răzgândit și a anulat înfrățirea cu Chișinăul condus de primarul Ion Ceban (considerat de sursa citată pro-ru)care s-ar fi răzgândit doar la câteva ore după ce a anunțat „evenimentul”. Ion Ceban, pe de altă parte, i-ar fi răspuns cu o zicătoare primarului din Constanţa: „Singur cânt, singur dansez”.
- Pe Instagram ştirea cea mai comentată e o tragedie de la Chişinău. Un minor a murit după ce ar fi căzut de la etajul 22 al unui bloc din capitala Republicii Moldova.
- Tot pe Instagram citim ce a spus cancelarul austriac Karl Nehammer după întâlnirea de la Moscova cu Vladimir Putin: „Sunt pesimist. Toate semnele anunţă o furtună”.