Linkuri accesibilitate

Condamnat pentru angajarea fictivă a lui Damir, fostul șef al Direcției de Poliție nr. 5 se află în Ungaria


O poză postată de Valeriu Cojocaru pe pagina sa de Facebook în 2023.
O poză postată de Valeriu Cojocaru pe pagina sa de Facebook în 2023.

Fostul șef al Direcției nr. 5, cunoscută ca „poliție politică”, Valeriu Cojocaru, condamnat pe 19 ianuarie la 3 ani de închisoare, a anunțat a doua zi că se află în Ungaria. El spune că dosarul este motivat politic și că „nu se eschivează de justiție”, urmând să fie reținut, potrivit sentinței.

Cojocaru a scris pe pagina sa de Facebook că a aflat din presă că, pe 19 ianuarie, Judecătoria Buiucani l-a condamnat la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în legătură cu angajarea fictivă a finului oligarhului Vladimir Plahotniuc, Dorin Damir, în Direcția nr. 5, în 2017.

Prin aceeași hotărâre, fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și Dorin Damir au primit, la fel, câte 3 ani de închisoare, urmând să fie arestați. Damir a fost reținut în aceeași zi.

Fostul șef al Direcției nr. 5 a precizat că a primit acum 2 ani permisiunea instanței de a călători peste hotare, iar acum se află în localitatea Nagylak din Ungaria „în interes de serviciu” și intenționează să discute cu avocații săi despre decizia judecătorilor.

Cojocaru nu a precizat când planifică să se întoarcă în R. Moldova, dar a promis că va comunica deschis despre locul aflării sale „până la o decizie finală și revenirea” la Chișinău. El a îndemnat Interpolul și Europolul „să nu se lase folosite ca bâtă politică în jocurile și persecutările politice”.

Acuzat într-un dosar unde Maia Sandu și Igor Grosu sunt părți vătămate

Colonelul de poliție în rezervă crede că decizia instanței este motivată politic. El a amintit că, împreună cu foștii colegi din Direcția nr. 5, figurează într-un dosar în care actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, sunt părți vătămate. Polițiștii sunt învinuiți că, în 2016-2019, au instrumentat un dosar împotriva opoziției de atunci, din care făceau parte Sandu și Grosu, sub pretextul că politicienii încercau „să preia prin violență puterea politică de la Chișinău”.

Actualmente, nu este clară situația celui de-al treilea condamnat, Alexandru Pînzari. Inspectoratul General al Poliției nu a răspuns apelurilor și mesajelor Europei Libere. Pe 19 ianuarie, Pînzari a declarat pentru Ziarul de Gardă că se află în R. Moldova și că nu se va eschiva. El susține că „va urma tot ce se cere” după ce va studia sentința și crede, la fel, că dosarul este fabricat.

Direcția nr. 5 a fost desființată în 2019 de ministrul de Interne de atunci, Andrei Năstase, care a spus că aceasta era, de fapt, o „poliție politică” care fila și intercepta politicieni de opoziție, activiști civici și „agenți economici incomozi regimului” lui Plahotniuc.

Foștii angajați ai structurii sunt acuzați în mai multe cauze penale, de exemplu, pentru că au fabricat dosarul de viol împotriva opozantului Gheorghe Petic sau că au contribuit la răpirea lui Ghenadi Kuzmiciov, fost șef al așa-numitei miliții din regiunea transnistreană.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG