Linkuri accesibilitate

Competitorii electorali încearcă să oblige CEC la tribunal să-și schimbe deciziile


La Curtea de Apel Chișinău a continuat joi procesul împotriva Comisiei Electorale Centrale - un proces pornit urmare a unor plângeri din partea a tocmai cinci competitori ai cursei electorale, nemulțumiți de numărul pretins insuficient al secțiilor de votare plănuite de comisie să funcționeze peste hotarele țării.

Competitorii electorali vor să oblige CEC la tribunal să-și schimbe deciziile
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:06 0:00
Link direct

Într-un alt proces, legat deja de intenția aceleiași comisii de a deschide trei secții pe teritoriul necontrolat al regiunii estice, curtea a respins deja plângerea venită cam de la aceeași participanți ai cursei.

În acțiunea legată de secțiile de votare din străinătate, disputa se poartă în jurul numărului acestora și întrebarea e dacă putea sau nu comisia electorală centrală să aprobe mai puține secții decât câte au recomandat externele. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a optat, cum se știe, pentru 190, spunând că aglomerațiile din scrutinul trecut trebuie evitate, mai ales că și restricțiile pandemice de atunci nu mai sunt valabile. Comisia a aprobat, însă, mai întâi 139, apoi 146, iar cinci competitori din cursă au mers în justiție, încercând s-o oblige să ridice numărul măcar la cel recomandat de instituția care poartă, de obicei, tratative cu țările gazdă.

Procesul nu s-a încheiat, iar în ședința de azi s-au formulat doar mai multe cereri de recuzare din partea formațiunilor contestare și toate au fost respinse.

Renato Usatîi și Andrei Năstase sunt doi lideri de formațiuni, participanți în alegeri, care au trecut și ei azi pe la Curtea de Apel, însoțiți și de câțiva simpatizanți care au protestat în fața instanței.

În celălalt proces, inițiat de Platforma DA, se pune la îndoială însăși intenția autorităților de la Chișinău de a deschide secții într-o regiune necontrolată: două în Tighina, oraș din regiunea transnistreană unde nu au mai fost dislocate vreodată secții în vreun scrutin al Chișinăului, și una în Corjova – localitate din zona de securitate în care s-a încercat nu demult, dar nu s-a reușit.

Platforma DA, care a inițiat procesul, încearcă să oblige prin justiție CEC-ul să renunțe, invocând și un avertisment în acest sens al Serviciului de Informații și Securitate, care a spus că găsește riscantă intenția. Deocamdată, formațiunea a avut eșec în Curtea de Apel, care a declarat inadmisibilă plângerea, iar Platforma e decisă să meargă mai departe, mizând pe trimiterea cazului la rejudecare de către Curtea Supremă de Justiție.

La Procuratura Generală a ajuns totodată o plângere penală în această chestiune, pe pretinse înțelegeri obscure între factori decizionali de la Chișinău și Tiraspol, iar Comisia Electorală Centrală, care urma să reexamineze azi subiectul, și-a amânat și ea decizia finală.

Contestatarii în cele două procese își suspectează, în general, oponenții din blocul comuniștilor și socialiștilor că ar folosi secțiile pentru diasporă și regiunea estică pentru a manipula votul din 11 iulie. Aceste nemulțumiri s-au soldat cu proteste, iar disputa este alimentată și de lipsa de exactitate din legislația electorală, în partea ce reglementează criteriile de stabilire a rețelei de secții.

Misiunea de observare a alegerilor Promo-Lex a criticat și ea, într-un raport nou dat azi publicității, cele două decizii ale autorității electorale, spunând că e de neînțeles de ce se deschid noi puncte unde votul e însoțit de obicei de absenteism și riscuri, dar nu se deschid acolo unde chiar ar fi cazul.

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG