Linkuri accesibilitate

Moldova între „șansonul” rusesc și trădarea de țară


La 27 august 2017 la Chișinău
La 27 august 2017 la Chișinău

Un punct de vedere săptămînal.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00
Link direct


Moldovenii nu se dezmint. Când e vorba de o petrecere, cumetrie, cununie, bairam de orice fel, adună tot ce au mai bun, fac să fie frumos, zgomotos și plăcut. Cam asta e impresia după ce-am bifat Ziua Independenței, care la noi dacă se trece fără un concert în piață, e ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat, e ca și cum nici nu ne-am fi desprins de Uniunea Sovietică. Dar ne-am desprins oare?

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Toți politicienii care se cred la noi „făuritori de țară” se dau mari regizori și organizatori de spectacole, așa încât hărmălaia din piață, unde ni se cântă simultan din caval și din balalaică, este rodul imaginației și al gusturilor lor muzicale. Dodon, de exemplu, își are propria brigadă de agitație artistică, una ce i-a rămas fidelă încă din perioada campaniilor electorale. În acest an, socialistul a hotărât să imprime independenței Republicii Moldova o nuanță nouă: „eliberarea”. Eliberarea de cine? De ea însăși, bineînțeles! Cu șlagăre și scenografie rusească pe 24 august în PMAN, așa ca „trădătorii” și „lepădăturile românești”, cum s-a exprimat cu eleganța-i recunoscută președintele ales prin fraudă, să nu-i uite pe cei care ne-au organizat colhozurile, execuțiile sumare, deportările și foametea din ‘46-‘47. Dodon a rămas în tranșeele celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta este, se pare, singura sa rațiune de a fi: să țină în viață Strigoiul, fiorul militarist al victoriei staliniste.

Tot cu propria brigadă de agitație, plătită din greu, ne-a bucurat de Ziua Independenței și fugarul primar de Bălți, Renato Usatîi, care își vede concitadinii doar prin Skype. Infatigabila și mereu disponibila Sofia Rotaru a cântat pentru „dragul de Renato” și pentru mama lui care se afla în public. S-o fi întrebat oare Sofia Rotaru ce e și cu exilul acesta al lui Renato la Moscova? Usatîi nu este deranjat de agresiunea rusească din Donbas și de anexarea peninsulei Crimeea, acolo unde marea vedetă a Ucrainei, Sofia Rotaru, de origine română, nu știm dacă mai poate merge. Sofia Rotaru, care mai interpretează uneori și cântece românești, ar trebui să se gândească dacă face bine, pentru renumele ei, răspunzând invitațiilor unui interlop pro-rus. De fapt, ce mai știe „Sofica noastră”, cum o alintă basarabenii, despre Republica Moldova?

A vorbi despre spiritul critic și selectiv al cântăreților noștri înseamnă în general a-ți răci gura de pomană (deși, uneori, te cuprinde regretul). Cu ce-ar fi mai rău – pentru „Catharsis” și „Carla’s Dreams”, care au cântat la Orhei – Ilan Șor, cel care-și consumă, ca primar în libertate, condamnarea la 7 ani de pușcărie pentru devalizare de bănci, organizând concerte și împărțind gratis cârnați de Ziua Independenței?... Foarte gustate și concertele, și cârnații. A furat? Ei și ce dacă a furat, spun urmașii lui Tudor Șoimaru, răzeșul lui Sadoveanu. Să fie sănătos, să ne mai dea și nouă!

Partidul Democrat în frunte cu liderul său Plahotniuc, are, ca și Șor, preferințe eclectice: rămâne mereu la centru, se sfâșie melodramatic între Rusia și Europa, considerând că orice opțiune definitivă este frustrantă pentru spiritul proteic, liber-schimbist, al moldovenilor. Așa că, marcat de acest suspans filozofic, Plahotniuc a plătit atât muzică românească, Holograf și Smiley, cât și interpreți ruși, Baskov și Malikov. Asta ca să mai arate o dată că PD-ul este angajat plenar și cu multă dăruire în luptă cu propaganda rusă. Nu știu ce consilieri are Plahotniuc în materie de concerte, dar oligarhul „proeuropean” de la Chișinău (după propria-i caracterizare) ar trebui să știe că invitații săi de la Moscova sunt niște mercenari care cântă și se fotografiază cu aceeași dezinvoltură și alături de Ramzan Kadîrov, tiranul putinist al Ceceniei.

Evident că nu vom afla cât au costat aceste chiolhanuri care sfidează sărăcia moldovenilor, și nu credem să ni se spună dacă o fundație privată, cu sacoșa ei de bani răsturnată în PMAN, e în drept să substituie instituțiile statului când vine vorba de organizarea unei Zile Naționale. Sunt invocate sume enorme, de la zece mii până la o sută de mii de Euro per vedetă, vor fi fost desfăcute mai multe lăzi de coniac și consumate ligheane de icre roșii. În aceste condiții, ce-ar avea de spus Fiscul, instituție publică, va culege el niscaiva impozite de pe urma acestui festin pe timp ce ciumă?

O independență maculată, trimisă în derizoriu. Faptul că la orice apel al lui Plahotniuc, Dodon, Usatîi și Șor piața se umple de lume dornică de divertisment, nu și de revendicări legitime, faptul că avem public pentru concerte care amestecă artiști autentici cu propagandiști ruși și mercenari cu balalaica este o altă problemă. Aceasta este Republica Moldova, unde cel mai popular lider străin, potrivit sondajelor, este președintele unei puteri succesoare a imperiului față de care ne-am declarat independența acum 26 de ani. Să ne mai plângem de soartă?...

Și după acest „șanson” rusesc dat la maxim, ca în mașina unor tineri nesimțiți, la o oră a dimineții când oamenii se mai odihnesc sau măcar încearcă să mediteze, s-a reluat ping-pongul replicilor dintre Dodon și majoritatea lui Plahotniuc, majoritate coordonată, mai nou, din elicopter. Dodon s-a gândit să afle la ședința Consiliului Suprem de Securitate motivele pentru care prietenul său Rogozin a fost declarat indezirabil în Moldova. Însă exponenții majorității de la guvernare i-au boicotat ședința, amintindu-i că „Rogozin” e un subiect închis. Nu știm dacă Dodon ar fi putut afla mai multe detalii de la dnii Candu și Filip sau dacă rapoartele SIS-ului se vor fi dovedit neconvingătoare, însă dacă vrea să se edifice asupra cauzelor unui asemenea „martiraj”, socialistului i-ar fi de-ajuns să revadă declarațiile vulgare și insultătoare ale lui Rogozin la adresa Republicii Moldova, la adresa veteranilor basarabeni ai războiului de pe Nistru, pe care Rogozin îi gratulează constant cu epitetul „fasciști”.

Dodon îi acuză pe guvernanți de „trădare a intereselor statului” pentru că aceștia îi cer Rusiei să-și retragă armata din Transnistria, pentru că intenționează să abordeze această problemă la ONU. Socialistul vede dezastrul din Republica Moldova exclusiv prin prisma înrăutății relațiilor cu Rusia, uitându-și complet promisiunile electorale, legate de combaterea corupției la vârf și de investigarea miliardului furat. Nu o face, spun gurile rele, pentru a nu-și afecta înțelegerile cu Plahotniuc.

Ce bizar e să-l auzi pe Dodon amenințându-și oponenții, fiind el însuși subiectul unui denunț penal. Ieri, 29 august, Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu a depus la Procuratura Generală un lung rechizitoriu-listă a faptelor și declarațiilor lui Dodon, susceptibile, în virtutea mai multor articole din legislația moldoveană, acuzației de trădare de țară: promovarea intereselor unui stat străin, Federația Rusă; susținerea federalizării și transnistrizării Republicii Moldova; incitarea la separatism; subminarea relațiilor cu partenerii europeni și americani și cu vecinii, România și Ucraina; folosirea unor finanțări ilegale; intenția decorării unor militari ruși cu distincții de stat ale Moldovei; subminarea Armatei Naționale; ațâțarea la vrajbă și dezbinare interetnică ș.a.

Procuratura Generală, atât de criticată pentru subordonarea ei politică, are acum excelenta ocazie de a-și demonstra profesionalismul și incoruptibilitatea, dând curs cererii penale depuse de PAS împotriva lui Igor Dodon. La fel și majoritatea parlamentară. Or tocmai legea aplicată în funcție de calcule și oportunități politice a transformat independența Republicii Moldova într-o ficțiune.

  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG