La câte vârfuri are literatura americană a ultimului secol, aş compara-o cu Manhattan-ul new-yorkez, „aricindu-şi” ţepos zgârie-norii; printre numele citate se remarcă cel al lui Colum McCann, autorul romanului Goana nebună a lumii, traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară, Litera, 2021, „O carte fantastică, multistratificată şi emoţionantă şi totodată o lectură extraordinar de plăcută. (…) Conţine atâta pasiune, umor şi viaţă pură, încât la sfârşit veţi rămâne buimaci, ameţiţi, copleşiţi” (Dave Eggers).
500 de pagini colcăind de viaţă, în care „ca un aruncător de baseball în vârf de formă, McCann schimbă permanent viteza, adoptând voci, tonuri şi stiluri diferite când trece de la o linie narativă la alta” (The New York Times Book Rewiew), ce ridică (la propriu!) ştacheta încă din primele pagini ale cărţii, într-unul dintre cele mai memorabile incipit-uri de roman: „Se afla pe marginea clădirii, o formă întunecată pe fundalul cenuşiu al dimineţii. Poate un spălător de geamuri. Ori un muncitor în construcţii. Sau un sinucigaş. Acolo, sus, la înălţimea celor o sută de etaje, neclintită, o jucărie negricioasă profilându-se pe cerul înnorat”. După care naratorul îşi schimbă condeiul pe-un… telescop: „Deasupra tuturor, omul rămânea static, însă misterul său era mobil. Se oprise mai încolo de grilajul platformei de observaţie din turnul sudic (Nota Bene: e vorba de Turnurile Gemene, suntem în New York, în august 1974 – nota mea) – de parcă, din clipă în clipă, ar fi putut să-şi ia zborul”. În fine, iată şi pasajul funambulesc: „deasupra, bărbatul nu mai stătea pe vine, se ridicase, şi un nou aşternut de tăcere s-a aşezat peste agenţii de poliţie şi privitorii de jos, un val de emoţie s-a răspândit printre ei, fiindcă omul se înălţase ţinând în mâini o bară lungă şi subţire, o juca în palmă, îi testa greutatea, o balansa în sus şi-n jos, o bară lungă şi neagră, atât de elastică încât capetele îi vibrau, iar privirea omului era fixată asupra celuilalt turn, (…) şi uite că acum sârma de la picioarele lui căpăta sens pentru toţi, (…) aşa că au privit cum omul ridică un picior, (…) şi a pornit înspre margine”.
Dacă primele pagini se citesc literalmente cu sufletul la gură, restul aproape 500 sunt de largă respiraţie, nu mai puţin pasionante, un adevărat Disney Land de cuvinte ţintite măiestrit & tablouri în mişcare, ce te iau cu vertij!
14 martie ’22
