Un amic de-al meu s-a dus deunăzi la o bancă al cărei client este de ani de zile. Avea de rezolvat nişte probleme legate de conturile bancare. Ei bine, era acolo un soi de coadă şi a trebuit să aştepte. La un moment dat, în timp ce făcea coadă, a simţit nevoia să meargă la toaletă. Aşa e omul, trebuie din când în când să meargă la veceu, n-ai ce-i face. Doar că… ajuns în faţa toaletei, clientul a constatat că uşa acesteia e închisă. Neplăcută situaţie. Ce să facă?
S-a apropiat în grabă mare de câţiva funcţionari bancari şi le-a vorbit despre surpriza neplăcută pe care a avut-o. Aceştia însă au ridicat din umeri, spunând că toaleta e doar pentru angajaţii băncii.
„Şi eu ce să fac acum?”, a întrebat amicul năucit.
Funcţionarii din bancă idee nu aveau ce ar fi trebuit să facă şi în clipa aceea amicului i-a sărit ţandăra.
„Păi, cum vine asta, domnilor? Sunt un client fidel şi am pe conturile mele sume mari, am deci o relaţie veche cu banca şi acum, venind aici, nu pot intra în toaletă? Păi, nu e o aberaţie? Asta e atitudinea voastră faţă de un client care ţine banii la voi atâta amar de vreme? Poate să-mi fac nevoile în văzul tuturor?”
Amicul devenise foarte agitat, faţa i se înroşişe, în voce îi apărură inflexiuni metalice şi, văzând că gluma se îngroaşă, funcţionarii s-au milostivit: „Vă dăm o cheie, dar, după ce ieşiţi, să închideţi uşa şi să ne aduceţi cheia…”
Amicul meu a fost foarte revoltat de această situaţie bizară. Şi mi-a spus următoarele: „Da, e pandemie, da, e neplăcut să-ţi intre în WC oameni străini, dar clientul fidel al unei instituţii trebuie să aibă acces la veceul instituţiei. La rigoare, ar putea să fie un WC pentru angajaţi şi altul pentru clienţi. Altminteri, ce fel de instituţie e asta? Şi ce fel de ţară e aceea care are asemenea instituţii?”
