Linkuri accesibilitate

„Chiti miti” și alte obiceiuri de Crăciun


Ansamblul etnofolcloric „Crenguță de iederă” interpretează un colind de Crăciun în studioul Europei Libere.
Ansamblul etnofolcloric „Crenguță de iederă” interpretează un colind de Crăciun în studioul Europei Libere.

Într-o ediție de sărbătoare a podcastului „Pe Agendă”, cântăreața de muzică populară Maria Iliuț și folclorista Mariana Cocieru povestesc despre diversitatea și semnificația obiceiurilor de iarnă, iar ansamblul „Crenguță de iederă” interpretează colinde în studioul Europei Libere Moldova.

În R. Moldova, Crăciunul se sărbătorește de două ori – pe 25 decembrie și pe 7 ianuarie, adică pe stil nou și pe stil vechi, în funcție de mitropolia de care ține biserica la care merg creștinii: a Moldovei (parte a Bisericii Ortodoxe Ruse) sau a Basarabiei (din componența Bisericii Ortodoxe Române).

„Aici e vorba de calendar (iulian sau gregorian – n.r.), dar, de fapt, și cei care sărbătoresc pe stilul vechi tot pe 25 decembrie fac Crăciunul”, explică folclorista Mariana Cocieru. Ea crede că R. Moldova ar putea avea o dată unică de marcare a Crăciunului doar dacă cele două Biserici vor agrea acest lucru.

Din 2013, Crăciunul „nou”, alături de cel „vechi”, este pe lista oficială a zilelor de sărbătoare nelucrătoare din R. Moldova. „E încă un motiv de sărbătoare”, spune Maria Iliuț, conducătoarea ansamblului etnofolcloric „Crenguță de iederă”, din care face parte și Mariana Cocieru.

Cele două artiste susțin că, indiferent de dată, multe dintre obiceiurile de iarnă de altădată încă se păstrează în R. Moldova, cu unele diferențe de la o zonă la alta. În unele localități, de exemplu, cetele merg la colindat în ajun de Crăciun, iar în altele – în ziua de Crăciun.

Primii care colindă sunt copiii. „Obiceiul acesta micuț care precedă colindatul tradițional de Crăciun se numește «Cu ajunul» sau «Cu Moș Ajun». În unele părți, se numește «a merge cu chiti miti» sau «cu bolindeț», «cu colindeț»”, spune Mariana Cocieru.

În multe sate, colindatul începe dimineață, după slujba de la biserică, și continuă spre seară cu colindatul în ceată bărbătească. „O formulă care poate fi întâlnită este colindatul în cumpănii, adică doar cei căsătoriți colindă. De obicei, merg la rude, la nași, la cumetri”, povestește folclorista.

În satul de baștină al Mariei Iliuț – Crasna, din Bucovina, Crăciunul se sărbătorește pe stil vechi, adică pe 7 ianuarie. Atunci încep să colinde copiii, iar spre seară vin „mascații”.

Folclorista Mariana Cocieru (stânga) și interpreta de muzică populară Maria Iliuț în redacția Europei Libere
Folclorista Mariana Cocieru (stânga) și interpreta de muzică populară Maria Iliuț în redacția Europei Libere

„Sfântul Vasile la Crasna, precum carnavalul de la Rio de Janeiro”

Totuși, spune cântăreața, în Bucovina „cel mai temeinic” este prăznuită ziua Sfântului Vasile, de pe 14 ianuarie, sau Anul Nou pe vechi: „E mai ceva decât un carnaval de la Rio de Janeiro”.

„Pe 13 ianuarie, de dimineață, încep iarăși cei mititei. Vin cu ursuleți, cu căprițe, cu irozii, cu brâncovenii toate cetele astea. După ce se întunecă, vin cei mascați”, rememorează Maria Iliuț.

Unul dintre cele mai colorate obiceiuri de iarnă din Bucovina este „Malanca”. Tot satul Crasna face repetiții o lună înainte de reprezentație, când cete de băieți costumați merg la urat în ajun de Anul Nou pe vechi.

„La noi, sunt cinci mahalale, care se numesc «coturi». Fiecare cot are Malanca sa, care are în jur de 100 de personaje, unde intră urși, capre, căluți, regi, cucoane. De la cel în fașă și până la cel cu cârjă, toți sunt deghizați”, povestește artista.

Acest obicei este întâlnit și în nordul Republicii Moldova, în special la Lipnic.

Ce mai puteți afla din această ediție specială:

  • Prin ce se deosebesc și prin ce se aseamănă obiceiurile de Crăciun din diferite zone ale spațiului românesc?
  • Ce tipuri de colinde există și cum se schimbă versurile în funcție de gazdă?
  • Cum au supraviețuit obiceiurile de iarnă în perioada comunistă?
  • Pot fi tradițiile păstrate intacte sau se schimbă inevitabil odată cu trecerea timpului?

„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG