Volumul lui Paul Hollander, Political Violence, este mai mult decât o antologie tradițională a unor solemne, adesea banalizate panegirice la adresa unui mare cărturar (Robert Conquest). Este, de fapt, o excelentă colecție de studii penetrante despre însăși conceptele care subîntind efortul de-o viață al lui Conquest: centralitatea violenței în escatologia revoluționară marxistă; legăturile dintre utopie, violență, ideologie și teroare; limitele și relevanța comparațiilor între nazism și experimentele totalitare sovietice.
Așa cum a spus-o Robert Conquest într-un important eseu despre istorie ca teren de luptă: „Marile catastrofe ale epocii noastre au fost provocate de ființe umane mânate de anumite gânduri. Așa că întrebările esențiale ale istoriei ar trebui să fie: Cum dăm seama pentru ceea ce-a fost numit «frenezia ideologică» a secolului XX? Cum anume au câștigat teren aceste aberații mentale? Care a fost starea sufletească a oamenilor afectați? Cine au fost acele Marii Tifoide [vezi Mary Mallon] care au răspândit infecția?” (Reflections on a Ravaged Century, p. 3)
Introducerea lui Paul Hollander ne oferă un set valoros de chei interpretative pentru bogatele și multi-fațetatele contribuții ale lui Conquest. Pentru că va fi scris el însuși excelente studii despre auto-hipnoza intelectualilor radicali (și nu numai) în timpul a ceea ce Hannah Arendt a numit „furtunile ideologice ale secolului XX”, Hollander reliefează cu maximă acuratețe rolul lui Conquest ca partizan al normalității etice.
Biograful lui Buharin, Stephen Cohen (un admirator al operei lui Conquest în pofida multelor divergențe), se concentrează în volum asupra celor care s-au înapoiat după Stalin, oameni care au supraviețuit Gulagului și au cunoscut la prima mână dificultățile adaptării la o societate care nu părea deloc dispusă să-și confrunte direct trecutul traumatic. În special revelatoare sunt referințele lui Cohen la modul în care s-a bizuit Nikita Hrușciov pe câțiva bolșevici din garda veche, foști deținuți în Gulag, în dezlănțuirea și intensificarea campaniilor anti-Stalin.
Bazându-se pe opera kremlinologică a lui Robert Conquest, Mark Kramer, directorul programului de Cold War Studies de la Harvard, explorează în volum luptele pentru succesiune și rivalitățile intra-elite. Tot el oferă o fascinantă sinteză a tenebroaselor mașinații ale lui Lavrenti Beria după moartea lui Stalin, precum și a concurenței acerbe care a dus la căderea și executarea lui Beria. Capitolul lui Kramer, bazat pe materiale de arhivă, confirmă din plin analiza lui Conquest despre luptele dintre elite în URSS, apărută sub forma volumului Power and Policy in the USSR (1962).
La rândul său, Norman Naimark oferă o examinare provocatoare a implicațiilor genocidare ale politicilor lui Stalin împotriva țărănimii și anumitor grupuri etnice. Îmi aduc aminte și de un workshop, organizat la Yale University de către istoricul Timothy Snyder, în care profesorul Naimark și-a prezentat opiniile și a reiterat concluzia textului inclus în volumul editat de Paul Hollander: „În ultimă instanță, ambele state totalitare—Germania nazistă și Rusia stalinistă—au comis genocidul, «crima crimelor». În pofida prăbușirii Uniunii Sovietice și a accesului din ce în ce mai mare la informație, știm mai mult despre atrocitățile naziste decât despre cele sovietice, despre cei care le-au inițiat, organizat și dus la îndeplinire. Chestiunea crucială a intenționalității și culpabilității criminale în cazul sovietic poate fi definitiv rezolvată doar prin accesul total la arhivele rusești și la cei responsabili, care încă mai trăiesc” (p. 47).
Istorica Lynne Viola de la Universitatea din Toronto, cândva a mare exponentă a direcției revizioniste, autoarea unei impresionante cărți intitulată The Unknown Gulag: The Lost World of Stalin’s Special Settlements, și-a enunțat rezervele privind utilitatea abordării lui Naimark, mai ales în lumina unor posibile manipulări tendențioase. Permiteți-mi să spun că am întâlnit reacții de îngrijorare similare după apariția în 2006 a Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, un document care descria stalinismul românesc ca pe un regim genocidar.
Tocmai pentru că am citit majoritatea adăugirilor la nesfârșita dezbatere asupra „chestiunii Stalin”, rămân convins că niciuna din principalele ipoteze înaintate de Robert Conquest în lucrările sale nu a fost contrazisă de mai recentele deschideri ale arhivelor. Din contră, până și foști revizioniști admit astăzi rolul decisiv al lui Stalin în dezlănțuirea, supervizarea, orientarea și, în final, oprirea Marii Terori. Nu anarhia instituțională a dus la milioanele de morți, ci, mai degrabă, structura de intenționalitate asociată cu viziunea lui Koba asupra unei perfect unificate societăți și a nevoii de a o purifica de orice potențial rebelă „vermină”...
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
