Se împlinesc, pe 9 noiembrie, o sută de ani de la moartea lui Guillaume Apollinaire, poetul care a anunțat și a pregătit marile mișcări de avangardă din secolul XX. A murit de gripă spaniolă, după ce supraviețuise unei complicate operații ca urmare a rănii grave suferite pe front.
Avea numai 38 de ani, dar dusese o existență aventuroasă, îndeosebi în ce privește relațiile sentimentale. Iubirile succesive i-au fost și sursă de inspirație – Annie Playden, pictorița Marie Laurencin, Louise de Coligny-Châtillon (Poeme pentru Lou), Madeleine Pagès (cu care întreține o extraordinară corespondență, de un erotism tulburător). Apollinaire a fost și un pătrunzător critic de artă, însoțindu-i pe pictorii cubiști (Picasso, Sonia Delaunay, Braque etc.) de la primele lor manifestări. Tot lui i se datorează, în prefața piesei Sânii lui Tiresias, prima definiție a suprarealismului, pe cât de sugestivă pe atât de pertinentă: „Când omul a voit să imite mersul, a creat roata care nu seamănă deloc cu un picior. El a făcut astfel suprarealism fără să știe”.
Despre Apollinaire se cunosc, de regulă, câteva locuri comune – că a eliminat complet punctuația din poemele sale, că a practicat cu dezinvoltură atât versul tradițional cât și versul liber ș.a.m.d. Dar ambițiile poetului erau mult mai mari. Volumul Alcooluri (1913) este considerat o piatră de hotar în evoluția poeziei moderne. Volumul se deschide cu poemul Zonă, în egală măsură confesiune, retrospectivă autobiografică („Am trăit ca un nebun și mi-am pierdut vremea” – „J’ai vécu comme un fou et j’ai perdu mon temps”), apologie a citadinismului, artă poetică. Construit contrapunctic, prin alternanța și îngemănarea motivelor tematice, poemul atestă altă obsesie a lui Apollinaire, și anume simultaneismul, prin alăturarea de imagini disparate care sunt, din punct de vedere temporal, concomitente. Dezideratul simultaneismului s-a împlinit în volumul Caligrame (1918), unde o serie de texte au cuvintele și versurile așezate pe pagină în așa fel încât figurează anumite obiecte (un ceas, o cravată, un havuz etc.) despre care e vorba în poeziile respective.
Vârf de lance al avangardei poetice și artistice, Apollinaire a încercat totuși să găsească un echilibru între tradiție și noutate, între „Ordine și Aventură”. Un pasaj din poemul Frumoasa roșcată exprimă admirabil această căutare a unui echilibru fragil: „Noi vrem să vă dăruim vaste și stranii domenii/ Unde misterul în floare se oferă celui care dorește să-l culeagă/ Sunt acolo focuri noi culori nicicând văzute/ Mii de fantasme imponderabile/ Cărora trebuie să le dăm întruchipare…”
După Baudelaire, după Rimbaud, Guillaume Apollinaire duce mai departe aventura modernității, pregătind terenul pentru experiența suprarealistă.
