„Eu sunt de acord cu [termenul de recesiune] tehnică sau de conjunctură, pentru că noi avem, de fapt, o schimbare sănătoasă a structurii economiei, crește nivelul serviciilor, descrește un pic ponderea agriculturii”, și-a explicat Doina Nistor răspunsul. În a doua jumătate a anului 2024, R. Moldova a înregistrat o descreștere constantă a produsului intern brut (PIB), ceea ce potrivit economiștilor înseamnă că R. Moldova este în recesiune.
Ministra spune că R. Moldova are o „economie mică, volatilă, sensibilă la factorii externi”, dar și dependentă de agricultură. Dacă nu era să fie seceta, era să avem o creștere a PIB-ului de 1,4%, explică Nistor.
La trei săptămâni de la preluarea portofoliului ministerului Dezvoltării Economice și a Digitalizării, Doina Nistor spune că această stagnare se va reflecta asupra cetățenilor în primul rând prin prețuri mari, dar Nistor spune că obiectivul ministerului pe care îl conduce este „să țină inflația sub control”.
O prognoză de 2 la sută pentru PIB în 2025
În 2025, autoritățile moldovene planifică o creștere de 2% a Produsului Intern Brut (PIB) și își pun speranțe că vor crește în continuare afacerile din domeniile IT, HORECA și construcții.
Nistor, care înainte de a fi ministră a gestionat proiecte investiționale în cea mai mare parte dinspre USAID, spune că viziunea ei pentru R. Moldova este o economie bazată pe inovații și valoare adăugată - „asta înseamnă și o economie de produs”.
Pentru a redresa economia Republicii Moldova actuala ministră are la dispoziție un mandat de doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare din toamnă. Ministerul vrea să crească economia moldoveană prin sprijinirea oamenilor de afaceri, prin dezvoltarea proceselor de digitalizare și automatizare.
Ce altceva puteți afla din această ediție cu Doina Nistor:
- Ce se poate schimba în economia R. Moldova în câteva luni?
- Când vor ajunge primii bani din pachetul european de creștere pentru R. Moldova?
- Are R. Moldova capacitatea de a gestiona 1,9 miliarde de euro?
- Cum va fi afectată economia R. Moldova de tarifele impuse de președintele american Donald Trump?
- Va impune R. Moldova tarife SUA ca răspuns la majorarea taxelor vamale americane până la 31 de procente în raport cu produsele moldovene?
„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.