Linkuri accesibilitate

Ce nu știm e cît de rău și cît de repede (I)


Încă o scumpire a benzinei în numele ecologiei și împotriva poluării. De data asta, 3 eurocenți la benzina obișnuită și 6 la diesel. Ca de obicei, după un tipar cunoscut, francezii au aflat de la televiziune, de la experți, de la militanți și de la politicieni aleși că scumpirea e o binefacere necesară. Franța va fi mai curată, oamenii vor face mai multă mișcare pe bicicletă, trotinetă, și vor respira mai mult aer curat, în așteptarea autobuzului. Emisiile de carbon vor scădea și generațiile viitoare vor mulțumi celor ce au înțeles că trebuie să ia în serios problemele planetei. Nimic mai clar, mai luminos și mai justificat. Guvernul și Președintele au făcut ce trebuia făcut. Populația e obligată să înțeleagă.

Dar populația n-a înțeles. Imediat după anunțarea noului val de scumpiri, protestele au izbucnit masiv și violent. O organizația care își spune „Vestele galbene”, după îmbrăcămintea purtată de participanți, a organizat demonstrații de stradă și blocaje de trafic. Mijloacele de acțiune au fost, indiscutabil, greșite. Protestele au lovit în șoferii de rînd, siliți să piardă ore lungi în trafic. Apoi, adunați la Paris, demonstranții au încercat să înainteze spre palatul prezidențial și s-au ciocnit cu forțele de poliție. Violența, incendiile și distrugerile au dat o imagine tristă și urîtă. Indignarea presei și a politicienilor a fost justificată, deși, în situații similare, haosul creeat de organizații de stînga e scutit de critici.

În cazul de față, protestele au venit de la dreapta, deși cel mai corect e să vorbim de oamenii de rînd din afara marilor orașe franceze: fermieri, mici comercianți, angajați ai parcurilor industriale de provincie. Peste tot în Franța, dar și în multe alte state vest-europene, aceste categorii fac o populație în care s-a adunat, de mult timp, o revoltă sau, mai degrabă, o disperare profundă. E regretabil că, această afecțiune gravă, se transformă în violență, dar regretabil e și că nemulțumirea acestor oameni e ignorată, ba chiar disprețuită.

În genere, vorbim de o parte a societății alcătuită, juridic, din cetățeni ca toți ceilalți cetățeni, dar desconsiderată sistematic de o altă parte a societății care îi consideră înapoiați și inapți de progres. Cu alte cuvinte, cetățenii care fac probleme elitelor urbane sînt vinovați de împotrivirea la progresul administrat de grupurile conducătoare. Adevărul e că o mare parte a oamenilor de rînd din afara orașelor au trăit, cum se spune, la primire. Adică, au fost nevoiți să accepte reguli și valori noi și numeroase, venite din afară și gîndite după criterii complet neobișnuite. În timp, toate aceaste noutăți obligatorii au devenit o formă de presiune asupra obișnuințelor și tradițiilor pe care se întemeiază viața din afara cercurilor conducătoare și influente. Conflictul între așa numitele elite și așa numiții oameni simpli a devenit dramatic și neîmpăcat. Noua grilă de exigențe ecologice, migrația masivă, dizolvarea definiției clasice a familiei au împins o mare parte a lumii non-urbane la revoltă. Nu atît la protestul împotriva uneia sau alteia din măsurile noi, cît la deznădejdea celui ce simte că pierde tot ce însemna viața și identitatea lui și a celor din jur. Conflictul a devenit o bătălie de supraviețuire. O cultură amenințată a ripostat. Cînd această neliniște a pătruns în structurile democratice, ea a generat succesul în alegeri al celor pe care presa îi etichetează drept populiști. Drama nu mai e de mult locală.

Reacția celor ce se tem că își pierd cultura e, acum, o problemă a întregii lumi occidentale. Ea explică, în mare măsură, victoria lui Donald Trump în Statele Unite, decizia alegătorilor britanici de a-și scoate țara din Uniunea Europeană, febra anti-UE din Polonia și Ungaria și eliminarea de la guvernare a partidelor clasice, în Italia. În Franța, același sentiment a adus ascensiunea partidului condus de Marine Le Pen și a distrus neașteptat de repede popularitatea președintelui Macron. Ciocnirea celor două părți incompatibile care au ajuns să compună toate societățile occidentale a trecut de nivelul anecdotic și a ajuns cel mai însemnat fenomen al acestor ani. Sîntem în fața unei crize masive și, în mare parte, neînțelese.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG