Nu toate clișeele sunt greșite dar cele mai multe sunt incomplete. Uneori repetiția acumulată în episoade uitate din comoditate se transformă într-o sentință pe care o confundăm cu o concluzie finală și o transformăm în clișeu. Iată, de pildă, ideea după care Afganistanul e „cimitirul imperiilor”. Expresia funcționează ca un clișeu și e folosită în mod repetat de câțiva ani buni. Odată cu agravarea tragică a crizei afgane în ultimele câteva săptămâni, clișeul cimitirului imperial afgan a ajuns aproape o obligație pentru comentatori politici și experți militari. Într-adevăr, istoria justifică renumele acestei zone devoratoare de imperii, deși detaliile sunt mult mai complicate decât s-ar părea la prima vedere.
În primul rând, pentru că însăși noțiunea de Afganistan, plasată în centrul clișeului amintit, nu e deloc clară sau sigură. Statul și națiunea afgană sunt realități omogene numai și numai în interpretarea occidentală a istoriei. În realitate, e greu de vorbit de un stat și o națiune afgană, așa cum se vorbește de un stat sau o națiune germană, poloneză sau română. Așa ceva nu există iar cei pe care continuăm să îi numim afgani nu se recunosc decât parțial în această definiție. Fidelitățile etnice, tribale, de clan și religioase sunt numeroase și distincte iar așa numitul compact național afgan e, mai degrabă, o ficțiune care simplifică fără să explice.
Multitudinea și fragmentarea sunt date istorice cât se poate de vii în Afganistan. Dimpotrivă, centralizarea și coordonarea sunt absente sau, mai degrabă, au o viață scurtă și interesată. Coeziunea afgană a funcționat mereu oportunist în alianțe temporare cauzate de apariția unei mari puteri în căutare de dominație și, implicit, a unui regim care ar fi forțat unificarea administrativă, religioasă și politică. Ori de cîte ori, spațiul geografico-etnic al Afganistanului a fost în pericol de omogenizare prin forță, răspunsul local a fost extrem de virulent și persistent. Suma acestor ciocniri dă istoria războaielor defensive afgane și descrie perimetrul faimosului cimitir al imperiilor.
Povestea acestei reacții începe mult înaintea epocii moderne și e, azi, parte a unei aglomerări obscure de date, figuri și evenimente uitate. În orice caz, atât enorma presiune arabă cât și invazia mongolă au dat în Afganistan de o rezistență remarcabilă și nu au reușit să își desăvârșească prezența. Astfel, Afganistanul a fost islamizat dar niciodată arabizat iar tentativa mongolă a lăsat în urmă o baie de sânge și nimic altceva.
Viața clișeului „Afganistan-cimitir al imperiilor” începe cu adevărat abia în epoca modernă. Mai întîi, războaiele purtate între 1840 și 1880, de Marea Britanie, într-o zonă, de altfel mult mai largă decît Afganistanul de astăzi, s-au soldat cu un semi-eșec sau, mai precis, cu rezultate mult sub succesele care au permis colonizarea și administrarea Indiei sau a Pakistanului. Britanicii au rămas o prezență plină de influență în zonă, dar nu au preluat niciodată în mod direct Afganistanul. După încă o sută de ani, invazia sovietică a provocat un război de 10 ani (1979-1989) încheiat cu retragerea Armatei Roșii și încununat de prăbușirea statului sovietic în următorii doi ani. A treia treaptă modernă pe care stă clișeul imperial afgan s-a încheiat în august 2021, odată cu retragerea umilitoare a forțelor sub pavilion NATO și, în primul rînd, a forței militare americane.
Însumând, trei imperii au pierdut forță și prestigiu în Afganistan și, de fiecare dată, eșecul a prefațat declinul lor manifest. Tocmai în acest punct, formula „Afganistan - cimitirul imperiilor” începe să își dovedească insuficiența. Exactă în datele ei istorice, ea spune de fapt ceva mai mult decât o lasă să se înețeleagă faptele militare și răsturnările politice.
Astfel, sub desenul istoric al acestui clișeu se poate ghici o altă problemă și se poate înțelege un alt punct de criză. Căci, de fiecare dată, oricare ar fi fost numele imperiilor implicate în coșmarul afgan, ciocnirea a repetat aceeași distribuție de forțe. Mai clar, un program ideologic modern contra unei riposte arhaice în mod esențial organică și ne-programatică.
Comercialismul liberal britanic, comunismul de stat sovietic și liberalismul misionar american au încercat, în ciuda diferențelor de valori, să impună în Afganistan un mod de organizare și un corp de valori non- sau anti-oriental, anti-etnic și modern-industrial. În toate aceste cazuri, tentativa de reeducare a fost respinsă violent de forțe locale diverse, dar fidele unuia și aceluiași profil de viață tradițional. Iată de ce faimosul clișeu „Afganistan - cimitirul imperiilor” stă pe o realitate mult mai profundă și mai complexă decât simpla moară de măcinat armate și strategii militare.
O experiență repetată de 250 de ani încoace ar fi trebuit să sugereze că „cimitirul imperiilor” e, de fapt, totuna cu limita ideologiilor moderne în lumi străine de valorile modernității.
