Witkoff a declarat pentru CNN pe 17 august că la summitul americano-rus din Alaska s-a convenit ca Washingtonul și aliații săi să ofere Ucrainei garanții de securitate eficiente, noi, sub forma unor „protecții similare celor prevăzute la articolul 5”, fără a da însă detalii.
Witkoff a mai spus că grație întâlnirii dintre președintele Donald Trump și Vladimir Putin Rusia nu se va opune acestor garanții în cadrul unui potențial acord de pace.
Expresia provine din articolul 5 din Tratatul de înființare al NATO, clauza fundamentală care tratează un atac armat împotriva unui membru ca pe un atac împotriva tuturor.
Contrar opiniei populare, aceasta nu obligă membrii NATO să intervină militar pe scară largă pentru a sprijini un alt membru în cazul în care acesta este atacat.
Ceea ce spune este că fiecare membru NATO „va acorda asistență părții sau părților atacate, luând imediat, individual și în concert cu celelalte părți, măsurile pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea forței armate”.
De la crearea NATO în 1949, articolul 5 a fost invocat o singură dată: după atacurile din SUA din 11 septembrie 2001. Sprijinul a constat în operațiuni și măsuri de sprijin susținute de alianță, deși membrii au avut opinii diferite cu privire la amploarea și calendarul contribuțiilor lor.
Un acord „similar” articolului 5 ar părea să calchieze acest concept de apărare colectivă pentru a-l aplica în afara sistemului tratatului NATO. Asta nu ar face din Ucraina un membru NATO, lucru pe care Trump l-a exclus în mod expres - și pe care Putin îl consideră inacceptabil.
De asemenea, o asemenea garanție nu ar invoca automat structurile integrate ale alianței; în schimb, ar fi un pact personalizat, elaborat de țările dispuse să îl semneze.
Ce ar putea însemna „similar articolului 5”
Orice sistem paralel pentru Ucraina ar depinde în totalitate de textul negociat de părți.
Ceea ce contează nu este eticheta, numele, ci textul scris cu litere mici: cine se angajează să facă ce și cât de repede și cu câtă fermitate este pregătit să acționeze în cazul în care Ucraina va fi atacată din nou.
Aceste detalii sunt tocmai ceea ce alimentează scepticismul că se va adopta așa ceva.
Ucrainenii sunt sceptici față de promisiunile vagi făcute după Memorandumul de la Budapesta din 1994, care oferea „garanții” de securitate în schimbul renunțării de către Ucraina la armele nucleare moștenite după prăbușirea Uniunii Sovietice.
Aceste asigurări nu au reușit să împiedice agresiunea rusă.
Și nu doar ucrainenii sunt sceptici. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a remarcat că problema Kievului nu este lipsa garanțiilor, ci nerespectarea acestora.
„La 22 aprilie 2004, Vladimir Putin a ratificat în mod solemn Tratatul privind frontiera ruso-ucraineană. Este suficient să respectăm ce există deja și războiul se va termina”, a scris el pe X.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat însă propunerea și a declarat că UE este „gata să își asume partea care îi revine”.
„Așa cum am spus de multe ori, Ucraina trebuie să devină un arici cu spini de oțel, indigerabil pentru potențialii invadatori”, a afirmat ea.
Din punct de vedere geopolitic, propunerea ridică un paradox. Dacă garanțiile reflectă cu adevărat efectul de descurajare al NATO, de ce le-ar accepta Kremlinul? Un răspuns posibil este că Moscova ar putea percepe garanțiile non-NATO ca fiind „mai puțin automate” sau obligatorii decât apartenența la alianță, sau ca fiind mai negociabile în ceea ce privește domeniul de aplicare și geografia.
Când a fost întrebat în mod explicit la CNN dacă Rusia va permite aplicarea „garanțiilor articolului 5 din Tratatul NATO”, Witkoff a răspuns: „Ceea ce am spus este că am ajuns la un acord potrivit căruia SUA și alte țări europene ar putea oferi efectiv garanții de securitate similare celor prevăzute în articolul 5”.
Însă dacă garanțiile sunt diluate pentru a obține acordul Rusiei, ele riscă să nu descurajeze pe nimeni, mai ales Moscova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
