Linkuri accesibilitate

Imobilele ascunse ale deputatului Nesterovschi | Spînu, suspectat de îmbogățire ilicită?


Alexandr Nesterovschi
Alexandr Nesterovschi

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Centrul Național Anticorupție examinează un denunț adresat Procuraturii Generale, cu privire la tragerea la răspundere a fostului viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, scrie newsmaker.md. Spînu, care în prezent deține funcția de secretar general al Aparatului președintelui, a menționat că „eu nu am ce ascunde, mi-am făcut și îmi voi face munca onest. Să fie clar, voi cere mereu transparență și orice suspiciune să fie investigată cap coadă”.
  • Jurnaliștii de la RISE Moldova și TV Nord din Bălți au aflat că deputatul Alexandr Nesterovschi ascunde un apartament donat de bunicul fostei sale soții, o vilă înscrisă pe concubină și un apartament cumpărat de părinții săi fără venituri oficiale, deși legea prevede că funcționarii publici sunt obligați să declare inclusiv imobilele în care locuiesc cu chirie.
  • Dosarul fostului secretar de stat de la Ministerul Justiţiei, avocatul Lilian Deliu, învinuit de procurorii anticorupţie că ar fi pretins 10.000 de euro pentru a ajuta un bărbat să obţină licenţa de administrator autorizat, a fost transmis în judecată, anunță anticoruptie.md.
  • Întreprinderea de Stat Administrația de Stat a Drumurilor va fi reorganizată în Societatea pe Acțiuni Administrația Națională a Drumurilor, scrie mold-street.com. Noua structură va absorbi alte zece companii ale statului din domeniul infrastructurii drumurilor. Experții consideră că propunerea ar putea distorsiona piața serviciilor de întreținere și reabilitare a drumurilor, creând premise pentru concurență neloială.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, Jurnal TV revine la cazul Marcelei Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în urma accidentului de pe viaduct pe 6 februarie 2023. Ea a vorbit la Jurnal TV despre cum se simte la două luni de la accident, ce urmează pentru ea, dar și despre faptul că șoferul BMW-ului care a lovit-o nu a contactat-o niciodată, nici direct nici indirect, în tot acest timp.
  • La nici o săptămână de la teribilul accident cu implicarea transportului public în Capitală, în urma căruia a murit o fetiță de 12 ani, TV 8 scrie pe Instagram despre un nou caz în care o femeie, fiind cu copilul mic în brațe, a fost pusă la pământ de un troleibuz de pe ruta 22. Șoferul troleibuzului ar fi pornit din stație fără să se asigure dacă toți pasagerii au reușit să coboare.
XS
SM
MD
LG