Pe data de 2 decembrie 1917 era proclamată Republica Democratică Moldovenească, iar „acţiunile întreprinse de Sfatul Ţării l-au transformat fără urmă de îndoială în deţinătorul legitim al puterii”; „la 27 martie 1918, după 61de zile de existenţă independentă, Republica Democratică Moldovenească îşi decreta solemn dizolvarea şi unirea voluntară cu Regatul României”, citim în studiul italianului Alberto Basciani, Dificila Unire: Basarabia şi România Mare (1918-1940), Cartier, 2018, volum recomandat cu căldură de marele Keith Hitchins, de la University of Illinois at Urbana – Champaign: „Avem, aşadar, în faţa noastră o reconstituire a unei perioade decisive din istoria modernă a Basarabiei”, alias „o frescă echilibrată a unei regiuni aflate într-o situaţie de criză” ce se datorează „faptului că autorul a lăsat ca sursele să vorbească”.
De bună seama, cartea trebuie citită concomitent pe două nivele, căci nu există pagină fără note de subsol, uneori „subsolurile” urcând „la etaj”, mai-mai să ajungă „la mansardă”. Cât priveşte textul propriu-zis, lucrarea lui Basciani este „un clasic case study al unei provincii mici şi subdezvoltate” (K. Hitchins), ale cărei etape de căutare a „propriei individualităţi” constituie tot atâtea capitole ale cărţii: „I. Basarabia de la gubernie a Imperiului Rus la Republică autonomă (1878-1918); II. Basarabia în România Mare (1918-1923). O stare de necesitate continuă; III. Dificultăţile permanente întâmpinate de România în Basarabia anilor 1924-1934; IV. Basarabia în perioada 1933-1940. Apusul prezenţei româneşti pe teritoriile dintre Prut şi Nistru”. Peste 400 de pagini, populate de numeroşi oameni concreţi şi evenimente descrise cu lux de amănunte, ce constituie un adevărat covor basarabean, preponderent „în tonuri întunecate”, căruia la ţară i se mai spune război, căci se face tradiţional la războiul de ţesut. Atât că altfel de războaie s-au dat pe & pentru acest pământ, din 1914 încoace…
Căci faptele sunt cunoscute: „Ultimatumul sovietic n-a ajuns în Basarabia pe neaşteptate, dimpotrivă, a fost ultimul act al unei tragedii anunţate”; aşadar, „după ce şi-a asigurat încă o dată sprijinul germanilor (…), la 26 iunie 1940, Molotov l-a convocat în toiul nopţii pe ambasadorul român de la Moscova, Davidescu, pentru a-i transmite un ultimatum”, iar „în dimineaţa zilei de 27 iunie, de la Berlin ajunsese deja o telegramă care, fără menajamente, îi invita pe români să cedeze în faţa cererilor trimise de la Moscova”, aşa că „în ziua de 28 iunie, la ora 11, Davidescu i-a transmis lui Molotov că guvernul acceptă condiţiile cuprinse în ultimatum” – drept urmare, „Basarabia a fost atât prima regiune istorică românească ce s-a unit cu Vechiul Regat, cât şi prima provincie ruptă în mod traumatic de acesta”. Tocmai în idea de a nu rata (re)întâlnirea cu Istoria, nici un om politic, de-o parte şi de alta a Prutului – ca să nu mai vorbesc de cei care (se presupune că) fac nemijlocit istoria, cetăţenii simpli – n-ar trebui să rateze întâlnirea cu această lucrare, mai actuală ca niciodată în acest an al Centenarului. 26 martie ’18
