În ecourile jurământului rostit recent de Maia Sandu, prima moldoveancă devenită președintă, săptămâna 28 decembrie 2020 - 3 ianuarie 2021 l-a adus în vizită la Chișinău, cu un sac de promisiuni, pe președintele României, după vreo patru ani în care Klaus Iohannis a așteptat răbdător plecarea „prezidentului” pro-rus Igor Dodon. Acesta nu a plecat însă departe, ocupându-și vechea funcție de „predsedateli” al Partidului Socialiștilor.
Politigraf săptămânal (I)

1
Iohannis a venit ... la timpul potrivit. Președintele român a spus, la Chișinău, că România este gata să dea și Republicii Moldova vaccinuri anti-covid primite de la Uniunea Europeană, furnizându-i până la 200 de mii de doze de vaccin.

2
Igor Dodon, din nou președinte! Nu al țării, ci al socialiștilor. A fost ales la congresul de partid, unde s-a votat cu ușile închise, fiind singurul candidat. „Surprizele la noi sunt foarte bine planificate și foarte bine gândite”, a declarat cea care i-a ținut locul timp de patru ani, Zinaida Greceanîi.

3
AHO, AHO, COPII ȘI FRAȚI,
SUNTEM NOI, DAR INVERSAȚI!
Maia a ajuns la cârmă,
Fostul prezident – la urmă.
Dar nici dânsul nu se lasă,
Și la anul vrea să iasă,
Prin scrutin parlamentar,
Iarăși mare gospodar.
De-i pe bune, ori e blaf,
Vă spune Politigraf.
SUNTEM NOI, DAR INVERSAȚI!
Maia a ajuns la cârmă,
Fostul prezident – la urmă.
Dar nici dânsul nu se lasă,
Și la anul vrea să iasă,
Prin scrutin parlamentar,
Iarăși mare gospodar.
De-i pe bune, ori e blaf,
Vă spune Politigraf.

4
Să contemplăm beneficiile foștilor președinți (lui Nicolae Timofti tocmai i-a expirat unul - dreptul la asistent pe patru ani). Lista beneficiilor: pensie; asistenţă medicală gratuită şi, o dată pe an, tratament balneo-sanatorial gratuit; automobil, conform limitei stabilite de Guvern; imunitate diplomatică; asigurare a securităţii; birou și asistent personal.