Linkuri accesibilitate

Cahul, martie 2021: „Maia Sandu îi pentru popor, Igor Dodon îi pentru dânsul”


„Lupta cu sărăcia trebuie să devină o prioritate națională. Indiferent de nivelul de trai al cuiva, sărăcia îi afectează pe toți cetățenii. Nu este doar o problemă economică, este o problemă morală, socială și politică, este o problemă de securitate națională. Sărăcirea celor mulți este strâns legată de îmbogățirea ilegală a celor puțini”, am citat-o pe președinta Maia Sandu, care trebuie să găsească o soluție rezonabilă pentru actuala criză politică din Republica Moldova. Despre o țară cu populație săracă și politicieni bogați vorbim la acest sfârșit de săptămână.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:36:10 0:00
Link direct

* * *

La Cahul, în sudul țării, am întâlnit destui oameni care cred că într-o zi s-ar putea să trăiască într-o Moldovă fără corupție și sărăcie, iar ca să grăbească acea zi, important este să fie pedepsit politicianul care confundă statul cu un partid. Localnicii spun că nu toți politicienii sunt corupți și egoiști, depinde de alegători să găsească, să descifreze hoția, ticăloșia și minciuna bine ascunse în spatele vorbelor și sloganelor electorale. În timp ce criza sanitară, economică și socială se intensifică, am stat de vorbă cu oamenii de aici despre sărăcie și politică.

– „Se trăiește foarte greu, oamenii nu au bani, nu au de lucru, lumea n-are cu ce trăi. Asta-i catastrofă!”

Europa Liberă: În parlament vă este clar ce se întâmplă astăzi?

– „Clar că ei se împart acolo, nu știu prim-ministru pe care să-l pună, dar ei nu fac nimic pentru noi acolo.”

Europa Liberă: Dar dvs., alegătorii, ce vreți - să fie pus un cabinet de miniștri sau să se ajungă la anticipate?

– „Anticipate?... Eu nu știu dacă o să fie mai bine. Mie mi se pare că banii vor fi cheltuiți aiurea. Înțelegeți că, dacă s-ar schimba oamenii, alți oameni noi, dar așa ei se schimbă cu locurile, dar noi ce?”

Europa Liberă: Dar votul va fi al cetățeanului?

– „Votul îi al cetățeanului, că noi credem în ceea ce ei spun. Când să-i alegem, ei spun că: noi o să facem așa, o să facem așa și o să facem așa și tot îi rău.”

Europa Liberă: Dacă se vor declanșa alegeri parlamentare anticipate, veți merge să votați?

– „Desigur că o să mă duc! Tragem nădejde că o să fie mai bine.”

– „Numaidecât trebuie alegeri anticipate. Iaca, vedeți ce a făcut dl Dodon cu socialiștii? Măcar că el anul trecut spunea că atâta timp cât el îi președinte, el n-are să facă niciodată coaliție cu transfugii, cu Șor ș.a.m.d. Acestea-s cuvintele lui pe care el le spune, el poate să spună azi una, dar mâine spune cu totul altceva. Și le spune și n-are nici oleacă de rușine. Mie mi-ar fi rușine să ies și să spun la oameni, la toată Moldova, dar el, iaca, a spus așa și acum el, iacă-tă, a făcut coaliție, numaidecât.”

Europa Liberă: Cine?

– „Dodon, Șor, „Pro Moldova” și cu socialiștii. Ce-i asta? Totu-i clar pentru toată lumea cred că.”

Europa Liberă: Care din partide își doresc astăzi alegeri parlamentare anticipate, vă este clar?

– „Da, numaidecât, da.”

Europa Liberă: Cine?

– „Partidul dlui Grosu, PAS-ul, PPDA mai spune într-o zi că și ei oleacă, dar restul, ce-i acolo? Acolo nu are cine. Candu a spus că el nu vrea, că ei știu că dacă mergem la alegeri anticipate, gata, ei nu mai vin la guvernare în viața lor și în vecii vecilor.”

Europa Liberă: Cine?

– „Și „Pro Moldova”, și „Pentru Moldova”, că de-amu nici nu-i mai știi pe toți, că ei special au făcut ca să încurce oamenii, să-i inducă în eroare. Și democrații ș.a.m.d., și ei nu vor să piardă încă doi ani, ei vor să mai stea acolo, lor le plătește salarii și au bani băieții, dar altora ce le trebuie...”

Europa Liberă: Când trebuie să aibă loc alegerile anticipate?

– „Noi vrem cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dacă au să fie acum în iunie, foarte bine o să fie, dar nu știu, o să vedem acum cum o să fie.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Cahul, și întrebăm cetățenii: în parlament vă este clar ce se întâmplă?

– „Nu mi-i clar. Dar cui i-i clar? Numai lor li-i clar, fiecare spune de altul că acela-i rău, eu fac bine, dar unde-i binele ista, nu știu.”

Europa Liberă: Dar dacă se ajunge la anticipate, mergeți să votați?

– „Desigur că! Mă duc și o să votez, că eu tot timpul la votare umblu.”

Europa Liberă: Ce valoare are votul cetățeanului, cât îi de prețios votul alegătorului?

– „Fiecare vot îi important, dar numai ei știu acolo ce-i. Trebuie de dus la alegeri, altă treabă-i că-s multe partide pentru Moldova, vreo două-trei numai să fie și, gata, ar mai trebui poate să se mai unească între dânsele, dar eu cred că ei fac după metoda că: „Măi, partidul meu îi mic, dar eu aici îs țar; poate n-are cine știe ce valoare, în schimb, eu îs președinte”. Asta-i clar că-i un business, el pe asta trăiește.”

Europa Liberă: Și ce viitor vreți să aibă Republica Moldova?

– „Republica Moldova câți bani a primit de peste graniță, în acești 30 de ani, cât îi trebuie ei? Ea avea să trăiască, cum este o vorbă, ca banul în punga bogatului, dar dacă se fură... Și miliardul acela despre care-i atâta gălăgie, cred că nu l-au furat numai Filat sau Plahotniuc, ei toți au, care mai mult, care mai puțin poate că, în orice caz, ei îs toți legați, implicați.”

Europa Liberă: Vă întrebam - ce viitor vreți să aibă Moldova?

– „Un viitor ca în Europa.”

Noi Europa putem s-o facem și singuri în Moldova

Europa Liberă: Cine îl face?

– „Trebuie să-l facă oamenii, în primul rând. Noi Europa putem s-o facem și singuri în Moldova. Asta depinde de oameni, clasa politică e clar că ei hotărăsc, ei primesc legi și eu așa am o impresie că fiecare primește legile, dacă el îi la putere, el primește ce-i convine lui, în interesul lui.”

Europa Liberă: Care sunt problemele cele mai importante, grave, pe care trebuie să le rezolve Republica Moldova?

– „Corupția, în primul rând, eu cred. Eu am mai spus mai înainte că câți bani au primit ei din Europa, de la America, de la alte țări cred că în acești 30 de ani s-au putut de făcut multe, dar hoția... Cui îi trebuie asta?”

Europa Liberă: Dar în Republica Moldova există modele, repere?

– „Poate au fost la început, dar pe urmă, când au simțit mirosul de bani, s-a început. Dacă în anii ’90, când s-a anunțat independența, vreo câțiva ani parcă ieșea, dar pe urmă mirosul de bani, ei au simțit puterea, au simțit banii și s-a început... Dar eu cred că măcar copiii noștri, măcar să fie pace și minoritățile astea naționale trebuie să-și dea seama că la ruși și la Rusia lui Putin sau care mai este acolo, lor absolut nu că de găgăuzul acela, dar și de rusul care trăiește în Moldova li-i absolut totuna, dar ei trebuie să-și dea seama că ei nu au unde se duce, vor sau nu vor trebuie să se înțeleagă și să trăiască aici, în Moldova, cu moldovenii. ”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Cahul, și întrebăm cetățenii dacă le este clar ce se întâmplă în parlament.

– „Un dezastru foarte mare, că dl Dodon nu vrea să se dea la o parte, putea s-o dea, fotoliile nu vrea să le piardă și merg contra, cum a spus și el: „Eu am să fac în așa mod că la oameni o să le pară rău c-au ales-o pe Maia Sandu”.”

Europa Liberă: Vă este clar de ce se confruntă Maia Sandu cu Igor Dodon?

– „Maia Sandu îi pentru popor, Igor Dodon îi pentru dânsul. Chiar pentru același Plahotniuc eu mă gândesc că Dodon se zbate, de atâta că el depinde de dl Plahotniuc. Așa mă gândesc eu.”

Europa Liberă: Totuși se încearcă să se creeze o majoritate, să se oficializeze o majoritate.

– „Da, ei vor să o oficializeze, dar tragem nădejde că n-o să le meargă.”

Europa Liberă: Dar cine cu cine se unește?

– „Cred că-i dl Plahotniuc cu dl Șor și cu dl Dodon. Toți aceștia care au distrus țara până acum, ei iarăși din nou fac o coaliție ca să meargă mai departe, să nu ne dea voie să ne dezvoltăm. Dl Dodon a promis că nu se va uni cu dl Șor și cu dl Plahotniuc, dar până la urmă totuna s-au unit și totuna au de gând să facă ceea ce au făcut și până acum.”

Europa Liberă: Pentru cetățeni e mai convenabil scenariul nr. 1 sau scenariul nr. 2 – votarea guvernului sau alegeri anticipate?

– „Nu! Cred că totuși alegeri anticipate trebuie în țară numaidecât.”

Europa Liberă: De ce?

– „Trebuie să facem curățenie în parlament ca țara să se dezvolte.”

Europa Liberă: Dar cum se face curățenia asta?

– „Să nu-i mai alegem pe acei care au încălcat legea, transfugi care au fugit din partid în partid, care au vândut mandatele și eu socot că o să fie bine.”

Europa Liberă: Și dacă se declanșează anticipate, credeți că în următorul parlament se schimbă situația atât de tare ca să se creeze mai ușor o majoritate în legislativ?

– „Desigur că-i o frică foarte mare, dar totuși trebuie să încercăm, curajul trebuie să fie mai mare decât visurile lor.”

– „De la Snegur și până la Maia Sandu n-a făcut nimeni nimic. Trăim foarte greu și nimeni nu se gândește la lume și atâta-i treaba.”

– „S-a umplut țara de hoți, hoți sunt mai mulți ca muncitori și de-atâta îi greu în țară, că dacă ar munci toți, apoi ar trăi mai bine, dar cine să muncească? Toți s-au învățat să fure, dar să nu muncească nimeni.”

Europa Liberă: Cei pe care îi criticați, în 30 de ani, au fost aleși tot de cetățeni.

– „Tot de cetățeni. D-apoi lumea-i amăgită, ba că o să vă dea ceea, o să vă dea ceea, până se văd pe scaun și dacă s-au văzut pe scaun au uitat de oameni. Moldoveanul nostru unde s-a dus a fost harnic și n-a avut minte, n-a știut să aleagă ca să aibă grijă de dânsul.”

– „Ce acela a fost neamț pe care l-am ales, nu tot a fost moldovean? Tot a fost moldovean, dar el s-a gândit numai la buzunarul lui. Eu să fi fost un om mare, îi lăsam pe Plahotniuc și pe Șor în țară, dar puneam să-i urmărească. Unul făcea sate, orașe, altul făcea drumuri, dar măcar ceva făceau, dar azi ceilalți fac numai pentru dânșii. Eu am 64 de ani, nu zic că trăiesc rău, dar trăiesc la țară și lucrez ca un cal și de atâta am.”

– „Am lucrat la ferma de porci și, iaca, de câți ani, am 68 și de-abia am ajuns la 1.500 de lei, dar și aceia-s cu compensație, am numai 1.300 pensie.”

Europa Liberă: Dar în parlament acum vă este clar ce se întâmplă?

– „De atâtea luni nu pot să aleagă premier-ministru. Eu nu știu cine acolo comandă, da’ îmi pare mie că femei la comandă nu trebuie, trebuie bărbați, că nici bărbați nu prea au minte, dar femeile nici atâta.”

– „Au, au!”

– „Femeile acasă să comande bărbații, dar țara s-o comande nu trebuie.”

Europa Liberă: Acum care vreți să fie deznodământul crizei politice – să se ajungă la anticipate sau să fie învestit un guvern, un cabinet de miniștri?

– „Iaca, eu nu înțeleg cuvântul ista, „anticipate”, în primul rând. Și ce să răspund dacă nu știu ce să răspund, iaca ce? Nu știu ce o să fie.”

Europa Liberă: Încă o dată alegeri parlamentare să aibă loc.

– „Și ce folos? Pe care să-l alegi, pe cel care-i cu buzunarele mai deșarte? Mai alaltăseară ne-am sfădit, eram un grup de oameni și mai nu ne-am luat la bătaie. Că eu îi întrebam: „Mă de la Snegur și până la Maia Sandu cine a făcut treabă? Niciunul! Tot prin neamuri au îmbogățit”...”

– „Trebuie să aleagă unul care să fie cu rădăcini de acelea de la țarul Nicolai, să-și aleagă comanda lui, cum a fost aista, cum îl cheamă? Chicu. Și-a luat comanda lui și ceva a urnit, dar dacă au văzut că a urnit din loc, l-au dat afară.”

Europa Liberă: Dar el și-a dat demisia...

– „Păi, dacă-l scurmau, trebuia să plece. Dacă-ți dau cu ghioaga din urmă, apoi trebuie să pleci. Dar ce omul nu făcea treabă? Lucra! Dar unde, că l-au împins și l-au dus?”

Europa Liberă: El așa a zis, că își prezintă demisia, ca să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate.

– „Îl împingeau din urmă, de-atâta s-a lepădat, bietul om, că un pas a făcut, haideți să nu mai spunem mai multe, dar dacă alții... Femeia îi jurnalistă...”

– „În țară la noi pe cei cinstiți nu-i iubesc. Eu am frate tot la conducere mare și-i cinstit și a fost gonit din lucru, că-i cinstit...”

– „Că a ajuns el până la polcovnic ceva a făcut...”

– „Nu-l iubeau, că-i cinstit.”

Europa Liberă: Ia spuneți și Dvs.: cum se trăiește în Moldova?

– „Greu, rău, că-s prea mulți hoți și nouă nu ni se permite să ridicăm glasul.”

Europa Liberă: Dar o dată la patru ani sunteți cu buletinul de vot în mână...

– „Suntem cu buletinul de vot, dar ce...”

Europa Liberă: ...și decideți dvs. cine să ajungă în parlament.

– „Dacă ei ajung în parlament, ce, pun în buzunar la pensionari? Pensionarul lucrează 40 de ani și iese cu 800-900 de lei la pensie, dar ei au milioane.”

Europa Liberă: Dar acum ce așteptați de la deputați?

– „Dar ce așteptăm de la deputați? Mai ales la omul, țăranul, la țăranul nostru să mărească pensiile la oameni, tineretul n-are de lucru. La Cahul, aici la noi, câte au fost? „Panelinîi”, „Krupnopanelinîi” (fabrici de panouri de beton), era zavod (fabrică) de chirpici, era „Tricon”-ul, era „Deiman”-ul... Și unde-s?”

– „De la Cahul le-au mutat la Chișinău și s-a terminat treaba.”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldova?

– „Greu și rău.”

Europa Liberă: Dar de cine depinde?

– „De oamenii cei de sus.”

– „De conducere...”

Europa Liberă: Aleși de cei de jos...

– „Și ce să facem acum? Noi alegem, dar nu ne pricepem, că omu-i țăran.”

– „Ei își fac pentru dânșii să le fie bine, dar pentru țărani nu se gândesc.”

Europa Liberă: Dar dacă se ajunge acum la alegeri, mai mergeți să votați?

– „Nu, nu mă mai duc.”

– „Ce folos că te duci la alegeri? Dar care nu alege ce folos? Tot trăiește ca și mine. Eu mă uit în sat la noi, sunt 15% precis care n-au votat ani întregi, ani întregi(!), nu un an-doi, și ei tot trăiesc ca și mine.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, în ospeție aici, la Cahul. Cum se trăiește azi în țară?

– „Foarte rău, foarte rău! Pensia-i puțină, nu ne ajunge, 1.600 de lei am. Și, iaca, vindem la piață, ce mai avem pe acasă vindem. Și iaca, am mântuit pensia și am venit să cumpăr pâine, sare, ce-mi mai trebuie. Nu ne ajunge pensia și, uite, ei ne alungă de la drum.”

Europa Liberă: Dar cine-i vinovat că în Moldova se trăiește greu?

– „Cine-i vinovat? Acei de la conducere! S-o pună pe Maia Sandu, că eu mă rog, Doamne, că au ajuns la aceeași strigătele oamenilor. Uite, la piață un om din Italia striga: „Dodoane, am o mamă! De ce n-ai grijă de bătrâni?” Zicea că el lucrează zi și noapte și plângea. Și vedeți că au ajuns strigătele cred că la cer, că oamenii vor dreptate, vor să trăiască mai bine în țara asta. Ce-i bătaia asta de joc? Nu-i așa?”

Nu la voia întâmplării vin greutățile

Europa Liberă: Și cine poate face dreptate?

– „Numai Domnul o să facă. Știi ce spune Biblia? Spune că se vor trage unul pe altul pe sfoară... Se împlinesc cuvintele, pe alocuri îs cutremure, pe alocuri îi boală și spune că toate acestea prevestesc că Iisus vine pe pământ. Nu la voia întâmplării vin greutățile.”

Europa Liberă: Ia spuneți, în parlament ce se întâmplă acum?

– „Trebuie de pus mâna pe coasă, că-s hoți tare mari, ei nu se gândesc pentru țărani. Pentru ce au ridicat prețul la solearkă (motorină)? De ce se ucide cu Maia Sandu?”

Europa Liberă: Cine?

– „Dodon! Dar ce vrea Dodon, iar la tron? Îi de-ajuns cât a mâncat și a băut pe spinarea noastră.”

– „Dodon n-a făcut nimic în Moldova asta, pentru oameni nimic n-a făcut. Pensia cu cât ne-a mărit? Cu un leu și copeici? Am 1.000 și...”

– „A umblat cu minciunile, n-a ridicat nimic, spune numai minciuni.”

– „Să facă dreptate și nimeni n-o să zică nimic. Să trăiască oamenii, să aibă și ei ca în alte țări.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Cahul.

– „Dvs. faceți un lucru util, fiindcă cine vă ascultă pe Dvs. și pe mine? Oameni ca și mine.”

Europa Liberă: Ce schimbări s-au produs în 30 de ani de independență, unde a ajuns Republica Moldova după trei decenii?

– „Nimic bun, parcă ne-am pornit bine, spre democrație, dar am ajuns de nimica toată absolut. Eu nu spun de cei care sunt acum la putere, eu spun de oamenii de rând, au plecat, fiindcă au văzut că nu au ce face aici. Și cine o să facă dacă au plecat tinerii? Cine o să facă? Nimeni! Dar puterea deloc nu-i interesată să rămână oamenii aici și Moldova spune că faceți ce vreți. Nu știu, nu-i bine și o să pierdem țara. Țara de-acum îi decăzută și numai, știți, așa, un pas cumva și-i gata, nu mai este țara, n-o să mai fie stat, o să cadă undeva sub influența unui stat mai mare, a vecinului, România sau Ucraina cu Transnistria ceea. Și de ce am pierdut noi Transnistria? Numai din cauza la putere.”

Europa Liberă: Ce-i de făcut? Iată, spuneți ce-i de făcut?

– „Eu cred că n-o să fie nimic. Acum ca să strângem țara în mâini și să facem ordine, o să trebuiască niște măsuri drastice, adică pușcărie, îi clar că pentru acei care au furat și care încă fură. Noi, oamenii de rând, nu știm toate legile, noi nu știm hodurile (mișcările) celea ale lor hâtre și, iacă-tă, noi nu știm cum... «Закон: что дышло - куда повернёшь, туда и вышло» (expresie ce semnifică: legea nu trebuie aplicată în funcție de circumstanțe, nu trebuie să depindă de voința și dorința autorităților, iar dacă se întâmplă acest lucru, societatea nu este guvernată de lege, ci de violență). Și ei știu cum, dar noi nu știm cum.”)

Europa Liberă: Acum în parlament vă este clar ce se întâmplă? Ce vor deputații acum?

– „Deputații vor să rămână, îi lucru. Ei simt că parlamentul care o să fie nou, acolo trebuie să fie oameni care știu... Patrioți de-amu nu mai spunem, că patriotism azi nu mai există, astăzi sunt banii la putere.”

Europa Liberă: Ce vor și ce pot face azi deputații?

– „Deputații vor să-și apere averile lor, mai mult nimic, nimeni nu se gândește că cineva, iaca, este în Cahul și are nevoie de... Asta-i de râs.”

Europa Liberă: Dar dvs., alegătorii, cum vedeți ieșirea din situația asta de criză în care s-a pomenit Republica Moldova?

– „Maia Sandu e o femeie deșteaptă. Ea are ambiție și vrea, dar ea îi înconjurată de oameni ca și Dodon de oamenii lui și oamenii ăștia care vor să vină cu Maia, ei tot se gândesc să se așeze pe undeva și Maia Sandu nu are echipă de oameni îndrăzneți și așa de ambițioși. Ea nu-i are! Și mie mi-i jele de femeia asta și, iaca, poporul o crede, dar ea n-o să poată să facă nimic.”

Europa Liberă: Dar poporul ce vrea, cetățenii ce vor – anticipate sau guvern învestit?

– „Majoritatea oamenilor de rând nu înțeleg ce este parlament și ce este guvern. Ei vor să aibă o viață normală.”

* * *

Voci adunate la sudul Republicii Moldova, la Cahul, localitate situată la hotarul moldo-român. Localnici au spus că la acei aproape 30 de ani de independență a țării nu mai trebuie aniversate sărăcia, corupția și minciuna. Angela Grămadă, originară și ea din raionul Cahul, actualmente cercetătoare științifică și președintă a Asociației „Experți pentru securitate și afaceri mondiale” din București, încearcă să explice de ce sunt dezamăgiți și obosiți cetățenii.

Angela Grămadă: „Pentru cetățeanul de rând cred că a devenit foarte obositor ceea ce se întâmplă în viața politică de la Chișinău, aceste lupte între instituția prezidențială și instituția parlamentului, care, de fapt, nu au început astăzi sau ieri.”

Europa Liberă: Dar acum au devenit mai pronunțate?

Angela Grămadă: „Acum s-au accentuat și există două tabere: o tabără care susține că asta i-a cerut alegătorul să facă și asta va face. Este un now how pentru Republica Moldova, pentru că e pentru prima dată când un politician încearcă să-și onoreze agenda electorală.”

Europa Liberă: Vă referiți la președinta Maia Sandu?

Angela Grămadă: „Da, mă refer la Maia Sandu. De cealaltă parte avem politicieni cu experiență, cu foarte multă experiență și care au trecut chiar prin mai multe formațiuni politice care încearcă să suprapună interesele lor intereselor cetățenilor, să le suprapună în sensul că se le ierarhizeze un pic și să le facă mai superioare decât cele ale cetățenilor.”

Europa Liberă: Aceștia sunt deputații?

Angela Grămadă: „Deputații din diferite formațiuni politice, care de-a lungul timpului au tot continuat să facă același lucru ani de zile, întotdeauna ori mimând că respectă interesele și obiectivele cetățenilor de rând, ori jonglând cu aceste interese pentru a obține dividende politice în luptele lor interne din cadrul parlamentului, din cadrul diferitelor instituții publice pe care le controlau sau le doreau a fi controlate.”

Europa Liberă: În această luptă politică, cetățeanului îi devine mult mai clar cine e politicianul care se gândește și la necazurile omului simplu?

Angela Grămadă: „Teoretic așa ar trebui să se întâmple, pentru că vedem cât de aprigă este această luptă și vedem care sunt instrumentele pe care le are o parte și cealaltă pentru această luptă. Or m-aș uita la resursele politicienilor, cine și câți bani are, cine și ce promovează de facto, cine și ce a făcut până acum, cum s-a comportat cu aceste interese ale cetățenilor, cine și cât a atins, a realizat din obiectivele electorale pe care le-a stabilit anterior, adică acele promisiuni pe care le fac întotdeauna în fața cetățenilor ani la rând.”

Europa Liberă: Dar parte din aceste făgăduieli pot fi mai degrabă realizate de cei care ajung la guvernare?

Cetățenii înțeleg că nu Maia Sandu guvernează, ci guvernează cei care au rămas să asigure interimatul

Angela Grămadă: „Da, dar eu cred că cetățenii înțeleg că nu Maia Sandu guvernează, ci guvernează cei care au rămas să asigure interimatul și care nu pot să dea vina pe Maia Sandu, ea fiind în funcția de președintă a țării și având un mandat totuși limitat de Constituție. Atribuțiile sale se referă cel mai mult la politica externă, securitate, pentru că este totuși comandantul suprem și ea este mediatorul între puteri în stat. Iată aici cred că îi va fi dificil un pic cetățeanului simplu care nu are acele cunoștințe sau deprinderi de științe politice să facă diferența, să înțeleagă că acest mandat de mediator între diferite puteri ale statului se referă, de fapt, la dialog, un dialog pe care cred că în acest moment Maia Sandu nu poate să-l susțină de una singură, încă nu are experiența necesară, chiar dacă ea pare foarte fermă și foarte hotărâtă, decisă să schimbe anumite lucruri în țară.”

Europa Liberă: De ce ziceți că e de una singură în luptă cu legislativul președinta Sandu, e o instituție întreagă?

Angela Grămadă: „E o instituție întreagă, dar șeful statului este cel care iese mereu la rampă, șeful statului este cel care face toate declarațiile publice, pentru că în Republica Moldova, totuși, oamenii se uită încă la lider.”

Europa Liberă: Pe moment, Maia Sandu rămâne la părerea că ar trebui să insiste până în pânzele albe pe alegeri parlamentare anticipate sau pe referendum.

Angela Grămadă: „Ea își asumă acest risc, nu știu cât de mult este jucător Maia Sandu, dar ea își asumă acest risc, reieșind din modul ei de a fi sau materia din care ea este construită, nu altcineva, și nu susținătorii săi sau nu cei cu care ar putea dialoga, pentru că eu cred că încă nu se poate vorbi sută la sută de un viitor parlament, adică după alegeri anticipate, că PAS ar putea să obțină acea majoritate parlamentară care să le permită să aleagă șeful executivului.”

Europa Liberă: Dar și Maia Sandu acum s-ar putea spune că se află între ciocan și nicovală? Pe de o parte, ea trebuie să respecte verdictele anunțate de Curtea Constituțională, pentru că norma constituțională trebuie să fie respectată într-un stat de drept, iar pe de altă parte, ea face trimitere la sprijinul popular, la voturile pe care le-a obținut la recentele alegeri prezidențiale, aproape un milion de cetățeni i-au încredințat mandatul.

Angela Grămadă: „Tocmai aici este capcana în care a nimerit Maia Sandu. Eu înțeleg ce dorește ea să facă, care sunt acele obiective pe care și le-a stabilit, înțeleg că pentru ea este singura opțiune, dar, pe de altă parte, ea demonstrează că legea poate fi subminată. Și atunci, dacă șeful statului își permite în anumite momente să facă acest lucru, atunci oricine poate să facă acest lucru și deja, practic, creează un precedent pentru ceilalți membri ai parlamentului sau membri ai vieții politice de la Chișinău, nu că aceștia nu ar fi făcut anterior anumite ilegalități sau nu și-ar fi promovat propriile interese, dar în acest moment Maia Sandu demonstrează că buchea legii poate fi ignorată dacă există anumite interese politice.”

Europa Liberă: Iar pe de altă parte, dacă organele de drept, justiția și-ar face treaba în baza buchiei și spiritului legii, poate că acea curățenie în rândul clasei politice s-ar face mai ușor, decât prin acest efort al Maiei Sandu cu orice preț să aducă în parlament deputați onești, cinstiți, corecți?

Angela Grămadă: „Eu o să vă dau un exemplu cu Ucraina, atunci când a fost arestată Iulia Timoșenko și Uniunea Europeană a intervenit cu discursuri publice, cu discursuri politice și a spus că Viktor Ianukovici ar trebui să o elibereze. Și Viktor Ianukovici a spus că da, dar instanța de judecată a decis și eu nu pot să intervin în afacerile justiției statului, deși se știa că este un dosar politic. De această dată, Maia Sandu spune Uniunii Europene că eu o să ignor ceea ce spune legislația în vigoare, deși aici nu știu dacă neapărat este ignorarea prevederilor legale, mai degrabă e o chestiune de interpretare a normelor, inclusiv a celor constituționale, pentru că, din ce am observat eu, lumea s-a împărțit în două tabere și asta este foarte grav, pentru că ceea ce doream noi să nu se întâmple și mai mult în Republica Moldova este această segregare sau această diferențiere a oamenilor pe opiniile politice pe care le împart.”

Europa Liberă: Și acum dezbinarea devine și ea mai pronunțată în societate, pentru că o tabără militează pentru alegeri parlamentare anticipate, iar de cealaltă parte există tabăra care insistă mai întâi, totuși, pe desemnarea unui premier și votarea unui cabinet de miniștri.

Angela Grămadă: „Această confuzie pe care o creează politicienii astăzi mie mi se pare că se poate transforma la un moment dat în repulsie și acel electorat câștigat de partea principiilor proeuropene, a valorilor democratice pot să ajungă la coșul de gunoi. Riscul este foarte mare pe care și l-a asumat Maia Sandu, eu sper că cei care au sfătuit-o ca să acționeze într-un anumit fel, i-au propus și mai multe strategii sau i-au arătat care pot fi consecințele scenariilor pe care ea și le-a asumat. Eu sper că ea are tot planul în față, și nu doar o parte a acestuia, încât să presupună că oamenii vor ajunge la referendum și vor fi împotriva destituirii ei din funcția de președintă a țării, pentru că aceasta nu este strategie, acesta nu este un plan de politician matur, pentru ea riscul este încă destul de mare.”

Europa Liberă: Și acum din cele două scenarii avansate – alegeri parlamentare anticipate sau învestirea unui nou executiv – care ar fi mai de folos pentru depășirea situației de criză?

Angela Grămadă: „Anticipate cred că este scenariul potrivit pentru Republica Moldova, dar aș vrea să existe un consens în acest sens, să nu se ajungă la referendum. Eu înțeleg că acele promisiuni pe care le-au făcut și PSRM, și Șor ș.a.m.d., adică formațiunile care practic acum tergiversează acest proces au anumite obiective, dar totuși, dacă ei susțin că sunt maturi, că ceea ce fac ei acum este în folosul cetățeanului Republicii Moldova, aș vrea ca la un moment dat să-i văd pe toți că nu mai mimează acea dorință pentru consens, acel discurs public prin care să ne convingă pe noi că ei vor binele țării, ci chiar să acționeze în binele țării.”

Europa Liberă: Dar cum să se găsească consensul acesta între forțele politice, dacă ei nu au mai lăsat ușa deschisă pentru dialog?

Angela Grămadă: „Cred că aici e nevoie de un mediator foarte, foarte bun.”

Europa Liberă: Și cine să fie acest mediator?

Angela Grămadă: „Ar putea să fie Maia Sandu, dar cred că încă îi lipsesc acele abilități sau experiența politică. Ea până acum a fost în funcții mai mult administrative, de gestionare a resurselor financiare, a resurselor bugetare, a resurselor umane pe care le-a avut și la Ministerul Educației, și apoi din funcția de premier al țării, ea nu a avut acea experiență de a dialoga cu alți oameni care sunt foarte duri, pentru că ei pot să piardă și averi, pot să piardă puterea, pot să piardă interese politice și economice.”

Europa Liberă: Acei politicieni pe care îi numiți duri?

Angela Grămadă: „Da, exact. Și cred că ea s-a gândit să dea înapoi ceea ce a primit de la populație, adică sprijinul pe care l-a primit în cadrul alegerilor prezidențiale, dar a uitat că ea a fost trimisă acolo să reprezinte aceste interese și să lupte cu instrumentele pe care le are ea. Dacă ea vorbește despre justiție, într-adevăr ca să fie justiție și respectarea legii, atunci ea practic își anulează aceste instrumente pe care le are la dispoziție prin ceea ce face public sau prin faptul că nu a gândit până la capăt acest plan de argumentare, de comunicare a intențiilor sale bune și practic ratează din aceste oportunități pe care i le-a oferit alegătorul în noiembrie 2020.”

Europa Liberă: Sunt și voci care spun că doar aducerea lumii în stradă ar putea să facă presiuni pe unii sau pe alții, vocile sunt extraparlamentare, ne referim la declarațiile de ultimă oră pe care le făcea și Renato Usatîi, și Mark Tkaciuk... Se creează impresia că totuși cineva nu doarme?

Angela Grămadă: „Eu nu cred că în Republica Moldova doarme vreo forță politică, poate nu toți sunt la fel de vigilenți și nu toți sunt la fel de experimentați, dar în rest, eu cred că se lucrează foarte mult la firul ierbii, foarte mult se lucrează cu grupuri, și când mă refer la grupuri, vorbesc aici de grupuri social-vulnerabile, grupuri etnice, adică minorități etnice din Republica Moldova, grupuri care au viziuni prorusești și cred că foarte multe formațiuni politice deja sunt în campanie electorală pentru alegerile anticipate, pregătesc terenul. Acum nu știu ce fac celelalte formațiuni care susțin onest aceste alegeri parlamentare anticipate, mă refer aici, în primul rând, la PAS, adică nu știu ce face în regiune.”

Europa Liberă: Pentru că ați amintit de aceste grupuri, Maia Sandu zicea că în Republica Moldova toți cetățenii, indiferent de etnie, de culoare politică, mulți din ei trăiesc în sărăcie, se confruntă cu nedreptatea, pentru că nu există o justiție independentă, pentru că continuă acest exod care lasă statul Moldova depopulat. Adică, problemele ar fi comune și nu ar trebui să-i divizeze pe cetățeni.

Munca va trebui să fie pe termen lung cu ei

Angela Grămadă: „Problemele sunt comune, dar dezinformarea sau propaganda intenționată, plus distorsionarea publicului de la agenda importantă a statului necesită o mult mai mare perioadă de timp pentru a fi întoarsă în direcția cea bună. Pentru că oamenii timp de 30 de ani au fost bombardați cu astfel de mesaje: că o să vină europenii și o să vă schimbe moravurile; dacă ne certăm cu rușii, n-o să mai avem gaze naturale; dacă ne împăcăm sau ne împrietenim mai mult cu românii, o să vină și au să ne conducă... Adică sunt tot felul de mesaje pe care oamenii le-au primit foarte mult timp și faptul că au ieșit la alegeri în toamna anului trecut și au votat așa cum au votat, adică mai mult pentru un candidat proeuropean care a declarat că are o agendă onestă, care e pentru transformarea Republicii Moldova, pentru justiția și reforma anticorupție, asta nu înseamnă că toți acei ani în timpul cărora au fost bombardați cu diferite mesaje distorsionate din partea politicienilor pot fi anulați atât de ușor. Problemele, într-adevăr, sunt comune, dar munca va trebui să fie pe termen lung cu ei, nu doar un discurs de politician cu câteva fraze în limba unui etnic din Republica Moldova sau a altuia poate să îndrepte această segregare intenționată.”

Europa Liberă: Vor reuși adversarii președintei Sandu să o compromită eventual până se ajunge la un numitor comun, că doar alegerile parlamentare anticipate ar fi deznodământul acestei crize politice?

Angela Grămadă: „Dacă Maia Sandu va comunica și va comunica nu pentru adversari, dar va comunica pentru cetățenii și locuitorii Republicii Moldova pre limba lor, nu pre limba politicienilor, care sunt intențiile ei, care sunt planurile ei, dacă le va cere susținerea în continuare și le va explica: se poate ajunge la referendum, în această situație o să am nevoie de susținerea dvs.; se poate să nu se întâmple ca pensiile să crească în următoarea perioadă, în această situație o să am nevoie ca să mai răbdați un pic. (Nu știu cât se mai poate răbda în Republica Moldova, asta este altă problemă.) Se poate face politică în Republica Moldova în altfel de condiții, dar pentru asta am nevoie să se întâmple acest lucru și acest lucru. Deci, ea trebuie să comunice, ea trebuie să ne spună care este acel plan sau care este acea strategie pe care ea se bazează.”

Europa Liberă: Situația e foarte dificilă în domeniul sanitar, pentru că această pandemie de COVID-19 dă mari bătăi de cap sistemului medical, și nu doar sistemului medical, criza sanitară se răsfrânge și asupra economiei, consecințele pot fi foarte mari. Și atunci, la un moment dat, cetățeanul își va pune întrebarea: am de existență ori nu am, mai am pensie, mai am salariu?

Angela Grămadă: „E reală toată această catastrofă din Republica Moldova la care asistăm, pentru că observ ce se întâmplă. Eu am avut zilele acestea experiența școlii online și am rămas șocată de câte probleme sunt doar în educație cu școala online și ce se va întâmpla cu această generație. Este dramatică situația, vorbesc destul de des cu locuitorii din Republica Moldova și-mi lămuresc că deja au ajuns la limită, că deja la unii dintre ei singura soluție este, într-adevăr, să plece din țară. Nu știu cât de bine înțeleg această situație politicienii care încearcă să împartă interese și să își mențină puterea, pentru că la un moment dat vor rămâne doar ei și nu va mai avea cine să mai contribuie la bugetul de stat.”

Europa Liberă: Vă este clar cine poartă vina cea mai mare de ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova?

Angela Grămadă: „Eu o să spun că noi purtăm vina, pentru că am făcut alegeri poate incorecte, vina cred că aparține fiecăruia dintre noi, nu cred că putem să punem vina exclusiv pe seama politicienilor, deși ei au fost cei care în majoritatea cazurilor ori au abuzat de pozițiile pe care le au, ori au neglijat prevederile legale, ori au făcut în asemenea fel încât interesele cetățenilor să nu mai fie pe agenda publică prioritare.”

Europa Liberă: Dar cine face această agendă publică?

Angela Grămadă: „Agenda publică o fac acei care au acces la resurse în acest moment. Mă refer aici la parlament, pentru că suntem republică parlamentară. Ei fac agenda publică, adică ei stabilesc acele priorități...”

Europa Liberă: Cetățeanul zice că nu are încredere în instituția legislativă, fiecare al cincilea respondent zice că deputatul e corupt.

Angela Grămadă: „Da, dar noi alegem acei deputați și atunci nu putem să ne absolvim de vina cu care am ales pe unii față de ceilalți. Pe de altă parte, aceasta a fost oferta și din ceea ce am avut pe masă am ales ceea ce ni s-a părut nouă că e mai puțin nociv pentru Republica Moldova. Și în această situație, noi nu ne absolvim de vină, dar pe de altă parte, noi nu am vrut poate să repetăm anumite momente din istoria recentă a Republicii Moldova și am evitat ieșirea în stradă, am evitat să folosim anumite instrumente mai dramatice tocmai pentru a nu repeta acele momente tragice și am spus că poate-poate cei pe care i-am ales acum vor fi mai buni decât cei care au fost anterior, dar, ținând cont de faptul că toți acești politicieni au fost pregătiți de predecesorii lor, nu putem să ne așteptăm la foarte multe lucruri bune din partea lor, pentru că ei nu fac altceva decât să păstreze ceea ce au avut în trecut sau să transfere unii de la alții anumite poziții și funcții.”

Europa Liberă: Și cine le mai răspunde cetățenilor astăzi, cât să mai aștepte?

Angela Grămadă: „Nu cred că există un răspuns la întrebarea aceasta: cât să mai aștepte? Maia Sandu poate să spună că alegerile parlamentare vor soluționa, dar tare mă tem că în instituțiile publice, în eșalonul doi de decidenți rămân totuși persoane apropiate anumitor formațiuni politice, pentru că au fost numite pe criterii politice în aceste funcții.”

Europa Liberă: Dar să admitem că se ajunge la anticipate, se vor deosebi foarte mult deputații din următorul parlament de cei din actuala legislatură?

Angela Grămadă: „S-ar putea să existe o mai mare transparență a procesului decizional, a modului în care sunt discutate și dezbătute normele, dar e un proces pe termen lung și trebuie să ni-l asumăm, dacă vrem să vedem schimbarea până la capăt.”

XS
SM
MD
LG