Născut în 12 august 1967, la Răzeni, Ialoveni, conferențiar doctor universitar, expert în probleme demografice. A absolvit Universitatea Tiraspol, Centrul Demografic ONU din Cairo. 26 de ani de activitate la ASEM, expert asociat IDIS Viitorul. Autor a mai multor monografii și peste 70 de articole științifice.
Luni
Mă ridic rapid la sunetul deșteptătorului.Am senzația că sunt odihnit bine, probabil că își lasă amprenta weekendul. Este prima zi din săptămână, sunt multe de realizat și în prima parte a zilei și în cea de-a doua, multe pur și simplu au fost abandonate de vineri pentru a fi continuate luni.
Ah da, lecțiile mai sunt on-line, simt că mă presează timpul, e tot la fel ca și în lunile trecute, mai avem o săptămână. Mă frământă noutatea de la USM distribuită de mass-media națională, unde studenții s-au opus reîntorcerii în aule cu prezență fizică. Cine i-a impedicat să se vaccineze, dacă au aspirații de a deveni intelectuali inteligenți? Ce rău pot realiza profesorii pentru ei?
Întârzii, traficul și ambuteajul a revenit la fel ca în toate zilele, dar începe mult mai devreme, chiar dacă este ora 7 și 15 minute în drum din Botanica spre zona Centru. Lecțiile se deapănă, vin și primele indicații din secretariat la mine, trebuie raport, ajustare la documentele de uz intern, auditul are observații, înseamnă că trebuie să dau prioritate, pentru a nu reține. Pe culuare nimeni, doar eu cu propriile activități. Da, ședința de departament mă plictisește, dar deja am și senzația de obosire, e aproape de final o zi d muncă.
Apropo, trebuie să-mi fac timp pentru o călătorie la autogară, feciorul mă atenționează că începe o perioadă hibridă pentru studenții universităților din România. Pleacă spre seară, are încă multe de pregătit, promit că îl susțin cu contribuții și că voi fi la timp pentru a-l trasfera la autocar. Îi port grija pentru deplasare ori de câte ori o face, în final totul este bine și asta mă face mai liniștit.
Marți
Sunt trezit de zgomotul unei mașini pline cu marfă ce urcă anevoios pe stradă, este ora 5 și 45 minute, e timpul și să purcedem la acțiune. Este o zi mult mai prodigioasă cu lectii, peste toată ziua de muncă, cum să le aranjăm mai bine și eficient, chiar dacă sunt on line. Privirea peste fereastră mă duce la absența unei priveliști de iarnă, e numai ploaie și aceasta așteptată de agricultori atât de mult, după o toamnă secetoasă. Săpatul la grădină va aștepta, ca și grădina în întregime – până la primăvară.
Lumina zilei se face așteptată, ceața își face loc peste tot, inclusiv și în simtirea mea matinală...
Rămân mult timp la dilema să luăm micul dejun. Soția refuză, nu are nici poftă, nici chef, simt din tonalitatea vocii, într-un final vrea – doar cafea. Simt este mult mai întuneric dimineața, lumina zilei se face așteptată, ceața își face loc peste tot, inclusiv și în simtirea mea matinală.
E final de semestru, multe de realizat, teste, pregătiri de examenele finale, lecții și încă o consultație mi se solicită expromt de studenții de la licență. Colac peste pupăză, mi se cere un raport pentru activitatea științifică, accentuat mi se spune – urgent azi, întârziem. Trebuie să fac loc și pentru alte două manifestări cu participare, care se suprapun cu activitatea de bază – lecțiile. Câțiva studenți mă acostează să-și prezinte lucrul individual, accept.
Pandemia își face loc în grijile zilei pe care le port.Sunt pus la curent că încă cineva din cunoscuții apropiați a plecat în lumea celor drepți. Pe câteva minute sunt șocat, constat că nu era vacinat. Mă întreb, când moldovenii mei vor schimba prioritatea - riscul mare, pe un risc mic - vaccinarea?
E seară, s-a scurs o zi atât de repede. De fapt, azi lumină nici nu a cam prea fost, o zi posomorâtă, fără soare, pe alocuri cu nori grei de ploaie, dar simt în drum spre casă aerul ușor ozonat ca urmare a ploii ușoare ce s-a lăsat peste oraș.
Miercuri
Sunt bine dispus, chiar dacă este o zi mohorată, probabil din considerentul că am activități modeste, dar înșirate peste toază ziua. E liniște, dar până când mă întreb? Uitasem, da, azi ne cer o evaluare a raportului pe activitatea științifică, ce s-a realizat pe un an la tema de cercetare cu tematica piața muncii.
Sunt anunțat că încă ora exactă nu s-a stabilit. Se preconizează în a doua parte a zilei de muncă. Mă preocup de test și testarea on line cu studenții. Constat că sunt puțini, puțini de tot. Abia după testare îmi sunt aduse scuze pentru absențe, dar nu prea sunt convingătoare. În final îi accept pentru altă oră.
Joi
Am un drum lung spre Cahul pe care trebuie să-l fac. Proiectul ”Vedere de pe pod”. Constat întrârzierea colegilor cu care urmează să ne deplasăm. Sunt anunțat traficul ne dă peste cap deplasarea stabilită cu ora fixă 9.00. Pentru a salva situația le confirm că sunt gata să le ies în cale. Ne deplasăm, mohorâtă e ziua și priveliștea din fereastra automobilului, la marginea orașului constat că sunt în toi pregatirile pentru sărbătorile de iarna, luminițele ce scânteiază alungă peisajul trist, dar doar pentru o clipă.
Apare o mașină în întâmpinare cu capota în zăpadă, toți ne agităm de unde? Înseamnă că iarna e pe aici, abia ajunși la Congaz constatăm că este, da avem, și prima zăpadă firavă depusă frumos pe frunzele spălate de ploaie, atat de mult așteptată de toți, inclusiv s-a pregatit și natura, atât de dorită în pragul sărbătorilor care iată se apropie și își face locul. Dar paradox la sud, până la destinație se face văzut și soarele care parcă ne râde de sub nori, tiptil dispare și firava zăpadă, doar pe alocuri dosite se menține ceia ce de fapt este dorit și așteptat de toți.
Port emoția evenimentului, mai stau și meditez, chiar dacă suntem aproape, dar sunt bine scuturat de drumul prost pe care ne deplasăm. Colegii sunt agitați, trebuie să reușească la timp, le dau o mână de ajutor, simt că le încurc mai mult. Mă retrag pentru o reculegere pe străzile celei mai mari urbe din sudul țării. Simt specificul unei urbe care este diferită – liniștea și calmul ce mă copleșește.
Migrația - o tema pentru arta teatrală valorificată reușit de actorii Teatrului „B. P. Hasdeu”, Cahul, conectată la realitătile din R. Moldova ce au făcut să atingă strunele sufletului meu. Moderez dezbateile și simtțrile celor care au fost parte la spectacol. Emoțiile sunt pe masură și ale mele, și ale vorbitorilor intervievați. Unitatea nationala la unison și din partea celor prezenți, și a celor conectatț la eveniment, indiferent de locul unde ne aflam, și pentru un suflu comun că ne doare, pe noi aici în țara, și pe cei care suferă departe de ea.
Ne reculegem după scenele piesei și conchidem că oamenii sunt ultimele valori ale spațiului, iar noi râvnim cu toții să nu ne secătuiască țarî și să o putem propulsa spre progres penru bunăstarea și confortul fiecăruia.
E seară, s-a dus lumina zilei, drumul e lung ca și noaptea care ne apasă mașină peste calea întoarsă. În profundă noapte ajung acasă obosit. Și am doar o singură dorință... să savurez un pahar de vin ca să deplasez grijile pentru puțin timp.
Vineri
Deșteptătorul mă atenționază, dar nu am putere, am dormit bine, dar puțin, mai răman încă măcar 5 minute. Dar aud glasul soției care îl întrece, da, trebuie să merg, sunt puțin furios, dar îmi trece. Târziu, constat am purces spre serviciu, unde ambuteiajul e deja avansat. Întârzii la serviciu, dar neobservat, însemnă că toți suntem cam în aceliași realități mondene.
Se deapănă tot și toate peste zi. Solicitările nu încetează, dar mă descurc. Simt că își face loc oboseala în ultima zi de muncă, mai am atătea de făcut. Abandonez toate ședințele în favoare ultimelor activități de predare. Ma simt mai ușor, s-au finisat lecțiile, presupun că vine o pauză așteptată – weekendul. Soția reconfirmă că trebuie să mergem la părinți, dar revin pentru a fi alături de cele mai dragi ființe de aici de pe pământ, întâi de toate de mama.
E seară deja de-a binelea, orașul e în forfote de vineri, claxonările mă deranjează, dar mă stăpânesc calm, unde încet evadez din oraș ținând calea unde timpul se oprește în loc - satul.