Linkuri accesibilitate

„Când lumea se tulbură, reapare spectrul constant și latent al anti-semitismului”


Imagine generică.
Imagine generică.

Ieri, presa a informat despre sondajul de opinie realizat de INSCOP Research privind nivelul de încredere al românilor în Alianța Nord-Atlantică. Profesorului universitar de științe politice Dragoș Paul Aligică comentează azi în publicația Podul.ro: „Sondajul (...) spulberă narațiunea și linia de popagandă susținută (...) în ultima vreme de principalii vectori români de mass-media, de îndoctrinare și de propagandă – anume radicalizarea, extremismul și turnura anti-occidentală a românilor. (…) În aceste condiții ne putem întreba cui servește campania isterică care în mod cert va ajunge totuși să lase urme în rândul populației”. Profesorul Aligică se întreabă însă în ce măsură datele oferite de sociologi pot combate acest gen de intoxicări. Răspunsul e dur: „NU. Din contră. (Acești „vectori de îndoctrinare și propagandă”) Vor apăsa pe pedală. (…) vor face în continuare tot ce pot pentru a induce și aduce în prim plan extremismul și antioccidentalismul românesc”.

INSCOP Research a comunicat joi rezultatele unui alt sondaj. E vorba de intențiile de vot, iar G4Media le prezintă, semnalând chiar din titlu că Alianța pentru Unirea Românilor a trecut pe locul al doilea, după Partidul Social-Democrat. Directorul institutului motivează evoluțiile: certurile dintre social-democrați și liberali, aliați la guvernare, le-au erodat procentele, mai ales pe fondul crizei energetice. Consecințele sociale sunt capitalizate de AUR, fiindcă, spune Remus Ștefureac, „Dacă pe zona de securitate militară, din cauza amenințărilor Rusiei observăm o creștere foarte puternică a încrederii în NATO, în UE, în Occident, de bun augur pentru moralul națiunii, problemele sociale si politice interne vor alimenta în continuare adeziunea electorală la discursul ultra-populist”.

Dan Tăpălagă comentează pe același site campania de ură declanșată de AUR împotriva presei independente, deocamdată împotriva G4Media, și o identifică drept „o nouă acțiune de tip fascist și extremist”. În opinia sa, liderii AUR se răzbună pentru că G4Media a decis să adauge întotdeauna alături de denumirea partidului atributul „extremist” după ce AUR „a atacat fizic Parlamentul, a agresat politicieni, i-a amenințat până și în casele lor”.

Un alt derapaj al Alianței pentru Unirea Românilor este dezavuat ferm de adjunctul interimar al șefului misiunii Statelor Unite la Bucuresti, Shane Dixon, și de ambasadorul israelian la București, David Saranga. Cei doi diplomați au criticat declarațiile recente ale lui George Simion despre tema holocaustului care, în opinia liderului AUR, nu ar fi destul de importantă ca să fie studiată în școli. „Popoarele noastre, sătule, bulversate de pandemie, se confruntă cu valuri de dezinformări și retorici maligne, inclusiv o reapariție stranie a anti-semitismului. Din păcate, și exact ca în trecut, când lumea se tulbură, reapare spectrul constant și latent al anti-semitismului. (…) I-aș avertiza pe cei care pășesc pe calea antisemitismului către orice mijloace că se află într-o companie extrem de perfidă”, a spus diplomatul american, citat, ca și ambasadorul Israelului, de Aktual24.ro.

Despre situația de la granița Rusiei cu Ucraina, o analiză semnată de Denis Cenușă pe Contributors.ro trage concluzia că „Probabil, Rusia ar fi evitat să tensioneze situația (…) dacă nu era sigură că pierderile de ordin politic și economic sunt gestionabile, iar mizele merită asumarea unor asemenea costuri. Miza mare este de a obține garanții de securitate și a seta o ordine europeană nouă, iar cea mică prevede forțarea Ucrainei (preferabil cu mâini occidentale) să negocieze cu forțele separatiste din Donbas”.

XS
SM
MD
LG