Boris Johnson a supraviețuit luni, cu 211 din 148, votului de neîncredere inițiat de răzvrătiții din propriul său partid conservator, Tory.
În ultimele luni, criticile la adresa lui Johnson s-au tot înmulțit în tabăra sa, în urma raportului lui Sue Gray care trece în revistă ceea ce e numit în Anglia „Partygate”. În acest raport sunt prezentate în detaliu petrecerile organizate în Downing Street, sediul premierului, în timpul pandemiei și al izolării impuse, sinonime cu sacrificii grele pentru britanici. Raportul arată petreceri alcoolizate și pline de altercații, muzică, ieșiri pe ușile din spate dimineața devreme și o totală lipsă de respect față de agenții de securitate sau de întreținere. Johnson însuși, vizat de o amendă – lucru nemaivăzut pentru un șef al guvernului in exercițiu –, a tot spus că-și asumă „întreaga responsabilitate pentru ce s-a întâmplat”, dar că simte că trebuie să „continue” munca.
„Boris Johnson se agață de posta său de prim ministru”, scrie The Guardian. „Este cel mai rău verdict pronunțat vreodată împotriva unui premier în exercițiu de către propriul său partid”, afirmă cotidianul de stânga, care notează că „41% dintre conservatori au votat pentru înlăturarea lui Johnson” și evocă „o rebeliune de o amploare neașteptată”.
Scandalul a zdruncinat popularitatea inoxidabilului „BoJo”, ceea ce a dus la eşecuri grele pentru conservatori în alegerile locale de la începutul lunii mai. Majoritatea membrilor partidului se îndoiesc acum din ce în ce mai mult de capacitatea lui Johnson, huiduit de mulțime în timpul sărbătorilor Jubileului Reginei, de a câștiga alegerile legislative din 2024.
În caz de înfrângere în votul de neîncredere de luni, ar fi trebuit convocate alegeri interne pentru numirea unui nou lider al partidului, propulsat apoi automat șef de guvern, asta în contextul delicat al războiului din Ucraina și al inflației, care a atins cel mai ridicat nivel de patruzeci de ani încoace.
Pe continent, știrea victoriei lui Johnson e primită cu resemnare și fatalitate, ca un fenomen natural specific britanic și previzibil. Le Monde, în Franța, amintește că regulamentul parlamentului britanic nu permite introducerea unei alte moțiuni pentru un vot de neîncredere decât cel mai devreme peste un an de acum înainte, ceea ce îi garantează un oarecare răgaz lui Johnson.
Peste Atlantic, The Washington Post nu are însă nici o îndoială că Boris Johnson va trebui totuși să plece, întrebarea nemaifiind acum „dacă” ci „când”.
Marea Neagră — un câmp de mine plutitoare
Agenția Bloomberg preia informații din presa rusă de stat, care invocă un plan ruso-turc aparent în curs de aplicare pentru a uşura blocada principalului port de la Marea Neagră, Odesa. Navele turcești ar ajuta la deminarea apelor din largul orașului și ar garanta trecerea în siguranță pentru navele de marfă ucrainene care transportă cereale prin Bosfor și către porturile din Marea Mediterană. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov este așteptat miercuri la Ankara pentru discuții cu omologii săi turci.
Pe Twitter, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a avertizat că asta ar putea fi doar o manevră a Kremlinului în așteptarea unei adevărate invazii a portului Odesa. In ultimele săptămâni, politicieni și diplomați din țările baltice și din Polonia — țările care se tem cel mai mult de planurile Rusiei — au cerut de asemenea ca Occidentul să fie prudent înainte de a începe un dialog cu Vladimir Putin în legătură cu ușurarea condițiilor blocadei.
Dar prin alte părți guvernele sunt mai receptive la poziția Rusiei. Vineri, președintele senegalez Macky Sall, care este și președintele în funcțiune al Uniunii Africane, s-a întâlnit cu Putin în stațiunea Soci, la Marea Neagră. Acolo, Sall a deplâns modul în care țările africane, „deși sunt departe de teatrul de operațiuni, au ajuns victimele acestei crize la nivel economic”.
Occidentul e stânjenit de încăpățânarea Ucrainei
Toate astea deoarece războiul din Ucraina intră într-o nouă fază, consideră Martin Ehl, scriind în cotidianul ceh „Hospodarske Noviny”.
Potrivit acestui renumit analist, țările occidentale, confruntate cu realitatea geopolitică și doritoare să cruțe Rusia, devin din ce în ce mai reticente în a ajuta Ucraina în continuare.
Astfel, decanul de vârstă al geopoliticii, Henry Kissinger (99 de ani) a stârnit furia ucrainenilor și a aliaților acestora atunci când a „sfătuit” în urmă cu câteva zile guvernul ucrainean să cedeze o parte din teritoriu pentru o pace cu Rusia. Toți cei care trimit bani pentru a permite armatei ucrainene pentru a cumpăra arme și a-i ajuta pe refugiații ucraineni în speranța unei victorii finale pentru soldații ce luptă sub steagul albastru și galben și-au strigat indignarea până la cer la pomenirea acestei idei, care însă, scrie “Hospodarske Noviny”, nu face decât să reflecte oboseala și exasperarea occidentalilor.
Conchide cotidianul ceh: «Cinicul Kissinger își poate permite să trâmbițeze cu voce tare ceea ce majoritatea politicienilor occidentali își șoptesc reciproc în mod secret. Cum să le explicăm ucrainenilor, care suferă și se luptă, că de fapt ei sunt doar o piesă dintr-un puzzle geopolitic mult mai mare și că, prin urmare, liderii lor politici ar trebui să înceapă să-și modereze așteptările cu privire la evoluția viitoare a războiului și sfârșitul acestuia?»
