Oricît de străină sau îndepărtată ar părea tema, e greu să nu scrii despre alegerile încheiate săptămîna trecută în Marea Britanie. Alegeri de tot felul au loc în toată Europa și, cu toate, astea, ce s-a întîmplat în Marea Britanie e aparte și important. Nu e vorba de cine a cîștigat sau a pierdut alegerile. E vorba de o lume întreagă (politicieni, ziariști, experți) care s-a trezit, după vot, în fața unei realități pe care nimeni nu o bănuia înainte de alegeri.
Pe scurt, înainte de alegeri, toată lumea era convinsă că politica și societatea vor face exact ce au mai făcut: vor da, la alegeri, un rezultat clar și logic. După alegeri, aceeași lume a aflat că nimic din ce bănuia sau știa nu s-a confirmat și, poate, nici nu mai există. Totul a început ca o poveste simplă. Chiar prea simplă. Conservatorii, partidul de guvernare al Primului Ministru Theresa May, aveau un avantaj uriaș în sondaje. Între 20 și 25%. Conservatorii aveau de partea lor o experiență politică vastă și degajau imaginea unui partid sobru și eficient. În plus, Primul Ministru May făcea figură de lider matur, tocmai potrivit pentru negocierile pe tema retragerii Marii Britanii din UE care vor începe curînd, probabil pe 19 iunie. Conservatorii avea numai atuuri. Față de cine? Față de opoziția de stînga, socialistă a Partidului Laburist.
Aceleași sondaje spuneau că laburiștii sînt la pămînt din motive cît se poate de credibile. Liderul partidului, Jeremy Corbyn e un politican de linia a doua, cunoscut, criticat și ridiculizat, de mai bine de 30 de ani, pentru poziții radicale și, uneori, bizare. Corbyn e un marxist convins, partizan al impozitelor mari pe veniturile mari, dornic să naționalizeze serviciile publice și mereu prea aproape de mișcări teroriste ca IRA și Hamas. Echipa din jurul lui Corbyn e o problemă și mai mare. Majoritatea colegilor din imediata vecinătate a lui Corbyn sînt politicieni cu o educație sumară, radicali, predispuși la gafe în dezbaterile publice și, mai ales, lipsiți de experiență politică minimă. Firește, toate aceste lucruri sugerau că sondajele au dreptate și că Partidul Conservator va cîștiga clar iar Primul Ministru May își va întări masiv poziția. În fond, aproape tot ce se știa despre laburiști demonstra că partidul e foarte ne-englezesc prin stridență și amatorism.
Campania electorală a creeat, însă, o problemă. Primul Ministru May s-a arătat un lider și un politician incapabil să inspire și a degajat o imagine robotică. În plus, Theresa May a făcut cîteva „răsuciri-răzgîndiri” grave, pe teme de asistență socială și impozite. La fel de negativă, decizia Primului Ministru de a nu participa la dezbateri televizate nu avea cum să îi aducă popularitate. Dar chiar și așa, motivele care au determinat-o pe Theresa May să convoace alegerile păreau destul de întemeiate pentru a garanta victoria Conservatorilor, cu o majoritare lejeră. Rezultatele au fost complet neașteptate și rămîn în continuare greu de interpretat. Ele acceptă, la fel de bine, interpretări care se bat cap în cap. De altfel, discuțiile continuă fără o concluzie clară. Elementul cel mai spectaculos e, evident, rezultatul bun de Laburiști. Deși nici aici nu e clar ce trebuie înțeles.