În contextul în care statutul bisericilor generează dispute si polemici în mai multe tari ale Europei de est, ar fi util de văzut care este situația în unele țări ale Europei occidentale, in Germania, Franța sau Belgia, dar și în Rusia sau în țările majoritar ortodoxe din UE, care, în afară de România, sunt Bulgaria, Ciprul și Grecia.

O bună parte din preoţii ortodocşi din Republica Moldova sunt angajaţi fără contract, chiar dacă oficierea serviciilor religioase este meseria lor de bază, iar biserica – locul permanent de muncă. Deoarece nu contribuie la bugetul asigurărilor sociale, ajunşi la bătrâneţe, nu au pensie sau au o pensie minimă. Conform unei tradiții perpetuate în Biserica Ortodoxă, preotul în vârstă ajunge în grija celui nou-venit, care ar trebui să-i facă parte din donaţiile adunate de biserică. În ce măsură este respectată această tradiţie, ce prevede legislaţia şi ce spun reprezentanţii clerului vedeţi în reportajul realizat de Eugenia Creţu.

În foarte multe țări, cum se întâmplă de pildă în Statele Unite, cultele religioase nu plătesc impozite sau ajung să le evite prin manevre superficial umanitare. Asta a fost portița legală prin care s-a strecurat acea sectă fantasmagorică și nocivă, Scientologia, care în SUA a primit statutul de religie recunoscută, motiv pentru care a ajuns să-și spună Biserica de Scientologie și să nu plătească taxe și impozite.

Exemplul Greciei, unde ortodoxia este înscrisă în Constituție

În Grecia, biserica ortodoxă, cu uriașele ei proprietăți de terenuri și clădiri, este scutită de impozite. Grecia este țara în care biserica poate încheia afaceri cu armata, făcând schimburi de terenuri și revânzându-le și neplătind un sfanț sub formă de taxe. În afară de biserica ortodoxă, doar cluburile de fotbal amator și armatorii navali mai sunt în Grecia scutiți de impozite.

În Grecia, spre deosebire de România sau Moldova, ortodoxia e înscrisă în Constituție. Chiar și așa, biserica ortodoxă greacă ar trebui teoretic să plătească taxe și impozite, cel puțin pe unele terenuri și bunuri imobiliare, doar că veniturile bisericii plutesc, ca și în România, într-o ceață totală, fără contabilitate reală, iar în privința terenurilor posedate nu există un cadastru fiabil.

Situația le convine atât politicienilor, cât și autorităților religioase, deoarece nimeni nu vrea să-și urce biserica în spate. Constituția greacă e scrisă „în numele Sfintei Treimi", iar biserica este al doilea proprietar de terenuri din Grecia, după stat, cu o suprafață estimată la peste 130 mii de hectare. Biserica dispune chiar de un membru în comitetul director al Băncii Naționale, în persoana episcopului de Ioannina.

Constituția Greciei: „În numele Sfintei Treimi”

În Grecia, ortodoxia este înscrisă în constituție ca „religie predominantă” (επικρατούσα θρησκεία), iar constituția însăși începe cu formula: „În numele Sfintei Treimi”. În primul paragraf al aceluiași articol, Constituția reglementează relațiile ecleziastice dintre „Biserica Ortodoxă Greacă, condusă de Domnul nostru Iisus Hristos” și „Marea Biserică din Constantinopol”, în vreme ce al treilea paragraf al aceluiași articol interzice traducerea Bibliei fără aprobarea Bisericii Ortodoxe.

Pe deasupra, salariile și pensiile clericilor ortodocși sunt plătite de stat la rate comparabile cu cele ale profesorilor. Toți elevii greci din școlile primare și gimnaziale din Grecia urmează o instruire creștin-ortodoxă, deși există un sistem de scutiri pentru elevii care nu doresc să frecventeze cursul de religie, atâta timp cât scutirea este solicitată de ambii părinți. Apoi, abia sub presiunea Uniunii Europene, Atena a fost nevoită să renunțe la menționarea obligatorie a religiei pe cărțile de identitate.

Statutul muntelui Athos

La faptul că biserica greacă nu plătește niciun fel de impozit și este angajată în felurite afaceri comerciale și cu terenuri, precum și în turism, mai trebuie adăugat și statutul particular, de autonomie, al Muntelui Athos

De la început, Biserica greacă s-a folosit de Constituție pentru a-și strecura privilegiile în fundațiile legii. Astfel, nu doar că neplata impozitelor este înscrisă în Constituția Greciei, dar și Statutul Muntelui Athos, unde românii nu dispun de o mănăstire, ci doar de două schituri este menționat în Constituție ca fiind de neschimbat.

Grecia este un exemplu despre cum Constituția poate servi drept argument pentru a menține o situație teoretic inacceptabilă, in care o țară a Uniunii europene o poate nedreptăți pe o alta. Un exemplu este astfel statutul mânăstirilor ortodoxe de la Muntele Athos, teritoriu autonom. In urma unei injustiții istorice, românilor nu li s-a recunoscut dreptul de a avea o mănăstire în Athos.

După Primul Război Mondial, atunci când tânărul stat grec încă își definea identitatea, statutul Sfântului Munte a fost introdus în Constituția greacă din 1926. Dintre zecile de așezăminte care funcționau in Athos de veacuri, doar 20 au fost reținute ca având rangul de „mânăstire”. Dintre acele 20, 17 sunt așezăminte grecești, una este o mânăstire sârbească, una bulgărească și una rusească. Statutul muntelui Athos fiind însă introdus in Constituția greaca, iar Constituția neputând fi modificata decât printr-un referendum național, al cărui rezultat e previzibil, Greciei îi este ușor sa blocheze revendicările romanilor, spunând, pur si simplu: așa scrie în Constituție, iar aceasta nu se poate modifica.

Bulgaria: salarii plătite o vreme în lumânări

Biserica bulgară are o istorie mult mai complicată decât cea a bisericii ortodoxe române, deoarece a fost începând din sec. XIX și până la venirea puterii comuniste în 1944, împărțită între biserica din tânărul stat bulgar și parohiile slave rămase în Imperiul Otoman.

În timpul comunismului, biserica bulgară a fost trecută în sarcina Ministerului Afacerilor Sociale. Într-o primă etapă, începând din 1948, statul comunist bulgar a tăiat toate privilegiile bisericii, ba chiar a suprimat și salariile preoților, pentru a obține din partea ierarhiei îndepărtarea figurilor ostile puterii comuniste.

Ulterior, statul și-a asumat plata salariilor clerului, situație care durează până astăzi. În anii 1990, restituirea proprietăților a dus și la lupte interne în biserica bulgară, deoarece se creaseră două sinoade rivale, fiecare sprijinind o altă față bisericească drept patriarh și care își disputau proprietățile restituite. Criza economică din primele două decenii de după comunism a dus însă la o foarte lentă ameliorare a statutului preoților. O vreme, ei și-au primit chiar salariile sub formă de lumânări, pe care apoi trebuiau să le vândă în biserică. Abia în 2008, noul Statut al Bisericii a fixat și baremele salariale, dar fără a garanta asigurare medicală și pensie.

Situația a fost în cele din urmă reglementată abia în 2018, când s-a decis că biserica bulgară va primi din partea statului subsidii anuale cu un plafon de 15 milioane leva (7,5 milioane euro) pentru a acoperi salariile si contribuțiile sociale ale preoților.

Sfântul Sinod al bisericii ortodoxe autocefale naționale a colaborat întotdeauna cu toate guvernele succesive de după intrarea Bulgariei în UE simultan cu România, în 2007, pentru a obține fonduri UE destinate renovării bisericilor istorice.

Rusia: biserica – o franciză BMW

În Rusia, biserica ortodoxă are un statut cu totul privilegiat, deasupra celorlalte culte recunoscute oficial, care sunt islamul (în special în Tatarstan și Cecenia, sau, mai precis, în întreg Caucazul de Nord), catolicismul, budismul și religia mozaică (iudaismul). După ce și-a recuperat, din 1991 încoace, mare parte din vechile proprietăți, de cele mai multe ori cu complicitatea sau acordul tacit al autorităților locale, biserica ortodoxă rusă și-a creat și propriul său sistem bancar.

O evaluare completă a finanțelor patriarhiei ruse a fost oferită în 2020, din punctul de vedere al clerului, de către Serghei Ceapnin (Sergei Chapnin), fostul redactor șef al revistei patriarhiei. Veniturile bisericii ortodoxe ruse provin majoritar din activități comerciale (55%), iar restul din ceea ce este numit vag „donații”.

Patriarhia Moscovei posedă și o fabrică, Sofrino, care produce icoanele și lumânările folosite obligatoriu în întreaga Federație, dar patriarhia mai posedă și hoteluri în Moscova, precum și compania care importă automobile BMW.

(Situația islamului, mai ales în Rusia, dar și în mai multe țări ale Balcanilor, e diferită de cea a creștinismului și am tratat-o aparte, atunci când am prezentat, cu exemple filmate, situația Sufismului în Cecenia și aici, despre islamul din republicile fostei Iugoslavii, în: Sufismul în Balcani.)

Finanțarea cultelor în Europa occidentală

În același timp, deși situația privilegiată cea mai scandaloasă pentru atei și fidelii altor religii rămâne cea din țările ortodoxe, în unele țări catolice situația e similară.

Așa se întâmplă, de pildă, cu biserica catolică în Italia. În Italia, unde funcționează un Concordat încă din vremea lui Mussolini, privilegiile Vaticanului sunt din ce în ce mai contestate.

Biserica beneficiază astfel de o reducere de 50% a impozitului pe venit, deoarece se consideră că ea este echivalentul unei asociații cu scop caritativ.

În Italia, biserica nu plătește, astfel, impozit pe proprietate, taxa pe bunuri imobile. Teoretic, imobilele bisericii nu pot fi folosite în scopuri comerciale, dar cum au subliniat-o în nenumărate rânduri adversarii bisericii, se întâmplă ca simpla prezență a unei capele într-un hotel să ducă la scutirea acestuia de impozite.

De asemenea, Vaticanul nu achită taxe vamale pe produsele importate, iar italienii care lucrează pentru companii cu sediul în Vatican nu plătesc impozit pe venit.

In Germania, orice salariat plătește un impozit religios (Kirchensteuer). In caz de refuz sau de ateism declarat, cetățeanul trebuie sa meargă la tribunalul administrativ și să ceară să "iasă" din biserică, să fie scos din registrele parohiei. Începând din acel moment, el nu mai este, teoretic, binevenit la locul de cult altfel decât ca turist; nu mai poate beneficia de "prestațiile" religioase: botez, căsătorie la biserica sau slujba de îngropare. La fel, copiii celui "ieșit" din religie nu pot fi înscriși in vreuna din creșele sau grădinițele din circuitul religios.

Principiul impozitului religios generalizat datează din 1905.

Fiscul german estimează ca acel Kirchensteuer, impozitul religios, care in funcție de land este de 8% sau 9%, aduce bisericii catolice si cultelor protestante 11 miliarde de euro pe an. Această mană financiară este însă in declin, din pricina crizei demografice, dar chiar si așa ea este uriașă si a rămas constantă, in ciuda pandemiei sau a scandalurilor repetate de pedofilie din biserica catolică.

In fiecare Land german, fiscul regional colectează impozitul, care este apoi distribuit cultelor, după ce fiscul a prelevat un procent pentru munca funcționarilor si a contabililor.

Această practică întâmpină, însă, o mare rezistenţă în Germania de Est, în landurile foste comuniste şi, în principiu, protestante, unde, după reunificare, populaţia încă nu s-a obişnuit cu acest regim de religiozitate fiscală unde tu trebuie să plătești un procent din venitul net pentru funcționarea cultului.

Cu totul, tot fiscul federal a calculat ca 57% din germani plătesc acest impozit, i fiind așadar fie catolici fie protestanți. Asta cu toate ca doar 10% din catolici (circa 2,2 milioane) si doar 3% din protestanți (mai puțin de un milion) merg duminica la slujba, la lăcașul de cult. Cu toate astea, numeroși atei care sunt încă nominal catolici sau protestanți declara ca plătesc impozitul de buna voie, pentru întreținerea bisericilor si a altor locuri culturale. Desigur, impozitele servesc in primul rând la plata salariilor preoților si pastorilor, salarii care sunt de nivelul celor ale oricăror funcționari ai statului.

În Germania, așadar, nu doar că bisericile și cultele se bucură de uriașe facilități fiscale, dar fiecare cetățean care aparține de unul din cultele recunoscute trebuie să plătească o taxă, calculată lunar sau anual, în funcție de legislația fiecărui land german.

In schimb, Franța are un sistem exact opus celui al Germaniei. Exact in anul in care Germania stabilea prin lege impozitul religios, in 1905, Franța separa cu totul biserica de stat si interzicea chiar finanțarea religiilor din banii publici. Prelungire a unei mentalități care datează d la Revoluția din 1789, in Franța cultele sunt obligate sa se finanțeze singure, supuse legilor fiscale ca orice alt tip de asociație privată. Dar - cu o excepție notabilă: Alsacia. Atunci când Alsacia a trecut de la Germania la Franța, una din condițiile esențiale a fost păstrarea, in regiune, a regimului anterior, cel german, prin care salariul preoților e plătit de stat, care întreține si renovează, de asemenea, lăcașurile de cult.

Cum textele nu menționează in mod specific religia creștină, asta a făcut ca astăzi, in Alsacia, cultul musulman se bucură de aceleași privilegii ca si creștinismul sau cultul mozaic, iar renovarea unei moschei pe banii contribuabililor a declanșat anul acesta o controversă națională în Franța.

In Belgia, statul este separat de biserică, precum în Franța, dar cu toate astea finanțează funcționarea cultelor.

Statul finanțează, prin intermediul ministerului Justiției, șapte structuri religioase și morale: catolicismul, islamul, protestantismul, anglicanismul, cultul mozaic, ortodoxia și... structurile laice organizate. Da, in Belgia laicitatea militanta este finanțată de stat alături de structurile religioase. Belgia este de altfel singurul stat din lume care finanțează structurile laice așa cum o face si cu cele religioase. Exista de altfel un Conciliu central laic, cu salariile plătite de stat, la fel cum exista un Executiv al musulmanilor din Belgia. Desigur, toți preoții, imamii, pastorii si consilierii de morala laica primesc nu doar salarii, ci si pensii de la stat.

Cu totul, statul belgian plătește 250 de milioane euro pe an pentru a finanța aceste religii, in primul rând salariile. Întreținerea locurilor de cult, mai ales cele care țin de patrimoniu, le revine regiunilor si autorităților locale. Aceasta desacralizare a cultelor si a funcției preoțești, care se însoțește de faptul că populația Belgiei este una dintre cele mai puțin religioase de pe planeta, mai puțin chiar si decât în Franța, explică de ce in Belgia atât de multe biserici sunt pur si simplu de vânzare.

Biserici de stat

În Occident, numai în Franţa biserica este total separată de stat. În foarte multe ţări ale Europei Occidentale există biserici naţionale, al căror rol e înscris în Constituţie. În Grecia e religia ortodoxă, în țările scandinave – luteranismul, în toate ţările mici – Monaco, Lichtenstein, San Marino şi Malta – religia de stat e catolicismul.

Şi chiar şi în Marea Britanie religia oficială este anglicanismul, întrucât capul Bisericii Anglicane este suveranul. Și în Marea Britanie, veniturile Bisericii Anglicane sunt uriașe, iar biserica, al cărei șef e Regina, este cel mai mare proprietar de păduri din regat, posedând printre altele chiar și celebrul Hyde Park din centrul Londrei.

Tot aşa, în ţările scandinave, regele şi cel puţin jumătate din membrii guvernului sunt, în mod automat şi obligatoriu, membri ai bisericii luterane. În majoritatea celorlalte ţări ale Europei Occidentale există un concordat între stat şi biserica catolică, iar în majoritatea landurilor din Germania şi în Austria predarea religiei în şcoli e obligatorie.

În țările cu concordat cu Vaticanul există chiar, ca în cazul Germaniei, un impozit ecleziastic, pe care îl plătesc toţi cei care se declară a aparţine unei religii recunoscute de stat.

În Austria, Biserica Catolică încasează automat 1,1% din veniturile fidelilor înregistrați. Taxa a fost introdusă de Hitler în 1939 pentru a garanta independența financiară a bisericii și a fost păstrată după război. Hitler se inspirase din legislația germană, unde respectiva taxă datează încă de la Constituția de la Weimar.

Croația are la rândul ei un acord special cu Vaticanul prin care Biserica Catolică este finanțată de la bugetul statului.

În general, totul depinde de perspectivă și de punctul de vedere în care se plasează scepticul, ateul sau agnosticul. Partizanii bisericilor susțin cu înfocare că acestea sunt organizații caritabile și că deci merită să fie sprijinite fiscal, pe când adversarii lor se străduie să demonstreze că latura caritabilă e superficială și constituie doar un paravan pentru a menține avantajele fiscale.

În sfârșit, în România, mai apropiată, teoretic, de modelul francez, Constituția spune: “Cultele religioase sunt autonome față de stat”. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul cultelor zice:

-- “(1) In Romania nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasa sau ideologie atee;

-- (2) Cultele sunt egale in fata legii si a autorităților publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova si nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări fata de vreun cult”.