Presa de la Chișinău a scris vineri seara că unul dintre copiii deputatului neafiliat Vasile Bolea, membru al blocului „Victoria”, a sunat la 112, spunând că mama lui este agresată de tata. În seara incidentului, pe unele canale de telegram, rețele sociale și în surse media au fost publicate imagini video de la intervenția forțelor de ordine în casa parlamentarului, în care apăreau și copiii acestuia.
Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a solicitat o anchetă de serviciu pentru polițiștii „responsabili de mediatizarea imaginilor în care este prezent copilul și mama acestuia” și spune că va sesiza și consiliul de presă în raport cu instituțiile media care au difuzat imaginile.
El îndeamnă să fie șterse imaginile, pentru că „ele pot revictimiza” și pot traumatiza suplimentar copilul.
După intervenția de vineri seara, poliția a emis pe numele deputatului un ordin de restricție de urgență pentru 10 zile, a mai spus avocatul copilului, Vasile Coroi. Și autoritatea tutelară s-a autosesizat.
Soția deputatului Bolea a negat, însă, la o zi după incident, printr-o postare pe rețelele sociale, că soțul ei ar fi agresat-o și spune că nu a solicitat un ordin de protecție.
Ea susține că a cerut poliției închiderea cazului, pentru că „apelul [la 112] a fost efectuat din greșeală de copilul nostru”.
Deputatul Vasile Bolea, cunoscut drept un susținător al familiei tradiționale, nu a comentat încă acuzațiile care i se aduc și nici nu a răspuns la solicitările făcute de mai mulți jurnaliști.
Cazul a iscat numeroase reacții din partea activiștilor civici, dar și a unor deputați din parlament.
Vicepreședinta legislativului, Doina Gherman, a solicitat autorităților să investigheze cazul „rapid, corect și transparent”.
Ea a spus că „mii de femei din R. Moldova sunt abuzate în propria casă” și că de cele mai multe ori nu își reclamă agresorul.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te