Linkuri accesibilitate

Forțele aeriene ucrainene revendică distrugerea unei nave rusești în Crimeea; Moscova confirmă un atac cu rachete


Nava-amfibie de debarcare Novocerkassk (foto arhivă: Serghei Sevastianov/TASS)
Nava-amfibie de debarcare Novocerkassk (foto arhivă: Serghei Sevastianov/TASS)

Un atac aerian ucrainean a lovit în primele ore ale zilei de marți orașul portuar Feodosiia din peninsula Crimeea, ocupată de Rusia la Marea Neagră.

Armata ucraineană a anunțat într-o postare pe Telegram pe 26 decembrie că unități de aviație tactică au tras rachete de croazieră în portul Feodosia, în partea de est a peninsulei din Marea Neagră, în jurul orei locale 3:30, lovind nava Novocerkassk.

Oficiali ruși și martori oculari au confirmat o serie de explozii în port. Ministerul rus al Apărării a confirmat că nava Novocerkassk a fost avariată de o rachetă ucraineană, dar nu a oferit alte informații.

Fotografii și videoclipuri neverificate au arătat mingi de foc urcând pe cerul nopții, însoțite de o undă de șoc uriașă. În alte fotografii se pot vedea ferestrele deteriorate ale vitrinelor magazinelor din apropierea portului.

Dacă se confirmă, distrugerea navei Novocerkassk ar fi cea mai recentă lovitură pentru flota rusă din Marea Neagră, forțată să își reducă unele dintre operațiunile sale în Crimeea și în jurul acesteia după o serie de lovituri cu rachete și drone maritime.

În septembrie, Ucraina a folosit rachete de croazieră furnizate de Marea Britanie pentru a lovi o altă navă de debarcare rusă și un submarin care se afla în reparații într-un doc uscat din apropierea Sevastopolului, port important din partea de vest a peninsulei. Se crede că ambele nave au fost grav avariate, la fel ca și docul uscat.

Această operațiuni alături de un alt atac cu rachete asupra unei clădiri a sediului central al marinei din Marea Neagră, a forțat flota rusă să își retragă multe dintre nave, pentru a se adăposti în porturi mai îndepărtate.

Nava amiral a Marinei ruse din Marea Neagră, Moskva, s-a scufundat în aprilie 2022, după ce a fost lovită de o rachetă anti-navă ucraineană, ucigând un număr încă necunoscut de marinari. Pierderea navei a fost o victorie majoră pentru Ucraina, care pierduse controlul asupra unei mari părți din coasta Mării Negre pe parcursul invaziei rusești.

A cucerit armata rusă Mariinka?

Pe de altă parte, armata rusă pretinde că a capturat orașul Mariinka din estul țării ceea ce ar putea deschide un nou coridor pentru o ofensivă în regiunea Donețk. Ministrul apărării, Serghei Șoigu, a fost prezent într-o întâlnire televizată pe 25 decembrie, vorbindu-i lui Vladimir Putin despre presupusa capturare a orașului.

Cu toate acestea, Kievul a contestat afirmația, spunând că trupele sale au respins trei „atacuri nereușite” în apropierea localității care acum este în ruină și aproape părăsită. Dacă afirmațiile Rusiei cu privire la cucerirea orașului se confirmă, aceasta ar fi una dintre cele mai semnificative câștiguri ale Moscovei pe câmpul de luptă din luna mai.

Luptele au avut loc chiar pe 25 decembrie, când ucrainenii sărbătorea pentru prima dată Crăciunul conform calendarului gregorian. Președintele Volodimir Zelenski a semnat în iulie o lege care decidea noua dată a sărbătorii ca o modalitate de a „abandona patrimoniul rusesc” în urma invaziei Moscovei din februarie 2022.

Schimbarea îi aliniază pe credincioșii ortodocși din Ucraina cu catolicii din țară, care au o prezență mult mai mică în viața spirituală a țării în comparație cu creștinii ortodocși.

De asemenea, la 25 decembrie, Ucraina a anunțat că a primit o finanțare de 1,34 miliarde de dolari, în mare parte prin Banca Mondială - fonduri care vor fi folosite parțial pentru a compensa programele sociale pentru banii direcționați către securitate și apărare.

XS
SM
MD
LG