Linkuri accesibilitate

Autoritățile din Minsk interzic manifestațiile opoziției de Ziua Libertății


Vitrina reprezentanței permanente a Lituaniei la Uniunea Europeană, Bruxelles. Prizonierul politic Ihar Losik, colaborator Europa Liberă în Belarus
Vitrina reprezentanței permanente a Lituaniei la Uniunea Europeană, Bruxelles. Prizonierul politic Ihar Losik, colaborator Europa Liberă în Belarus

Comitetul executiv al orașului Minsk a interzis oficial marți, 23 martie, organizarea unei demonstrații și a unui miting în oraș pe 25 martie, a declarat Frontul Popular din Belarus într-o declarație pe pagina sa de web. Opoziția din Belarus și cetățenii cu vederi patriotice marchează la 25 martie Ziua Libertății. (MT)

Autoritățile din Minsk interzic manifestațiile opoziției de Ziua Libertății
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00
Link direct

Frontul Popular din Belarus a spus că motivul invocat de autoritățile din Minsk pentru interzicerea sau neautorizarea marșului și mitingului din 25 martie, de Ziua Libertății, este absența unei înțelegeri între organizatori și poliție privind securitatea manifestării.

Au fost invocate de asemenea temeri privind nerespectarea regulilor pandemice, la manifestare.

Ziua Libertății este o sărbătoare neoficială în Belarus, dedicată declarației de independență a Belarusului, proclamat Republică Democrată la acea dată în 1918. Opoziția organizează în mod tradițional manifestări în această zi la Minsk, în amintirea „republicii” care nu a supraviețuit nici un an și pe care unii istorici o consideră mai degrabă o tentativă de statalitate, decât un stat.

Chiar înainte de interzicerea oficială a manifestării, președintele Comitetului Securității Statului din Belarus a spus că serviciile de informații știu că se pregătesc „acțiuni de destabilizare” a statului în perioada 25-27 martie.

Tot marți, șeful departamentului din Minsk al Comitetului Investigativ din Belarus, Serghei Pasko, a spus că mișcări „anarhiste” din Ucraina și Rusia ar fi fost implicate în „dezordinile în masă” din Belarus.

Pasko a mai spus că o atenție deosebită li se acordă bloggerilor care ar incita la violență.

Declarația a venit în vreme ce pe plan internațional s-au înmulțit apelurile la eliberarea lui Ihar Losik.

Ihar Losik
Ihar Losik

Viktorija Cmilyte-Nielsen, președinta parlamentului Lituaniei, a declarat luni la o conferință despre Belarus ținută la Vilnius luni că Seimas-ul lituanian și ea personal se alătură inițiativei „Politicieni Pentru Libertate” și va face tot posibilul pentru a obține eliberarea jurnalistului Ihar Losik.

Cmilyte-Nielsen a amintit că țara sa a fost prima care nu a recunoscut rezultatul oficial al alegerilor ținute în Belarus în august anul trecut.

Ihar Losik, colaborator al postului de radio Europa Liberă/Libertatea, a fost arestat în iunie 2020, sub acuzații că prin canalul său de Telegram ar fi incitat la „subminarea ordinii publice”. În decembrie i s-au adus acuzații suplimentare.

Organizații internaționale pentru drepturile omului îl consideră deja pe Losik drept deținut politic.

El a făcut de mai multe ori greva foamei în închisoare, cel mai recent luna aceasta.

La 15 martie, Comisia americană bipartită pentru Drepturile Omului din Camera Reprezentanților a cerut autorităților din Belarus să-l elibereze imediat din închisoare Ihar Losik.

„Suntem profund îngrijorați de decizia autorităților din Belarus de a formula noi acuzații împotriva lui Losik, după ce îl țin deja în detenție de nouă luni, departe de tânăra sa familie”, se arată într-o declarație de presă comună a co-președinților Comisiei pentru Drepturile Omului, care poartă numele senatorului Tom Lantos.

Între timp miercuri, Procuratura Generală de la Minsk a anunțat că aproape 90 de persoane au fost condamnate pentru organizarea și participarea la „dezordini în masă” în R. Belarus. Autoritățile au dezmințit de asemenea ca fake știrea care circulă pe rețele, că o mie de polițiști din Belarus și-ar fi dat demisia de la alegerile prezidențiale controversate din vara anului 2020, urmate de mari proteste de stradă.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG