Arderea publică a cărţilor de către studenţi nazişti din Berlin a avut loc în seara zilei de miercuri, 10 mai 1933. Din cauza aceasta ziarele au relatat despre cele întâmplate abia, vineri, 11 mai.
Mai multe ziare centrale din Bucureşti au ignorat autodafeul sau au amintit despre cele întâmplate în scurte ştiri sau în propoziţii secundare, introduse în articole în care se vorbea despre politica lui Hitler. Astfel, ziarul ţărănist Patria (din 13 mai) se concentra asupra politicii „Guvernului şi mişcările hitleriste din ţară”, avertizând asupra procesului de radicalizare a legionarilor, fără a tematiza barbaria din cel de-al III-lea Reich. Universul (din 13 şi 14 mai) al lui Stelian Popescu a informat cititorii despre „manifestaţii anti-hitleriste din străinătate”, evitând însă să pătrundă în miezul problemei. Fără să schiţeze vreun gest de distanţare, Universul scria că în Germania „s-au ars movile de cărţi” „demoralizatoare, cu tendinţe antinaţionale”. Este citat şi „d. Goebbels” care „a relevat faptul că revoluţia din 1933 pune capăt perioadei intelectualismului evreesc exasperat.”
Curentul lui Pamfil Şeicariu a publicat pe 13 mai o scurtă ştire sub titlul „Arderea cărţilor socotite dăunătoare”, în care, în final, se vorbeşte despre „murdăriile intelectuale” aruncate în flăcări şi despre „responsabilitatea” asumată a studenţilor „de a deschide căile adevăratului spirit german.”
Dacă ziare ca Viitorul, Dreptatea, Universul sau Curentul au dat dovadă de o vizibilă reţinere în a comenta arderea cărţilor, Adevărul, Lupta sau Dimineaţa au tematizat pe larg cele întâmplate, condamnând, în acelaşi timp, acţiunea barbară a naziştilor.
În ediţia sa de vineri, 12 mai 1933, Adevărul a publicat două materiale întitulate: „Biblia şi evanghelia pe rug” şi „Pregătirea rugului pentru literatura nehitleristă”. Cotidianul descrie şi comentează, pe larg, „delirul colectiv” al celor care pretind că „luptă împotriva spiritului negerman“ şi care au pus la cale o „manifestaţie medievală”.
Pe 15 mai, Adevărul revine asupra subiectului, publicând pe prima pagină o caricatură, înfăţişând arderea cărţilor, însoţită de cuvântul german „Kultur”. În aceeaşi ediţie se anunţă că la „Congresul internaţional al PEN-Clubului” autodafeul a fost condamnat şi că „secţia română ia atitudine contra persecuţiilor din Germania“. Deoarece din conducerea secţiei române au făcut parte persoane cunoscute pentru simpatiile lor pro-germane şi pro-naziste ca antisemitul Ion Sân-Giorgiu (preşedinte era, în 1933, Victor Eftimiu), s-a hotărât ca scriitorii români să evite totuşi o condamnare fermă a întâmplărilor din Germania. Într-o scrisoarea care urma să fie trimisă centralei PEN din Londra, secţia română a decis să recurgă la o formulare generală care nu implică pe nimeni, arătându-se doar că PEN-Clubul român „protestează împotriva intoleranţei”.
Fotografii ale autorilor „proscrişi” de „hitlerismul german” (Ludwig Thoma, Bernhard Kellermann, Alfred Döblin şi Georg Kaiser) a publicat ziarul Lupta (din 16 şi 18 mai), amintind că este vorba despre „cunoscuţi scriitori germani ale căror opere au fost arse, la Berlin, pe rugul ridicat de inchiziţia culturală naţional-socialistă în piaţa Operei.”
Reflectarea autodafeului în presa de limbă germană din România
Ziarele minorităţii germane din România, din Sibiu, Timişoara şi Cernăuţi nu au ocolit subiectul, prezentând arderea cărţilor în conformitate cu linia propagandistică a naziştilor. Sub titlul „Arderea unor cărţi proaste” („Verbrennung schlechter Bücher”) Siebenbürgisch-deutsches Tageblatt (din 12 mai) susţinea că „o grămadă de literatură nocivă a fost incendiată într-un cadru festiv”. Ziarul a reluat subiectul (pe 13 mai) într-un articol intitulat „Arderea scrierilor negermane”. Acest text este impregnat de limbajul propagandei naziste, contribuind la răspândirea doctrinei hitleriste în rândurile minorităţii. Fără a-şi ascunde simpatiile naziste, ziarele Banater Deutsche Zeitung, din Timişoara, şi Tschernowitzer deutsche Tagespost, din Cernăuţi, s-au concentrat asupra reflectării pozitive a politicii lui Hitler, recurgând la clişee rasist-antisemite, introduse sistematic în materialele tipărite.
Ziarul timişorean a publicat pe 16 mai şi fotografii din Berlin, explicând că au fost arse 20.000 de cărţi din cauza conţinutului lor politic. În aceeaşi ediţie, cotidianul polemizează împotriva ziarelor bucureştene Dimineaţa şi Adevărul, acuzându-le de „defăimarea germanităţii”. Ziarul independent german Arader Zeitung, care avea o atitudine mai degrabă neutru faţă de nazism, a preferat doar să amintească de autodafeu fără a face uz de limbajul propagandistic al celorlalte ziare minoritare germane.
Ziarul minoritarilor evrei de limbă germană din Cernăuţi Cezernowitzer Morgenblatt (din 16 mai) a publicat pe prima pagină un set de ştiri sub titlul „Hitler – pericol de război mondial”.
În aceeaşi ediţie, ziarul mai publică articole despre incidentele violente de la Universitate când studenţi români, extremişti de dreapta, i-au atacat pe cei evrei. Totodată, ziarul aminteşte de incidente antisemite similare în mai multe oraşe europene. La Viena, de exemplu, batalioane paramilitare pro-naziste (din Heimwehr) au provocat ciocniri violente, atacând cetăţeni evrei.
Cărţile unor autori din România recomandate de propaganda nazistă
După epurarea cărţilor neavenite din biblioteci, regimul de la Berlin a întocmit liste prin care se recomandau operele unor autori care trebuiau promovaţi. Pe aceste liste se aflau, şi scriitori germani din România, ca de exemplu, Adolf Meschendörfer (1877-1963) din Braşov, distins în 1936 cu titlul de doctor honoros causa iar în anul 1937 cu medalia Goethe, Heinrich Zillich (1898-1988) şi Erwin Wittstock (1899-1962). În anii următori, listele au fost extinse şi cuprindeau şi alţi autori germani din România (Karl von Möller, Erwin Neustädter) care în opinia regimului nazist trebuiau încurajaţi. (cf. “O reconsiderare nejustificată”, RFE, 25.1. 2017.)
Gardiştii imită modelul nazist
Actele de piromanie ale naziştilor din mai 1933 au fost imitate mai târziu şi de cuziştii şi legionarii români, care au improvizat ruguri similare, pentru a da pradă flăcărilor operele unui Arghezi sau Sadoveanu, acuzaţi de pornografie respectiv de antiromânism.
