Asta-i meseria mea: Vadim Bulov, clovn
În viața „civilă”, i se spune Vadim Bulov. Pe scenă – Baton. Are 60 de ani și este clovn încă de tânăr. A călătorit mult cu circul, dar de 25 de ani își avea baza la Dnipro, în Ucraina. Din prima zi a războiului, a revenit la Chișinău, unde a copilărit, și unde avea semnat un contract de muncă la circ. După încheierea stagiunii, pe 8 ianuarie, vrea să revină în Ucraina. Are două nasuri de clovn, dar îl preferă pe cel mai mic. Își vede misiunea în a-i face nu doar pe copiii, ci și pe adulții care vin la circ să râdă: „Când părintele își aduce copilul la circ și văd că râde și el înseamnă că am făcut ce trebuie: omul a reușit să călătorească în timp, în copilărie”.