Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Maximele zilei vor fi cuprinse astăzi între -4 grade de pildă la Briceni sau Soroca, și +1 grad în sud, la Cahul sau Ceadâr-Lunga. La Chișinău se anunță o maximă de -1 grad. Nu se anunță precipitații semnificative, iar cerul va fi variabil. Peste noapte se anunță din nou temperaturi negative mai ales în jumătatea nordică a țării, unde mercurul termometrelor poate coborî la -6. Meteorologii avertizează asupra vântului puternic în zilele de marți și miercuri și răcirii accentuate a vremii joi și vineri.

Din agenda zilei (IPN):

Viceprim-ministrul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, susține o conferință de presă referitor la situația pe piața gazelor naturale în Republica Moldova, după ce s-a confirmat că gazele cumpărate de la ruși s-au scumpit considerabil luna aceasta;

Are loc inaugurarea celor trei pasaje subterane din cartierul Telecentru al capitalei, după finalizarea lucrărilor de reabilitare;

Agenția Națională pentru Sănătate Publică desfășoară o conferință de presă privind situația epidemiologică prin COVID-19 și procesul de vaccinare în Republica Moldova.

Din evenimentele externe (AFP):

În China, la Wuhan, se marchează fără mare bucurie împlinirea a doi ani de la descoperirea primului caz de COVID-19;

Noul premier ceh Petr Fiala face prima vizită în străinătate, în mod tradițional în Slovacia;

În Elveția Forumul Economic Anual dă publicității un raport al riscurilor globale;

La Toronto se marchează un secol de la administrarea primei injecții cu insulină unui pacient cu diabet;

La Washington Banca Mondială dă publicității raportul anual Perspective Economice Globale;

Tot astăzi se împlinesc 20 de ani de când primii deținuți suspectați de terorism au fost aduși la controversata închisoare specială de la Guantanamo.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG