Meteorologii prognozează ploi cu averse și descărcări electrice în zona de nord și centrul țării. Aici, valorile termice ating 25 și respectiv 28 de grade. În sud, e vreme frumoasă, fără precipitații cu o maximă de 30 de grade.
Să răsfoim acum agenda internă a zilei:
La Chișinău, are loc briefing-ul zilnic al ministerului sănătății pentru actualizarea bilanțului epidemiei de COVID-19.
Are loc ședința Consiliului Superior al Magistraturii.
Se întrunește în ședință Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Institutul pentru Politici și Reforme Europene organizează o dezbatere despre impactul crizei de coronavirus asupra veniturilor migranților moldoveni.
Câteva repere din agenda internațională:
În Camera Reprezentanților de la Washington, au loc audieri pe marginea elaborării vaccinului anti-coronavirus, la care participă reprezentanții mai multor companii farmaceutice americane.
În Belgia, este adus un omagiu oficial personalului din prima line a luptei cu pandemia de coronavirus.
La Bruxelles, încep convorbiri informale prin videoconferință miniștrii europeni ai cercetării.
Rusia găzduiește, la St. Petersburg, reuniuni al Organizației pentru Cooperare de Shanghai și asociației economiilor în dezvoltare, BRICS.
La Centrul spațial Kennedy, din Florida, este marcată împlinirea a nouă ani de la încheierea programului NASA al navetelor spațiale.