Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Câteva repere din agenda zilei prezentată de agenția IPN:

La Chișinău, are loc ședința Comisiei Electorale Centrale.

Se întrunește în ședință Consiliului Superior al Magistraturii.

Asociația Sociologilor și Demografilor dă publicității rezultatele unui nou sondaj de opinie.

Câteva repere din agenda internațională prezentate de agenția Reuters.

În Cipru, are loc summit-ul țărilor sudice ale Uniunii Europene, la care mai participă, pe lângă liderul cipriot, cei ai Greciei, Maltei, Italiei, Franței, Spaniei și Portugaliei. Pe agendă – imigrația.

La Paris, are loc o conferință de tehnologii financiare la care participă și șefa Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde.

La Moscova, efectuează o vizită ministrul de externe al Irakului, Mohammed Ali Al-Hakim.

Bulgaria găzduiește o reuniune pe margine eforturilor sale de a se alătura zonei euro.

Ministrul de Externe la Georgiei, Davit Zalikaliani, își încheie o vizită de două zile la Madrid.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG