Europa Liberă în direct
14 februarie 2008
Moderator: Lucian Ștefănescu.
Eu și câinele meu, Securitatea (53)
Pus în fața probelor clare că a colaborat cu Securitatea, de actele făcute publice de CNSAS și de dovezile publicate ziarul „Cotidianul”, că a fost în casa lui Vlad Georgescu, după ce mai întâi a mințit că n-a fost (noroc cu soția, care a ținut probabil evidența ticăloșiilor și i-a reîmprospătat memoria amnezică), Constantin Bălăceanu-Stolnici, boierul cu apucături de ciocoi, de slugă hoață și de slugoi al Securității, devenit membru onorific al Academiei Române, s-a gândit la un gest de onoare: demisia. Cel puțin așa au interpretat-o unii binevoitori. Dar se înșelau. Nu era vorba de o demisie, ci de o retragere, și aceea temporară, din activitățile Academiei.
Omul e de înțeles. După ce, în calitate de turnător, ani de zile s-a înfruptat din bugetul Securității, sursă care a secat după Revoluție, arghirofil, nu putea renunța la indemnizația lunară de 2000 de lei pe care o primește ca membru de onoare al Academiei. Generoasă, Academia, cu onoarea de mult pierdută, i-a acceptat explicațiile. La câte schelete și cadavre în putrefacție are prin dulapuri, unul ca Stolnici chiar că nu mai conta.
Însă capra râioasă a Academiei a continuat să țină coada sus, să explice și, mai ales, să atace. Da, a fost informator, însă colaborarea a fost determinată inițial de „caracterul special al cercetărilor mele științifice, care se refereau la cibernetică și la studiul rețelelor neurale, care la acea epocă erau privite cu suspiciune și considerate în mod aproape delirant de conducerea noastră de partid ca putând fi foarte periculoase politic și militar, au oferit o justificare și pentru continuarea colaborării: funcția de șef de secție în cadrul Institutului de Geriatrie « Ana Aslan», unde pacienți erau străini cu importante poziții politice (chiar șefi de stat), militare, economice, în presă și cultură, diplomați, precum și membri marcanți din lumea terorismului islamic”.
Așadar, Constantin Bălăceanu-Stolnici a devenit turnător din rațiuni științifice, și-a sacrificat bruma de onoare boierească pe altarul științei, dar și din curat patriotism. Însă, și într-un caz, și într-altul minte de îngheață apele.
În 1965, când a devenit turnător cu acte în regula, cibernetica nu mai era demult o știință reacționară nici pentru regimul comunist, și nici măcar pentru boii din Securitate care-l pilotau. Nici explicația că a continuat să fie informator și după ce a ajuns la Institutul de Geriatrie nu prea stă în picioare, pentru simplul fapt că atunci când a ajuns acolo era de nouă ani informator cu succese în branșă, foarte apreciate de Securitate. Iar faptul că un om la 49 de ani, după ce era bine instalat în profesie, schimbă neurologia pe gerontologie, induce suspiciunea că mai degrabă a fost plasat de Securitate, cu sarcini precise, la Institutul de Geriatrie.
Cât despre faptul că, dincolo de considerentele științifice și de patriotism, s-ar fi făcut și presiuni asupra lui, este iarăși o minciună. Constantin Bălăceanu-Stolnici a colaborat de bunăvoie și nesilit de nimeni, de la primul contact cu Securitatea, ba chiar și-a oferit serviciile, a venit în întâmpinarea dorințelor Securității și a avut inițiative apreciate ca atare de Securitate, fapt ce reiese cu prisosință din biografia semnată olograf cu numele conspirativ „Laurențiu”, din 1977, redactată chiar de titular la persoana a III-a. Cât despre sentimentele patriotice care l-ar fi împins la pactul cu diavolul, nici măcar Securitatea nu le lua în serios, de vreme ce într-o Notă de analiză a informatorului „Laurențiu”, din 25 mai 1982, se specifica negru pe alb: „În ceea ce privește atașamentul față de noi, apreciez că-l face din interes, pentru facilitarea plecării în străinătate și pentru apărarea postului de conducere în Institutul unde lucrează”. Asta dincolo de banii mulți pe care i-a primit, în lei și în valută, și pentru care există chitanțe olografe. În aceste condiții, nu-i de mirare că turnătorul din interese Stolnici a dat în sindromul Stockholm.
Până săptămâna viitoare, să auzim numai de bine.
