Sub titlul „Antisemitism 2.0 şi cultura urii din Internet. Duşmănirea evreilor ca o constantă culturală în era digitalizării” („Antisemitismus 2.0 und die Netzkultur des Hasses. Judenfeindschaft als kulturelle Konstante und kollektiver Gefühlswert im digitalen Zeitalter”) a apărut la Berlin un amplu studiu, realizat de secţia de lingvistică generală a Universităţii Tehnice (TU) din capitala Germaniei.
Şefa secţiei, Monika Schwarz-Friesel, a vorbit în cursul prezentării studiului, despre un „fenomen îngrijorător”. Internetul şi în special reţelele de socializare, a subliniat ea, contribuie, în primul rînd, la proliferarea duşmănirii evreilor. Rapiditatea, accesul liber, anonimitatea şi conexiunea globală a internetului facilitează răspîndirea antisemitismului.
„Am constatat o creştere masivă a formulelor antisemite mai ales în rubricile rezervate cititorilor din media mainstream, deci a presei de calitate, dar şi în cazul reţelelor sociale. Se poate vorbi despre o radicalizare semantică. Putem afirma că în 4 ani de zile cîmpul verbal şi vizibil al internetului s-a extins exorbitant în ceea ce priveşte anti-semitismul.”
Fantezii conspiraţioniste anti-evreieşti există în bloguri, în diverse portaluri şi canale, ca YouTube, în librării digitale, în forumuri şi în rubricile rezervate în ziare şi publicaţii serioase comentariilor unor cititori.
În pofida existenţei unor opinii politice şi ideologice diferite, stereotipurile anti-iudaice utilizate sînt uniforme. În acest context, apare, de exemplu, clişeul dominant al „jidovului (etern) rătăcitor”.
În momentul de faţă, a mai arătat Schwarz-Friesel, spaţiul virtual al internetului „a devenit multiplicatorul principal al ostilităţilor contra evreilor din societatea noastră.”
Dacă pînă nu de mult s-a vorbit despre o atenuare a anti-semitismului clasic, studiul demonstrează că această formă a rămas, totuşi, „baza de inspiraţie primară”...
Autorii studiului au identificat trei forme ale antisemitismului: 1) ostilitatea anti-iudaică tradiţională care se foloseşte de clişeele negative vechi, bazate pe prejudecăţi şi calomnii; 2) anti-semitismul post-Holocaust care utilizează metoda negării responsabilităţilor de după Auschwitz şi 3) anti-semitismul direcţionat spre Israel. Dacă pînă nu de mult s-a vorbit despre o atenuare a anti-semitismului clasic, studiul demonstrează că această formă a rămas, totuşi, „baza de inspiraţie primară” pentru toţi anti-semiţii - asta indiferent dacă cei care emit teoriile lor aparţin unor tabere politice diferite, dacă sînt musulmani sau reprezintă clasa de mijloc.
În studiul amintit se mai atrage atenţia şi asupra „israelizării semanticii anti-semite”, adică a deghizării anti-semitismului sub formule critice, cvasi obiective, la adresa statului Israel – prin demonizări şi comparaţii cu nazismul.
Cercetătorii vorbesc în acest context şi despre un „anti-semitism politic corect” şi metodele de camuflare prin coduri lingvistice. Astfel, nu se vorbeşte direct despre evrei sau evreime. Aceşti termeni sînt înlocuiţi prin sionişti sau israelieni. Prenume sau substantive evreieşti, parafraze sau întrebări retorice transparente înlocuiesc atacurile directe, doar pentru a evita o eventuală intervenţie a justiţiei (p. 63).
Lingviştii de la Universitatea Tehnică au cercetat între anii 2014 şi 2018 peste 300.000 de texte care au fost puse-n circulaţie sau trimise prin intermediul internetului. Chiar dacă studiul se referă doar la spaţiul lingvistic german, el conţine cîteva repere şi concluzii general-valabile pentru fenomenul cercetat. Inclusiv pentru spaţiul lingvistic românesc în care manifestarea anti-semitismului virtual nu este ceva marginal.
