„Poetele, în special, îi datorează mult lui Anne Sexton, care a spart tiparele, a distrus tabuurile şi a suportat un val de atacuri de-a lungul carierei, din cauza materialului ei poetic provocator” (Maxine Kumin); la 45 de ani de la moarte, şi Anne Sexton le datorează, la rându-i, tinerelor poete Diana Geacăr şi Cătălina Matei versiunea românească a unor texte, reunite sub titlul Poeme alese, Tracus Arte, 2019.
(Doar) 53 de titluri, din 10 volume – 28 tălmăcite de Cătălina Matei (n. 1988), şi 25, de Diana Geacăr (n. 1984, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum, în 2006) –, însumând 160 de pagini de poezie (heroină curată!), cât să-ţi faci o impresie de ansamblu şi să rămâi sur sa faim, căci se simte chiar din primele pagini anvergura poetei americane, antologia „coborând” în timp dinspre postume spre primele volume. M-aş fi aşteptat la o reacţie în lanţ a presei literare salutând evenimentul, dar tot Claudiu Komartin a dat tonul receptării, într-un text din „Poesis International”: „Volumul antologic de la Tracus Arte este întru totul credibil și-n românește, singura chestiune delicată în cazul unei asemenea cărți (…) este în ce măsură cele două «lecturi» se întâlnesc și comunică între ele, dacă nu cumva cartea conține poemele a două Anne Sexton distincte. Și, într-adevăr, e o anumită senzație că sunt două «voci», două gheare între care există o concurență – un foșnet intermediar – pentru a reda cât mai fidel (…) spiritul poeziei sextoniene. Și totuși, în ciuda acestei discrepanțe inevitabile, subtonurile sunt comune, fondul convulsiv este redat în chei îngemănate, există așadar acea unitate stilistică a întregii cărți…” La rându-mi, m-am prins că încerc să ghicesc „după ureche”, la o a doua lectură, care şi ce poem a tălmăcit, astfel că din numeroasele versuri ce mi-au mers drept la inimă, voi selecta în cele din urmă două secvenţe pentru a le face parte dreaptă ambelor traducătoare:
„Pentru chiloţi voi alege unii din bumbac alb,
şortul copilăriei mele,
căci era dictonul mamei
ca fetele cuminţi să poarte doar bumbac alb.
Dacă mama ar fi trăit să vadă,
ar fi pus un semn – CURAT –, sus în oficiul poştal
pentru negrul, roşul şi albastrul pe care le-am purtat.
Totuşi, ar fi perfect în regulă pentru mine
să mor ca o fată cuminte
mirosind a Clorox şi Duz.
Având şaişpe ani între picioare
aş muri plină de întrebări”
(Haide, din vol. Caietele morţii, 1974. Traducere de Cătălina Matei)
„Femeia care scrie simte prea mult,
are transe şi viziuni!
Se pare că menstruaţia, copii şi izolarea
nu i-au fost de ajuns; se pare că doliul, bârfele
şi legumele nu i-au fost niciodată de ajuns.
Crede că poate îndruma stelele.
O scriitoare este, în primul rând, o spioană.
Iubirea mea, eu sunt fata asta.”
(Apă neagră, din vol. Toţi frumoşii mei, 1962. Traducere de Diana Geacăr)
O poezie pe viaţă şi pe moarte, dar şi cu un enorm sex-appeal, lirica lui Anne Sexton!
