Linkuri accesibilitate

Animalele de companie vor fi protejate prin lege de cruzime și abandon


Potrivit estimărilor, în R. Moldova ar exista circa 8000 de animale fără stăpân.
Potrivit estimărilor, în R. Moldova ar exista circa 8000 de animale fără stăpân.

Parlamentul moldovean a adoptat o lege nouă care protejează animalele de companie împotriva cruzimii și abuzului. Legea, votată joi în lectura a doua, prevede microciparea, înregistrarea animalelor și reguli clare pentru stăpâni și adăposturi.

De exemplu, proprietarii animalelor vor fi obligați să le ofere hrană, apă, îngrijire medicală și spațiu suficient pentru mișcare, dar și protecție împotriva fricii și durerii.

Câinii fără pedigree, adică cei fără certificat de rasă, și cei din anumite rase speciale vor trebui să fie sterilizați până la vârsta de șase luni, cu excepția cazurilor medicale care nu permit acest lucru.

Legea mai prevede că numai persoanele autorizate pot crește și vinde câini și pisici de rasă, iar vânzarea animalelor pe stradă sau în piețe este interzisă.

Sunt interzise toate formele de cruzime, cum ar fi bătăile, tortura, abandonul sau expunerea animalelor la temperaturi extreme, iar cine încalcă aceste reguli va fi sancționat.

Legea prevede crearea unui Registru Național al Animalelor de Companie, integrat într-un sistem informatic deja existent. După un an de la lansarea acestui sistem, toate animalele de companie care au stăpâni vor trebui microcipate și înregistrate obligatoriu. Autorii proiectului spun că măsura are scopul de a preveni abandonul animalelor și de a reduce numărul celor fără stăpân.

Vezi un reportaj despre Daniela Herța care îngrijește peste 30 de pisici, pe care le-a luat din stradă sau de la tomberon.

Salvatoarea pisicilor
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:04:16 0:00

De asemenea, se va pune în aplicare un program național pentru reducerea numărului de animale fără stăpân. Acesta va include capturarea, vaccinarea, sterilizarea și microciparea câinilor și pisicilor din stradă. Potrivit estimărilor, în R. Moldova ar exista circa 8000 de animale fără stăpân. Costul pentru fiecare animal este estimat la 2000 de lei, iar suma totală ar putea ajunge la 16 milioane de lei.

În cadrul Ministerului Agriculturii va fi creat un Serviciu special pentru protecția animalelor, iar Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi responsabilă de aplicarea legii. La nivel local, autoritățile vor trebui să formeze echipe de control și protecție a animalelor.

Legea introduce și reguli clare pentru adăposturi, transportul animalelor, creșterea acestora, dar și interzicerea tratamentului cu cruzime. Se vor putea aplica sancțiuni, inclusiv confiscarea animalelor sau interzicerea de a mai deține animale, în cazurile grave de abuz.

Noua lege va intra în vigoare peste doi ani de la promulgare pentru ca toate instituțiile și persoanele vizate să aibă timp să se pregătească.

În 2024, Moldova a ratificat Convenția europeană pentru protecția animalelor de companie, aliniindu-se astfel la standardele europene privind bunăstarea animalelor.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG