Născut pe data de 8 noiembrie 1966 în satul Pârlița, raionul Ungheni. Absolvdental facultății de jurnalistică la Universitatea de Stat și a celei de limbi moderne la ULIM.
Și-a început activitatea la Radio Moldova în anul 1986, în Redacția Muzică, deținând diverse funcții, inclusiv Director de Programe. Este realizatorul emisiunilor ,,Loc de dialog’’ – dezbateri pe teme politice, ,,Obiectiv Europa. Experiența Integrării” – axată pe tematica europeană.
Luni
Am intrat în noul an de viață cu un nou statut și e tare plăcut
Este prima zi din noul an de viață. O trăiesc ca un ecou al zilei de naștere, consemnată în condiții de pandemie, adică acasă, doar cu soția Lucia. Or, emoțiile au fost aceleași, ca în fiecare an la ziua mea, multe mesaje verbale și scrise, în special pe FB, cel care în ultimul timp ne-a devenit mai apropiat, deoarece ne oferă posibilitatea să comunicăm cu cei dragi care nu ne sunt alături. Specificul zilei de naștere din acest an a fost că pe lânga emoționanta felicitare din partea fiicei Anișoara-Florentina a fost și cea a ginerelui Sorin, dar și a cuscrilor. Ce eveniment plăcut am avut la sfârșitul verii, făcând abstracție la emoțiile – ajungem sau nu ajungem în Grecia la nunta fiicei. Cu Doamne am ajuns. Astfel, am intrat în noul an de viață cu un nou statut și e tare plăcut. Emoțiile de bucurie au fost amplificate de mesajele de felicitare din partea părinților. Doamne, cum să nu te simți fericit când de ziua ta vorbești la telefon cu părinții și depeni amintiri, cum era ziua de 8 noiembrie acum 54 de ani, că mama a fost la Biserică să se roage pentru sănătatea mea și a familiei mele. Parcă COVID-ul nu mai pare așa de strașnic, dacă părinții s-au rugat să fiu apărat de rele.
Merg spre Radio Moldova tot depănând amintiri și tot în contextul zilei de naștere. Am ce să-mi amintesc, căci începusem o frumoasă tradiție – de ziua mea să plec într-o țară pe care nu o vizitasem anterior și mă gândeam în ce țară aș fi fost astăzi, dacă planurile noastre nu ar fi fost perturbate. Să sperăm că revenirea la viața obișnuită nu se va lăsa prea mult timp așteptată.
Marți
După ziua de ieri, cu o agendă mai lejeră pe plan profesional, astăzi încerc să recuperez. Pregătesc interviul cu europarlamentarul Dragoș Tudorache. Involuntar fac o paralelă cu ceea ce discutasem anterior cu alți europarlamentari sau chiar comisari europeni și constatat că retorica a rămas aceeași – Republica Moldova este cea care decide încotro să se îndrepte, reformele trebui făcute în beneficiul cetățenilor moldoveni, nu pentru rapoarte la Bruxelles. Și din nou iau o pauză pentru amintiri. Gândurile mă duc la anul 2010 , când evenimentele de pe dimensiunea politicii externe îmi insuflau mult optimism. Cu mare plăcere realizam emisiunea ,,Obiectiv Europa. Experiența Integrării”. Simțeam unele schimbări, dar și dorința autorităților de a apropia țara de UE. Aveam motive să afirm că ,,Republica Moldova este istoria de succes a Parteneriatului Estic”, citând oficialii europeni.
Vreau să cred că ascultătorii Radio Moldova vor înțelege cât de importantă este participarea la alegeri
Au trecut deja 10 ani și..., dar nu prea mai am timp pentru a analiza unde am ajuns, căci trebuie să pregătesc emisiunea ,,Alegeri prezidențiale 2020. ABC electoral”. Vreau să cred că ascultătorii Radio Moldova vor înțelege cât de importantă este participarea la alegeri. Și din nou mă ispitesc amintirile - acum 10 ani, în această perioadă eram în SUA într-o vizită de documentare prilejuită de alegerile prezidențiale. Aici am o singură întrebare – oare când și noi, moldovenii, vom purta cu mândrie o insignă sau vom pune la poartă, la ușa apartamentului inscripția ,,Eu am votat”.
Miercuri
Până la prânz lucrez de acasă. Este cam neobișnuit pentru mine, căci îmi place să merg la evenimente, să realizez relatări în direct, interviuri pe diverse teme. Așa cum presupune activitatea unui journalist radio. Urmăresc conferințele de presă în format online. Deși uneori putem adresa întrebări, lipsa comunicării directe le știrbesc din prestanță, atractivitate, dar trebuie să mă conformez. Sper să nu dureze prea mult această perioadă, încât să mă obișnuiesc cu această modalitate de activitate. Încă un motiv de a ne dori să depășim cât mai curând situația de pandemie.
Joi
Mă axez pe informațiile cu tematică electorală. Sunt multe și interesante. În curând se va afla deznodământul multor acțiuni despre care s-a vorbit foarte mult în spațiul public. Spre seară jurnalista de la Geneva, Margareta Donos, cu care colaborez de mulți ani, îmi transmite un comentariu despre situația epidemiologică în Confederația Elvețiană. Este una alarmantă. Printre altele se întreabă cum de s-a ajuns să se infecteze cu COVID 19 câte 9-10 mii de persoane pe zi, în cazul cand barurile, restaurantele, discotecile, sălile de sport și de divertisment, precum și majorittatea magazinelor, sunt închise și se merge pe ideea de a lucra mai mult de acasă. Or, cel mai grav este că încet-incet dispare sentimentul de solidaritate, care la începutul pandemiei era promovat intens. Țările se ajutau reciproc, acum fiecare încearcă să depășească criza cum crede sau cum își permite. Păcat că în momente de grea încercare, de cotitură majoră oamenii nu încearcă, cel puțin, să se unească, doar s-a argumentat de atâtea ori că ,, unde-s mulți, puterea crește” – zicală valabilă în orice situație.
Vineri
Încep ziua de muncă cu realizarea unui interviu pentru revista ,,Moldova în Progres”. Un interviu ,,dulce”, căci este cu fondatorii patiseriei ,,Dolce Parma”. Ascult istoria lor și mă bucur că reveniți acasă, reușesc să dezvolte o afacere. Nu este ușor, dar nici imposibil, atunci când ai un vis, o speranță și le mergi în întâmpinare. Aceasta nu înseamnă decât muncă și pasiune. Vin spre Radio Moldova și mâ gândesc oare în ce condiții ar reveni mai mulții concetățeni ai noștri din străinătate, pentru a contribui la dezvoltarea țării. Probabil, dacă se vor face reforme cu adevărat, vorba oficialilor europeni, care îi tot îndeamnă pe cei moldoveni să facă reforme în beneficiul cetățenilor. Tot meditând la această temă iată că începe conferința de presă susținută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, și președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, pe tema „Alegerile prezidențiale – votul în străinătate”. Sunt responsabil de această tematică și o ascult cu interes. Este o etapă de pregătire pentru emisiuuea ,, Alegeri prezidențiale 2020. Moldova a votat”. Cu cine vom afla mai sprre miezul nopții.