De aproape două decenii, ziua de 24 aprilie este dedicată susținerii victimelor violenței sexuale. „Denim Day” (în traducere din engleză „Ziua blugilor”) a fost inspirată de istoria unei tinere din Italia, care în 1992 a fost abuzată de instructorul său auto. Fata, pe atunci în vârstă de 18 ani, și-a anunțat familia, care a încurajat-o să depună o plângere la poliție. Instructorul a fost condamnat în primă instanță, însă, mai târziu, în 1998, Curtea Supremă a anulat decizia motivând că fata purta blugi mulați, prin urmare, agresorul nu ar fi putut să o dezbrace fără consimțământul ei. A doua zi, femeile din Parlamentul de la Roma au venit la ședință îmbrăcate în blugi, în semn de protest față de hotărârea Curții Supreme. De atunci, an de an, în ziua de miercuri a ultimii săptămâni din aprilie este marcată „Denim Day”, inclusiv în Republica Moldova. O discuţie cu avocata Centrului Internațional „La Strada”, Ana Nani.
Ana Nani: „Cu părere de rău, în momentul în care se duce victima să depună o plângere despre faptul că a fost săvârșită în privința ei o infracțiune sexuală, lumea din start o privește cu suspiciune, că probabil aici nu este așa cum se declară, probabil există anumite circumstanțe și nu a fost un viol. Aceasta este o mare provocare pentru victimă în momentul în care se duce și depune plângere la poliție, deoarece ea trebuie în primul rând să demonstreze întregii lumi că ea nu este vinovată, că ea a fost violată, că ea nu a consimțit acel act sexual. Or, deja din practica pe care o avem, cazurile pe care le asistăm, situații în care victima s-a dus și ea a fost întrebată: „Dar precis așa s-a întâmplat? Precis tu nu ai vrut”?
Direct se dau acele întrebări, din start deja victima are o atitudine defensivă că ea trebuie să demonstreze, inclusiv acelui polițist, că ea nu este vinovată și că ea nu a consimțit acel act sexual. Am avut și cazuri în care victima spunea că „eu m-am dus să depun o plângere la poliție și colaboratorii – erau mai mulți polițiști – m-au dus într-o cameră să scriu plângerea și intrau câte unul să vadă cine e fata cea care a fost violată”. Sunt cazuri reale și, de fapt, în loc să o încurajeze să meargă mai departe, toate aceste circumstanțe sunt descurajante pentru ea.”
Europa Liberă: Dar Dvs. cum vă explicați această atitudine?
Ana Nani: „În primul rând, atitudinea respectivă reiese din stereotipurile care există, pentru că, dacă se află în relație de concubinaj sau în relație de căsătorie, atunci se consideră că femeia nu este violată; dacă victima se afla în stare de ebrietate, atunci cu siguranță ea a consimțit acel act sexual.
Dar avem și cazuri când victima inițial a dat declarații, deși erau veridice, ulterior s-a dus și a dat alte declarații, doar numai reieșind din faptul că acea victimă a fost constrânsă de a-și schimba declarațiile, pentru că în acel caz violator era soțul. Trebuie foarte minuțios de verificat, fiindcă este posibil ca victima să fie amenințată și din cauza asta să-și schimbe declarațiile. Iată aceștia sunt o serie de factori care cumva...”
Europa Liberă: ...cimentează stereotipurile?
Ana Nani: „Exact! Și din care cauză organele de drept nu acționează prompt în vederea instrumentării cazurilor sau infracțiunilor sexuale.”
Europa Liberă: Periodic, autoritățile prezintă statistici despre numărul victimelor. În cele mai dese cazuri, aceste statistici cumva arată o evoluție în sensul pozitiv. Din experiența Dvs., în ce măsură aceste statistici oglindesc fidel situația?
În mare parte victimele nu au sprijinul necesar pentru a avea curajul de a merge la poliție...
Ana Nani: „Aceste statistici cu siguranță nu corespund realității, deoarece și la momentul de față avem persoane care se adresează, adică ne comunică despre cazuri de viol, dar aceste cazuri nu sunt raportate la poliție. Și aici iarăși sunt mai mulți factori care explică de ce victimele nu doresc să meargă la poliție, pentru că în mare parte victimele nu au sprijinul necesar pentru a avea curajul și a merge la poliție, pentru că sunt multe cazuri în care victima ne-a comunicat că mama a fost aceea care i-a spus că „dacă te duci și spui, o să mă faci de rușine, tot satul o să cunoască despre asta, mai bine hai să tăcem”. Sunt cazuri în care părinții sunt acei care o descurajează și, de fapt, îi spun că mai bine nu ne adresăm, pentru a nu ne face de rușine în sat.”
Europa Liberă: Dar cât de păguboasă este o asemenea atitudine când părinții preferă să-și pună lacăt la gură doar ca să nu afle satul?
Ana Nani: „Este foarte păguboasă, pentru că atâta timp cât noi tăcem, noi nu facem nimic și cumva lumea consideră că, dacă nu se adresează nimeni, înseamnă că nici nu avem cazuri de genul acesta. Dacă violatorul nu este tras la răspundere, el în continuare va comite astfel de infracțiuni. Faptul că mai multă lume va fi trasă la răspundere, victimele se vor adresa la poliție, cazurile vor fi instrumentate corespunzător, vom avea sentințe de condamnare pe astfel de cazuri, atunci asta ar încuraja victimele să se adreseze, pentru că ele vor vedea că da, dacă mă duc și depun o plângere, infractorul, violatorul va fi pedepsit, dar la momentul de față există situația că, indiferent dacă eu mă duc să depun plângere, cu siguranță el nu va fi tras la răspundere, eu mă voi face de rușine și asta este descurajant.
Avem și cazuri în care chiar și procurorul în ordonanța sa indică expres că victima a știut din start că nu este probatoriu, că nu sunt probe care să demonstreze violul și ea cu rea-intenție s-a adresat pentru a ne cheltui nouă timpul, resursele pentru ca să instrumentăm un caz care din start era clar că nu va duce la nimic. Adică, organele de urmărire penală din start indică faptul, deși ei sunt obligați să acumuleze probe ca să instrumenteze cazul, dar ei din start spun: «De ce ai venit și te-ai plâns nouă, dacă știi că nu sunt probe»?”
Europa Liberă: Dar cum poate fi rupt acest cerc vicios?
Ana Nani: „De către Centrul Internațional „La Strada” a fost efectuat și un raport referitor la modalitatea în care se instrumentează infracțiunile cu caracter sexual. Analiza acestor cazuri se vede în felul în care se instrumentează cazurile respective, inclusiv prin faptul că polițiștii primesc plângerea, dar nu întreprind imediat toate acțiunile necesare. Întâi iau o explicație, după care mai trimit victima la expertiză peste o zi-două. Și toate chestiile acestea, de fapt, duc la faptul acumulării insuficiente a probatoriului ca într-un final să spună că nu există probe și din cauza asta violatorul nu a fost condamnat.
Dar acumularea probelor, promptitudinea în cazul acțiunilor cu caracter sexual este foarte importantă, pentru că dacă astăzi, imediat ce s-a întâmplat violul, persoana respectivă nu este supusă expertizei medico-legale, ulterior ne va fi foarte complicat să demonstrăm dacă a avut loc actul sexual sau nu a avut loc.”
Europa Liberă: Polițiștii ar putea spune că sunt prea puțini, cazuri sunt foarte multe. Dvs. ce le-ați răspunde?
Ana Nani: „Când se dorește, întotdeauna se găsește și timp, inclusiv persoanele care aud sau află despre astfel de cazuri să încurajeze aceste victime să meargă mai departe, să le informeze care sunt drepturile lor, ce posibilități au, pentru că o victimă informată și dacă ea din start cunoaște ce presupune un proces, va cunoaște ce trebuie să facă și unde să se adreseze, va cunoaște că poate beneficia de anumită asistență atât asistență juridică, cât și psihologică, atunci ea va avea curajul să meargă mai departe.
Sunt situații în care victima este obligată să depună plângere de mai multe ori...
Plus la asta, sunt situații în care victima este obligată să depună plângere de mai multe ori, adică să dea declarații suplimentare. O dată depune plângerea, după care apar întrebări care au relevanță și nu au relevanță asupra cazului și victima de fiecare dată este chemată să dea declarații suplimentare și ea se află câteodată în situația în care comunică aceleași circumstanțe de mai multe ori. Plus la asta, din analiza practicii judiciare, de fapt, s-a ajuns la concluzia că acele confruntări care se efectuează între victimă și infractor în cazul în care există neconcordanță între cele declarate de victimă și cele declarate de violator, atunci se face o confruntare, vin la organul de poliție și se pune victima față în față cu infractorul și se dau întrebări la unul și la altul ca să vadă dacă e adevărat ce spun sau nu.
Această acțiune procesuală este atât de revictimizantă, eu personal am participat doar o singură dată, noi am ajuns de acord la acea confruntare și am ajuns exact la aceeași concluzie că ea este inutilă, pentru că nu a dat nimic altceva decât victima a fost pusă în situația de a sta față în față cu violatorul și violatorul din când în când mai afișa câte un zâmbet pe față în semn de bătaie de joc, același comportament al avea și avocatul violatorului și victima la un moment dat s-a înghemuit și nici nu voia să mai spună nimic, pentru că era într-o stare în care avea impresia că toată lumea își bate joc de ea în continuare.”
Europa Liberă: Dvs. sugerați că această practică ar trebui revăzută?
Ana Nani: „Această practică ar trebui revăzută și exclusă în totalitate, pentru că nu ne dă nimic. Mai mult decât atât, avem și situații pozitive, când a fost depus un demers organului de urmărire penală, s-a solicitat de a nu face confruntare și s-a acceptat.”
Europa Liberă: Deci, lucrurile se schimbă puțin?
Ana Nani: „Se schimbă, da. Se schimbă și asta-i îmbucurător, pentru că orice schimbare de genul acesta de fapt va avea în consecință încurajarea victimei de a depune plângere și de a comunica și a dori ca infractorul să fie tras la răspundere penală.”
