Ana-Lucia Culev: născută la 21 septembrie 1970 în satul Slobozia Mare, raionul Cahul. A studiat la Universitatea de Stat, Facultatea filologie. A lucrat la Postul de Radio Antena Chișinăului. Mai mulți ani a fost șefa Direcției Cultură a Primăriei municipiului Chișinău.
Luni
De o lună si ceva nu mă mai grăbesc nicăieri. Lucrez de acasă, din satul meu natal Slobozia-Mare, raionul Cahul. Până la situația asta de criză, mergeam zi de zi la Cahul. Acolo am inițiat două proiecte, pe care acum trebuie să le modific. Nu am nicio idee ce o să iasă, pentru ca proiectele mele sunt cu oameni, cu vorbă vie, cu muzică, dans, mișcare. Cum să vorbim, să cântăm, să dansăm pe net? Si încă de acasă? Eu am lucrat 8 ani la Radio Antena Chișinăului și întotdeauna am optat pentru emisiunile in direct, pentru transmisiuni de la evenimente mari, la care indirect ii făceam participanți pe toți ascultătorii postului. La Direcția Cultură a Primăriei am inițiat proiecte cu orchestre mixte, cu fuziuni de trupe, cu dans- totul pe viu, nimic cu preparate înregistrate. Și acum trebuie să gândesc altfel. Trebuie să ne schimbăm, să ne transformam, să ne reinventăm. Cred că nici atunci când a căzut Uniunea Sovietică nu a fost așa ca acum. Un medic ne spune că trebuie să ne învățăm să trăim cu virusul. Și eu îi ascult atent pe medici. Astăzi mai mult ca oricând.
Marți
Nu e suficient că medicii noștri nu au echipamente, teste, condiții, salarii, dar li se interzice să vorbească, să spună lucrurilor pe nume. Li se cere să tacă, să nu întrebe, să nu pună degetul pe rană, chiar dacă rana cea mai adâncă e a lor, a medicilor. Chiar sunt încurajați să spună minciuni că au de toate și că ei pot trăi, respira, trata cu nimic. cu simpla lor prezență. Cei care încearcă să vorbească sunt acuzați de reprezentanții puterii că denaturează adevărul, că sunt niște provocatori și instigatori. Un medic cu renume, Anatol Cibotaru, director la Spitalul Republican, a fost demis pentru că a testat la o clinică privată medicii din instituția pe care o conduce. Corect ar fi fost sa-l implice imediat in gestionarea crizei, să poată să aplice cunoștințele valoroase și experiența acumulată in zeci de ani, să ia decizii si să construiască strategii. Nu e timp de pierdut. Omului nostru i s-a arătat ușa: Afară! Afară din țară! Se poartă de parcă ar fi moșia lor, iar oamenii toți - niște insecte nenorocite care le încurcă socotelile. Păcat, mare păcat! Pierdem timp, pierdem medici, pierdem vieți.
Miercuri
Unul din proiectele derulate la Cahul prevede să colectăm și să depozităm material prețios din tot ce au lăsat ca moștenire culturală marii artiști de la sud. Una din sursele mele imi spune că dacă un artist nu are demnitate și curaj, nu putem vorbi de o personalitate complexă. Chiar și in celelalte domenii, adevărații profesioniști sunt cei care spun lucrurilor pe nume, care nu se tem de adevăr, care trebuie să fie parte integrantă a lucrului bine făcut. Sunt foarte surprinsă că această abordare vine de la un om de la țară. Întotdeauna am apreciat această înțelepciune ‘țărănească’. Căutăm in toate satele informatie prețioasă despre dansul popular. Săptămâna această ii omagiem pe cei 3 soliști celebri ai Ansamblului Joc: Spiridon Mocanu, Ion Furnică și Liubomir Iorga. Toți trei s-au născut pe malul Prutului și dansul a fost viața lor. Au plecat îndurerați din această lume că nu au reușit să găsească surse, sponsori care să invească in dans, în artă în general. Artiștii sunt sufletul unui popor, spunea cineva. Liubomir Iorga era pasionat si de instrumentele populare. A fost la Casa Albă, la invitația președintelui american Bill CLINTON, care era împătimit de saxofon. In cele 3 minute, care i-au fost rezervate, Liubomir Iorga a reușit să cânte la 8 instrumente de suflat. Și-a cerut voie să rupă o frunză din lămâiul de la reședința Președintelui american și a interpretat Besame mucho la frunza lămâiului. Sigur că i-a impresionat pe toți! Dar el spunea că daca ar vedea horele și sârbele noastre, dansate de ‘Jocul’ lui Curbet, ar rămâne cutremurați. Un cutremur al întregii ființe, care schimbă oamenii din temelii.
Joi
Am rugat-o pe verișoara mea de la Cahul să-mi cumpere câte ceva. In magazinele din sat totul e mai scump. Și chiar asa, se cumpără mai mult ca până la criză. Copiii sunt ca omizile, mănâncă intruna, imi spune o vânzătoare. Verisoara noastră lucrează in vamă și când merge la muncă, trece pe la noi să o mai vedem. E subțirică ca o trestioară și frumușică foc. De data asta nu putem să-i admirăm vorba dulce și frumoasă. Are două măști pe fața, mănuși de protecție și nu se apropie de noi. Păstrează distanța fizică, nu e corect socială, consider eu. Chiar și așa observăm că a mai slăbit și e prea îngrijorată. Ea vrea să fie echipată din cap până-n picioare, ar fi mai protejată. Mama și fratele ei sunt in Italia. Nu vin degrabă acasă. Li se fac toate formele necesare și vor fi șomeri cu acte în regulă. O altă verișoară de-a noastră e și ea cu familia in Italia. Soțul ei a fost dansator în ‘Joc’. Născut in satul vecin, Câșlița Prut, s-au întâlnit la Milano. Lenuța face menaj in casele unor artiști boemi. Uneori o ia la munca si pe Loredana, fetița lor de 6 anișori. Intr-o zi Loredana a intrebat de ce nu vin si italienii să le facă curat și doar ei merg la ei?! Grea întrebare! Italienii ii apreciază mult, s-au împrietenit cu ei, ii invită la petrecerile lor , la care se danseaza, se vine cu măști și costume superbe, nu se bea, nu se mănâncă mult, ca în Moldova. Vara au fost toate rudele acasă și când să plece înapoi, nu se puteau desprinde. Au plâns mult, au rugat patronii să ii mai aștepte, au trecut încă o dată pe toate potecile, dealurile și văile copilăriei, au mers cu picioarele goale pe malul Prutului si abia apoi s-au pornit la drum.
Vineri
Ma gândesc pe rând la toți ai noștri. Daca știam ca vom sta asa mult departe, ii țineam mai mult de mână, să mă umplu mai mult de energia lor. Ii rugam sa lase fiecare haine la țară, să le îmbrac pe rând și măcar așa să fim impreună.
Nu vom exagera cu pregătirile de Paști, la ce spun medicii ca trăiesc, eu nu pot să sărbătoresc. Ma doare tare că pentru ei nu se găsesc bani. Dar vara prin Iunie, pentru toți acei care cică ‘apărau’ guvernarea precedentă (deja recentă) se dadeau câte 500 de lei pe zi de persoana. Curat murdar, vorba lui Caragiale. Pe 19 aprilie nașul nostru, Alexandru Zberea, ar fi implinit 85 de ani. De un an si jumătate era singur, după ce plecase la stele soția lui, nașa noastră, Ana. Ii era asa de dor de ea, ca își dorea mai repede să plece și el. Ii vom cinsti in zi de Paști. Iar lumina va fi pe cer. Soarele e Lumina Supremă, dovada învierii lui Isus Hristos.