Emma Matreniuc s-a născut la 20 ianuarie 1978 in orasul Edinet. A facut Masteratul in Filologie, Specialitatea Limbi si Literaturi Straine. Lector/Instructor la Limba Engleza. Fondatoarea ONG a tinerilor cu dizabillitati „VIVERE”. Persoana activa in promovarea drepturilor persoanelor cu dizabiltiati la accesibilitate, educatie, munca,viata sociala. Teatru, lectura, cinema, muzee, colectionarea cartilor, lucru vocational a preda limba straina.
Luni
Este ajunul Craciunului. In casa la parinti e un alt univers, e mereu mult loc pentru toti. Aici parca esti intr-o alta dimensiune, unde timpul se opreste. Apare un simt, ca totul se misca in jurul tau atat de incet, incat iti pare ca e un film incetinit, o pelicula oprita la cinema. Imi amintesc de cartea lui Kurt Vonnegut „Leaganul pisicii”, unde oamenii de pe pamint sunt comparati cu muste, inghetate in chihlimbar.
Aici viata merge mai incet, fara graba si concurenta, fara frica si goana dupa toate bunurile de pe lume. Acesta este unul din motive de ce noi toti avem perioade „going home for Christmas… with the sweetest memories”, cum se cânta in slagarul interpretat de Cris Rea, care se difuzeaza practic la toate postruile de radio in ajunul sarbatorilor de iarna. Este ceva specific in tristetea, melancolia aceasta de sarbatori de Craciun.
Zice lumea, ca mai sunt si cercetari stiintifice in acest domeniu, care dovedesc, ca tristetea de acest gen este inevitabila si chiar binevenita, deoarece provoaca niste sentimente pure si frumoase, ne duce in perioada copilariei chind totul era ca intr-o poveste, feeric si plin de asteptari, dorinte si visuri, timpul, in care erau mai putine griji, responsabilitati si tulburari. Procesul lung de maturitate ne indeparteaza de acele momente simple si lejere, ne duce intr-o dimensiune mutl mai complexa si diferita, unde asteptarile nu intotdeauna coincid cu realitatea si viziunile dorite.
Insa, zile de Craciun in casa parinteasca au atitea momente plăcute, incât ne fac sa fim si noi mai linistiti, si sa ne odihnim spiritual si sufleteste. Chiar si mirosul de bucate, te face sa fii mai relaxat si un pic beat …, mirosul pîinei calde, placintelor, sarmalelor, coltunaselor, ceapa prajita si mujdei, „kutya” ukraineana, mincarica si multe-multe alte in functie de traditiile, pe care le pastram de la bunei, de zona de unde venim.
Marti
Ninge. Ninge incet si frumos. In suflet e pace si liniste, se asaza tot zbuciumul sufletului si bataile inimii se fac mai lente si mai calme. Urmarind cu ochii cit de incet zboara fulgii de zapada din cer, care seamana cu un cer plin de muste micute, cum se asaza zapada pe copaci, crengi, tufari, acoperis, pragul si cararea de la poarta inspre usa mea, involuntar apar imagini din trecut, din alta viata, din alta lume, din alta dimensiune…, din copilarie. Ciudate sunt sentimentele acestea. Ce s-a schimbat? Cerul este acelasi, si norii de zapada apar tot asa in iarna, lumina soarelui este tot atit de stralucitoare, cum a fost si zeci de ani in urma. Si daca ridici capul, privesti in cer si inchizi ochii fiindca fulgii zboara repede si ajunghind mai aproape, se ciocnesc de nasul tau, cu obrajii tai, vor sa aterizeze pe ochi si tu involuntar ii prinzi cu gura si ii inghiti, de parca nu ai facut acest lucru niciodata in viata ta. Acest moment poate fi comparat cu o meditatie profunda, cu respiratie de vindecare, cu intelegerea locului tau in viata si menirea ta pe acest pamint.
Uneori lucruri atit de simple par atit de sofisticate si provoaca atita reflectie asupra faptului, cum ele apar in viata noastra, de ce apar si pentru ce. Observind cum cad acesti fulgi de zapada pe nasul tau, te opresti - tot stînd asa pe pragul casei tale - si te gîndesti, ca in goana noastra cotidiana, in tempoul nemaipomenit de rapid, in care ne-a pus secolul 21 sa fim, in competitia dintre straturile societatii, noi am pierdut putin simtul frumosului, simtul linistei, abilitatea de a ne opri si de a reflecta, de a primi placerea de la multe lucruri care ne inconjoara - linistea, valurile marii, fosnetul frunzelor, mirosul diminetii, lumina lunii si stelelor noaptea, mirosul drumului pina si dupa ploaie, sau sunetul rotilor de masine pe asfalt umed, fosnetulpaginilor rasfoite de carte sau ziar, mirosul bucatelor, mânuta copilului tau in maina ta, urmarirea procesului de a scrie cuvinte cu pix sau creion pe o foaie, zimbetul unei persoane, care a primit o felicitare de la tine prin posta reala, in cutia postala, in plic cu timbre, unde tu ai scris cu mina ta cele mai sincere cuvinte despre fericire si multe alte lucruri care alina sufletul si ne fac sa zimbim. Amintirile despre frumos prin ninsori. Va multumesc, fulgii mei albi de zapada.
Miercuri
Ninge. Cioroii in tara noastra sunt un fenomen cunoscut. De fapt, oare putem noi numi fenomen ceea ce exista in aceasta teritorie geografica de demult? Ma intorc cu ghindul in copilarie si vreme indepartata si tin minte ca mereu vedeam pasarile acestea mari si puternice zburind in cer si facand galagie neobisnuita, tipica doar pentru regiuni, unde cerul este mai jos si nourii sunt mai aproape, si stelele si luna parca le poti atinge cu maina ta. Insa cat de tare nu te-ai stradui, nu s-a primit niciodata.
Aici imi amintesc ca intr-o lucrare a sa, englezul John Fowles inca in secolul 20 a scris ca in regiunea lor déjà nu sunt cioroi, ca aceasta specie de pasari este in Kartea Rosie si e pe cale de disparitie. M-am mirat mult, sa aflu aceast lucru, fiindca la mine in tara aceasta pasari sunt si au fost mereu.
Si iarasi ma uit in cer si vad, ca acuma, iarna, ele sunt atat de multe, zboara de pe un copac pe altul, de pe o creanga pe alta si se aseaza jos pe pamint in zapada alba, cautind ceva hrana. Peisajul acesta este placut ochiului nostru: cioara neagra pe zapada alba. O eternitate in aceasta simpla imagine, un ini-yani, o continuitate, un bine si un rau, un masculin versus feminin, o liniste cu galagie, o noapte si o zi. Aici linga tine, in vizorul ochiului tau, priveste si memoreaza aceasta imagine ca s-o poti apoi, in timpuri diferite, in contextul diferit, in circumstante diferite, sa inchizi ochii si sa ai aceasta imagine, ca o resursa placuta de amintiri, sau reincarcarea fortelor tale proprii. Alb si negru.
Joi
E zi de lucru. Lumea alearga la serviciu de dimineata, pe zapada, pe alocuri cu ghetus, frig si minus treisprezece grade, dar ninge si e frumos. Fantastic, ca intr-o poveste din copilarie, din carte, dintr-un film de pecele doua canale de televiziune, care existau si care aduceau atita fericire in casele oamenilor. Nu este o tristete, deloc. E o nostalgie. Noi nu putem sta permanent linga soba, facînd foc cu lemne si carbuni, nu vom merge kilometri intregi pe jos, sau cu caruta atunci cand lumea sa dezvolta si tehnica ne duce dincolo de obiceiuri. Prezentul ne face sa fim mai rapizi, mai descurcareti, dar si mai haotici. Transportul, tehnica, tehnologiile si multe altele ne imping sa fim intr-un pas rapid, accelerind uneori acolo, unde nu putem, dar invatam. Zilele de lucru ne intorc in alt context a vietii, in realitatea de azi, si usa cea magica in perete, usa in trecut, in liniste, in zimbete se inchide incet-incet. Dar, atentie, e in mainele noastre sa pastram legatura aceasta si sa constientizam mereu, ca ea exista si posibilitatile noastre sunt nelimitate, pentru a armoniza lucrul, viata, prezentul cu trecutul, cu lucruri care ne fac fericiti. Aici si acum.
Vineri
Cioroii stau asezati pe crengile copacilor si e liniste peste tot ce este acoperit cu zapada alba-alba. Insa daca esti in interiorul oricarii incaperi, la tacerea si linistea, in casa se adauga si mirosul. Mirosul cafelei. Pentru unii din noi, cafeaua este un ritual, o filozofie, o viata intreaga pusa cu dragoste intr-un ibric, apoi cu inca mai multa dragoste turnata intr-o ceasca. E un cuvint simplu, care in sine inglobeaza un univers pentru cei, care sunt amatori si traiesc in tarile indepartate de bastina si originalitatea boabelor de cafea. Din subconstientul incet apar cuvintele „Oh, the weather outside is frightful, but the fire is so delightful… Let it snow, let it snow, let it snow… ” de Dean Martin. Este un romantism de iarna, sa iei ceasca de cafea si simtind aroma ei sa stai linga fereastra, sa privesti iarna magica si cum ninge incet si incet dar insistent.
E un proces creat de natura: aroma cafelei in jurul tau si jocul fulgilor care tot zboara si zboara afara. Incercati sa deschideti fereastra sau usa si sa savurati aceasta placere combinind ceasca de cafea ferbinte, cu aerul geros din afara, de la care ingheata putin degetele, dar e placut ca tin ceasca calda, si mirosul din doua dimensiuni si calitati si intensitate se intercaleaza, se contopesc unul cu altul si vaaduc un volum de energie nemaipomenit, un simt ai fericirii interioare si exterioare. Cafeaua, într-adevar, face minuni prin procesul sau de consumare, prin respectul fata de aceasta bautura nobila,si oamenii care o ajuta sa ajunga in mainile si gandurile noastre. Insa fiecare din noi are alegerea sa si se poate simti placut, fericit si implinit impreuna cu ceea ce il face sa fie in aceasta stare si in aceasta lume in armonie pe pamint.
Insa este de mentionat, ca cafeaua care o vedem noi in ceasca, boabe cafenii de prelucrare diversa prin tehnologii diferite, imaginile copacilor de cafea cu boabe mucite rosii - e o istorie intreaga. E o magie pentru noi, cum de pe copac forte inalt, din boabe rosii printr-o calatorie lunga se ajunge ca noi sa savuram bautura aceasta. Dar dupa fereastra inca mai ninge.